1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Marea provocare

Comisia Europeană a emis o serie întreagă de recomandări către România care pun probleme cât se poate de serioase şi pretind poate o dezbatere transpartinică.

Agenda publică ar trebui cu siguranţă reformulată. De la intriga politică care mobilizează cele mai multe resurse mediatice şi inteligenţe speculative ar fi bine să se mute atenţia pe funcţionarea societăţii şi pe provocările politice importante. De exemplu Comisia Europeană a întreprins o analiză de ansamblu a situaţiei româneşti într-o recomandare care urmează să fie supusă atenţiei Consiliului European şi care pretinde cu siguranţă să fie mai bine cunoscută şi dezbătută.

În primă instanţă Comisia oferă o veste bună căci e vorba de sistarea procedurii de deficit excesiv începută în 2009. În al doilea rând însă, Comisia face o serie întreagă de recomandări care ar pretinde poate să fie discutate nu doar în cercuri specializate ci şi în contexte mai largi. Ele se referă la fiscalitate, resursele umane şi educaţie, productivitatea muncii, sistemul de sănătate, la combaterea sărăciei şi la calitatea administraţiei.

În linii mari Comisia Europeană realizează de fapt o descriere a decalajelor de dezvoltare socială între România şi vestul Europei, ceea ce face ca documentul acesta să pară descurajant dacă vedem în el o exigenţă pe termen scurt. El conţine şi indicaţii precise pentru măsuri imediate cum ar fi de exemplu punerea în aplicare fără întârziere a Planului naţional pentru încadrarea în muncă a tinerilor, dar desigur altele par mai curând deziderate pe termen mediu şi lung, cum ar fi de pildă “combaterea sărăciei” .

Privită din Vest, România poate părea uneori (aşa cum a susţinut recent un deputat francez) că este o ţară care îşi exportă “cu cinism” sărăcia şi de aceea poate recomandările Comisiei insistă la rândul lor foarte mult asupra acestui aspect: “să îmbunătăţească eficacitatea şi eficienţa transferurilor sociale, să ducă la bun sfârşit reforma serviciilor de asistenţă socială, să asigure aplicarea pe teren a Strategiei naţionale de integrare a romilor; sau, în altă secţiune: “să continuie reformele în sistemul sănătăţii pentru a spori eficienţa, calitatea şi accesibilitatea acestuia, în special pentru persoanele defavorizate şi pentru comunităţile îndepărtate şi izolate”, “să pună în aplicare o strategie naţională cu privire la fenomenul părăsirii timpurii a şcolii, punând accentul pe îmbunătăţirea accesului copiilor preşcolari, inclusiv a romilor, la o educaţie de calitate”.

E România aptă să urmeze cu energie aceste recomandări, în situaţia în care cheltuielile sociale ar trebui simultan limitate pentru a se încadra şi pe viitor în cadrele acceptate de Comisia Europeană? Este o întrebare cât se poate de serioasă şi care pretinde cu adevărat o mobilizare de înaltă competenţă. Ne amintim foarte bine că în anii trecuţi tocmai acest subiect a stat în centrul politicii româneşti: dreapta a cerut sistarea ajutoarelor sociale şi îndreptarea resurselor către segmentele productive şi educate ale societăţii. De asemenea reforma din sănătate iniţiată de guvernul Boc urmărea privatizarea largă a asistenţei medicale, ceea ce ar fi ridicat costurile pentru populaţia rurală săracă. Problema nu este de a culpabiliza guvernarea anterioară, ci de a pune în evidenţă dificultatea de a urmări simultan atât obiectivele dezvoltării economice cât şi pe cele de combatere eficientă a inegalităţilor sociale. Dacă reduci progresiv bugetele şi cauţi totodată să stimulezi economia prin reducerea fiscalităţii, atunci programele sociale ar putea avea de suferit, indiferent de câtă compasiune ar manifesta în particular membrii guvernului.

Acelaşi deputat francez pe care l-am evocat mai sus cerea ca fondurile europene să fie utilizate pentru integrarea romilor şi combaterea sărăciei care tinde să evadeze în Vest. Dar este evident că fondurile utilizabile în aceste scopuri sunt limitate prin chiar structura fondurilor nerambursabile. Şi apoi există un cerc vicios: săracii sunt nu doar săraci în sens economic, ci şi needucaţi şi prin urmare inapţi să conducă o afacere într-un mediu concurenţial şi totodată incapabili să solicite fonduri europene. Ar reveni tot statului să creeze programe de asistenţă.

Dificultăţile sunt şi mai numeroase dacă observăm că aceeaşi Comisie recomandă simultan guvernului “să combată sărăcia” şi “să dereglementeze preţurile la gaze şi la electricitate” (cu alte cuvinte scumpirea facturii), să asigure angajarea tinerilor inclusiv prin garanţii guvernamentale şi să “promoveze şansele de angajare a lucrătorilor vârstnici”.

E limpede că România şi nu doar guvernul ei de acum este pusă cu tot mai multă acuitate în faţa unei imense provocări: face sau nu face faţă competiţiei din cadrul Uniunii Europene? Dar chiar dacă întrebarea pare prea radicală, nu există subiect mai important de dezbatere.