Marea năpastă islamistă şi sfârşitul ei

Nu e clar în ce măsură e şi ultima. Cert este, însă, că răstimpul necesar îngenuncherii islamo-fascismului va depinde deopotrivă de evoluţiile din lumea arabă şi de capacitatea occidentului de a învăţa din propriile greşeli. Petre Iancu analizează situaţia

Decapitarea reţelei teroriste Al Qaeda nu echivalează cu victoria în războiul dintre lumea liberă şi extremismul de extracţie islamistă. Conflictul dintre modernitate şi mişcarea totalitară de sorginte religioasă, cantonată în evul mediu musulman, care a apărut violent şi vizibil în scenă, odată cu revoluţia iraniană, va mai continua o vreme. Vor mai apărea destui terorişti, atât în est cât şi în vest care să dorească să-i ia locul lui bin Laden sau măcar să guste dintr-o celebritate care i-a fost proprie teroristului-şef.

Dar lichidarea lui bin Laden, laolaltă cu nişte răscoale arabe ce par a denota foame de libertate, nu de şaria, burcă, şi centuri cu bombe pentru terorişti sinucigaşi reprezintă, împreună, semne de foarte bun augur, indicând începutul sfârşitului unui coşmar. Cât de mult va mai dura acest coşmar depinde, în mare măsură, de occident.

Va înţelege bunăoară occidentul că sursa cortegiului de catastrofe abătute asupra lumii din cauza islamismului n-a debutat nici la 11 septembrie 2001, şi nici la finele anilor 70, din pricina victoriei revoluţiei iraniene? Că marea năpastă s-a ivit de fapt în anii 20 ai secolului trecut, odată cu „Frăţia Musulmană”?

Vor pricepe oare liderii americani şi europeni că nu există nici o diferenţă esenţială între Al Qaeda şi grupări de felul acestor Frăţii Musulmane, care se pregătesc să preia, sau poate au şi preluat puterea în Egipt, şi aiurea, şi a căror filială palestiniană se numeşte Hamas?

Se va accepta oare în vest, aşa cum vor unii editorialişti, mai cu seamă extremişti antisionişti, farsa acordului palestinian dintre gruparea preşedintelui Abbas şi organizaţia teroristă Hamas, care ar urma să ducă la formarea unui nou executiv palestinian de coaliţie?

Motivele pentru care Fatah şi Abbas s-au înţeles sunt clare. Speriate de protestele şi revoluţiile arabe, ambele organizaţii se tem ca dracul de tămâie de perspectiva unei evoluţii democratice. Încât, cu sprijinul Frăţiei Musulmane egiptene, au pus umărul ca să poată controla în continuare situaţia. Cu atât mai mult cu cât Hamas are probleme mari, devreme ce liderul din exil al teroriştilor palestinieni, Mashal, e obligat să-şi caute un nou adăpost, pentru cazul debarcării actualului dictator sirian, Bashar el Assad.

În această eventualitate s-ar vedea slăbit decisiv şi Iranul fundamentalist-islamic, ai cărui principali aliaţi sunt Siria şi Turcia.

În funcţie de atitudinea pe care o vor adopta principalele puteri occidentale faţă de Hamas, faţă de proaspăt încheiata alianţă guvernamentală palestiniană şi faţă de tirania siriană, ca şi faţă de Teheran se va potenţa sau nu efectul benefic al revoluţiilor din lumea musulmană.

O poziţie apuseană insuficient de fermă faţă de extremiştii palestinieni şi faţă de dictatorul sirian va încuraja mişcarea globală islamistă să se reinventeze după severa degringoladă iscată de răscoalele arabe şi de uciderea lui bin Laden. În acest caz lupta va dura mai mult.

Autor: Petre M. Iancu

Redactor: Medana Weident