1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Markus Ferber: „România este o ţară europeană prin apartenenţa la creştinism”

Aflat la o conferinţă organizată de fundaţia Hanns-Seidel-Stiftung la Bruxelles, pe tema aderării României la UE, europarlamentarul Markus Ferber, preşedintele grupului creştin-socialilor germani a declarat că se aşteaptă ca România să sprijine viitorul proiect constituţional, inclusiv referinţa privitoare la originile creştine pe care se bazează valorile europene.

„România este o ţară europeană prin apartenenţa la creştinism iar noi ne aşteptăm ca rolul său în adoptarea noii Constituţii Europene să fie considerabil” a accentuat Ferber, totodată amintind că nu a remarcat un euroscepticism marcant la Bucureşti, aşa cum se întâmplă în alte capitale est-europene. „Cred că România şi Germania, prin rădăcinile pe care le au în comun vor fi buni aliaţi pe viitor” Ca puncte negative pentru România, Markus Ferber s-a limitat la a menţiona, „lipsa unei culturi a transparenţei în administraţie” cât şi faptul că „adevăratele reforme au început în România foarte târziu”. „Imaginea negativă a României, a declarat Ferber, se datorează şi populaţiei germane din Transilvania care a părăsit ţara in primii ani după 1990 şi care au indus scepticismul lor şi celorlalţi germani, mai ales că ei ştiau îndeaproape situaţia după teren, în ce mod se iau hotărârile la Bucureşti pentru zone ca Valahia, Transilvania sau oriunde în România. Dacă ei erau atât de critici, ei care aveau relaţii şi rude acolo, atunci situaţia, au gândit unii, trebuie să fie şi mai rea”. Vorbind despre succesele recente ale României, Markus Ferber a declarat că, „sunt două nume legate de posibilitatea României de a deveni un succes ca stat membru al UE, în cazul aderării în ianuarie 2007, preşedintele Traian Băsescu şi ministrul Justiţiei Monica Macovei”.

Spre deosebire de Ferber, care a refuzat să se pronunţe, reprezentantul Comisiei Europene pentru România, De Lobkowicz, s-a declarat încrezător în şansele României de a adera la 1 ianuarie 2007, văzând în aceasta „o oportunitate şi nu un risc sau o diminuare a capacităţii de funcţionare a UE”. El a descris raportul CE din mai ca fiind bazat pe trei coordonate. Primul, România a făcut paşi decisivi in domeniul justiţiei, în al doilea rând, lupta împotriva corupţiei a dus la rezultate notabile în privinţa celor anchetaţi, cu două menţiuni: lipsa de rezultate în privinţa condamnărilor penale şi neadoptarea până la acest moment a legilor finanţării partidelor politice, şi a legii minorităţilor naţionale, într-un alt domeniu important dar care nu ţine de justiţie A treia coordonată din raport se referă la faptul că România este în continuare o economie de piaţă, Lobkowitz amintind şi faptul că „din cele 14 steguleţe roşii de anul trecut au rămas în prezent doar patru”.

Cristian Rădulescu, şeful grupului Delegaţiei României la OSCE şi invitatul special al Fundaţiei Hanns-Seidel-Stiftung, a menţionat că lupta împotriva corupţiei rămâne o prioritate pentru guvernul român. „Am propus în şedinţa de duminică a Partidului Democrat, ca în cazul în care legile justiţiei care au rămas de adoptat nu vor avea susţinerea necesară, guvernul să-şi asume răspunderea pe aceste legi în Parlament”.

Concluzia generală a fost că, aderarea României la UE este o cursă care nu s-a încheiat în mai, de îndeplinirea rezultatelor concrete învederate de Comisia Europeană depinzând hotărârea finală a executivului de la Bruxelles, din septembrie sau octombrie.

Bruxelles, Victor Iulian Tucă