1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Matthias Langhoff: "Teatrul românesc este un teatru extrem de interesant şi viu"

Matthias Langhoff, unul dintre cei mai de seamă regizori nu doar din spaţiul de limbă germană, ci şi franceză, a lucrat pe cele mai importante scene de teatru europene

default

"Măsură pentru măsură", producţie a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj

"Un text despre dreptate, despre relaţia dintre justiţie, lege şi morală", după cum sublinia regizorul cu prilejul unei conferinţe de presă susţinute la Bucureşti".

Cu premiera acestui spectacol a debutat Festivalul Naţional de Teatru din capitală. Referiri la realitatea românească, de pildă la reducerile bugetului Ministerului Culturii şi la consecinţele acestora pentru creatorii de teatru şi pentru viaţa culturală românească nu lipsesc din spectacolul clujean. Medana Weident a stat de vorbă cu regizorul german despre acest spectacol, despre scena teatrală românescă, dar şi europeană, respectiv germană.

Logo FNT

Medana Weident: Domnule Matthias Langhoff cum v-aţi întâlnit cu teatrul românesc?

Matthias Langhoff: Prima întâlnire pe care am avut-o cu teatrul românesc a fost acum aproximativ 10 ani, când am fost invitat la Festivalul Naţional de Teatru în calitate de, să zicem, oaspete de onoare. Am văzut spectacole foarte diferite, în mai multe limbi. Mi s-a părut un teatru extrem de interesant şi viu. Dealtfel şi festivalul mi-a plăcut foarte mult. Am simţit atunci că aici este ceva care mă interesează foarte mult.

M.W.: Cum aţi lucrat cu ansamblul Teatrului Maghiar de Stat din Cluj? Cât de actual este, încă, acest text shakespearian? 

M.L.: Colaborarea a fost excelentă. Îmi place acest spectacol, sunt foarte mulţumit de el. Catastrofala politică culturală românească în contextul reducerilor masive din acest domeniu poate fi abordată în spectacol. Eu nu pot lucra în afara a ceea ce trăiesc. Nu trebuie să reducem totul la propria experienţă, dar nu putem nici trece cu vederea această realitate.

Theaterfestival Bukarest Flash-Galerie

În ce priveşte actualitatea textului, să nu uităm că mizeria umană, minciuna sunt foarte actuale şi descrise cu mare precizie la Shakespeare. El rămâne mai modern decât toţi ideologii. Îmi place şi literatura modernă, textele lui Shakespeare sunt însă atât de actuale, încât par a fi scrise astăzi. Textul shakespearian ales are foarte mult de-a face cu realitatea noastră, nu doar cu cea românească. Timpul petrecut la Cluj, dar şi timpul dinainte, când simţeam din ce în ce mai limpede unde mă aflu, m-au îndreptat spre "Măsură pentru Măsură". Am simţit că aceasta e piesa pe care ar trebui s-o montez aici, care ar trebui pusă aici în scenă.

M.W.: Cum apreciaţi evoluţia teatrului german şi european în general?

M.L.: Trebuie să recunosc că nu merg foarte des la teatru. Dacă mă întreabă cineva de ce, îi spun că există şi măcelari vegetarieni. (Râde). E meseria mea, dar nu înseamnă că trebuie să mă pasioneze mersul la teatru. Nu pot spune însă că în Europa am văzut multe montări senzaţionale sau că ar exista tendinţe în teatru care să mă impresioneze. Aceasta mi s-a întâmplat în schimb în America de Sud, în Chile sau Argentina, de pildă. Uneori şi în Africa. Asta nu înseamnă că nu există şi în Europa, în Germania, spectacole remarcabile. Ceea ce face prietenul meu Castorf îmi place, de exemplu, mereu.

M.W.: Ce părere aveţi despre teatrul românesc?

M.L.: Le-aş recomanda artiştilor români să nu fie atât de neîncrezători în forţele proprii, să nu trăiască în umbra marilor regizori din Franţa sau Germania. Regizorii români sunt foarte buni şi foarte moderni. Andrei Şerban a montat la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj "Unchiul Vania" de Cehov. Acesta este cel mai modern, cel mai bun şi inteligent "Unchiul Vania" din câte am văzut pe diverse scene ale lumii. Iar Cehov este un autor foarte important pentru mine. Şi eu l-am montat. Pot spune că mă înclin în faţa acestui coleg român, pentru ceea ce a realizat cu actori din România. Iubitorilor de teatru din Germania, iubitorilor textelor semnate de Cehov le-aş recomanda să ia avionul, chiar dacă nu e aşa de simplu, şi să meargă la Cluj pentru a vedea spectacolul "Unchiul Vania" al lui Andrei Şerban.

M.W.: Ce proiecte de viitor aveţi?

M.L.: Pe viitor mi-am propus să lucrez mai puţin, din cauza vârstei. În momentul de faţă sunt într-o stare foarte bună. Din păcate am acceptat însă, din curiozitate, să lucrez la foarte multe proiecte şi îmi dau seama că nu le voi putea onora chiar pe toate. Povestesc fiecăruia că am fost la pescuit pe Volga şi că aşa ceva îmi face mare plăcere.

M.W.: Veţi reveni în România?

M.L.: Da, e posibil. În ce priveşte actorii, sunt ceea ce se numeşte un regizor fidel. Mi-ar plăcea, aşadar, să mai lucrez cu trupa din Cluj. Ceea ce nu înseamnă că nu aş vrea să lucrez şi cu un alt teatru. Teatrul Bulandra m-a invitat deja de mult să pun în scenă un spectacol. Să vedem.

Autor: Medana Weident
Redactor: Petre M. Iancu