1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Marea înmulţire a partidelor politice

După alegerile din Berlin, în senat intră nu mai puţin de şase partide. La fel s-au putea întâmpla şi în Bundestag. Un pericol pentru democraţie? Cum este în alte ţări europene?

default

Imagine din Bundestag, Berlin

Este firesc procesul de diversificare a partidelor?

Vremea partidelor politice majore, care să aibă ceva de oferit din punct de vedere electoral unor largi categorii de alegători, se apropie de sfârșit. Oricum, timp de mai mulți ani, în aproape toate democrațiile occidentale, poate fi observată o tendinţă de fragmentare a partidelor. În anii '80, în Germania a apărut Partidul Verzilor ecologişti, care a devenit, rapid, suficient de puternic pentru a accede în parlament, unde a şi rămas o forță serioasă. Începand din anii '90 au început să ia avânt în special partidele populiste, care, la rândul lor, par să aibă o susţinere electorală solidă. Criza refugiaților a oferit tocmai acestor formaţiuni un sprijin semnificativ.

Care sunt motivele pentru migraţia electorală?

Hasselbach Christoph Kommentarbild App

Christoph Hasselbach, DW

Profesorul Uwe Jun de la Universitatea din Trier crede că "societatea însăşi s-a schimbat". Au apărut aşadar alte valori şi un alt stil de viaţă, care nu se mai reflectă în oferta marilor partide. "Marile formaţiuni politice acoperă un set prea amplu de interese şi nu îşi mai îndreaptă atenţia către interesele specifice ale alegătorilor", mai spune profesorul Jun. Acest fenonem pune la grea încercare însăşi existenţa acestor partide.

Face bine democraţiei să existe mai multe partide?

Uwe Jun este de părere că, "pentru democraţia reprezentativă, reflectarea mai multor valori, interese şi păreri în parlament este un lucru pozitiv şi important". Oskar Niedermayer, profesor la Universitatea Liberă din Berlin aminteşte de alegerile parlamentare din 2013, când, atât FDP (liberalii), cât şi AfD (Alternativa pentru Germania) s-au împiedicat de pragul electoral de 5 la sută, nereuşind să intre în parlament. Prin urmare, este de părere Niedermayer, interesele electoratului celor două partide, nu au fost reprezentate în Bundestag.

Pe fondul divizării partidelor politice din parlament, formarea unui guvern ar putea fi problematică, în situaţia în care respectivele formaţiuni nu pot sau nu vor să facă parte din guvern, sunt de părere cei doi politologi, Uwe Jun şi Oskar Niedermayer.

Ţări cu diversitate mare de partide

Großbritanien beschließt Erneuerung nuklear bewaffneter U-Boote

Camera Comunelor, Marea Britanie

Un exemplu grăitor în materie de diversitate parlamentară este Italia. De la sfârşitul războiului până în anii '90, în parlamentul de la Roma a fost nevoie de realizarea unor coaliţii de guvernare compuse chiar şi din şase partide. Dată fiind imposibilitatea de a găsi consensul când guvernezi alături de multe alte partide, dar şi diferenţele ideologice majore între acestea, asemenea coaliţii au sucombat, de regulă, în scurt timp. În medie, aceste coaliţii, conduse în numeroase cazuri de creştin-democraţi, au rezistat mai puţin de un an. La fel se întâmplă şi în Israel, unde, datorită unui prag electoral redus, în Knesset sunt reprezentate, deseori, mai bine de zece partide. Guvernele de coaliţie, formată din cinci sau mai multe partide, cu problemele care rezultă de aici, sunt o realitate constantă de la înfiinţarea statului evreu.

Avem şi contra-exemple?

Exemplul clasic al unui sistem cu două partide este Regatul Unit, unde sistemul de vot majoritar este fundamental. Numai câștigătorul unei circumscripții obţine un loc în camera inferioară, restul nu primesc nimic. Cu toate că în parlamentul de la Londra există mai multe partide decât în Bundestagul de la Berlin, sistemul britanic asigură aproape întotdeauna o majoritate clară și, prin urmare, relații guvernamentale lipsite de echivoc. Este drept că au existat şi coaliţii, de exemplu între conservatori şi liberal-democraţi în primul guvern Cameron, dar acestea sunt rare. În Germania, sistemul de vot majoritar, care favorizează condiții atât de clare, a fost susținut de fostul cancelar german, Helmut Schmidt. Propunerea lui de a introduce un atare sistem în Germania nu s-a bucurat niciodată de o atenţie deosebită.

Din aceeaşi categorie a făcut parte, până în anii '80, Austria. Trebuie remarcat că, aici, social-democrații și conservatorii din Partidul Popular Austriac (ÖVP), au format mari coaliţii în aproape două treimi din anii de după război. Apoi a apărut coaliţia orientată spre un etern consens, care a promovat ascensiunea Partidului Libertății, FPÖ. De asemenea, un sistem clasic, cu doua partide a existat în urmă cu câțiva ani în Spania, format din Partidul Poporului (conservator) și socialiști. În prezent există patru partide.

Cum se va schimba sistemul din Germania?

În opinia profesorului Jun, existenţa unui parlament populat cu cinci sau şase partide, nu reprezintă niciun pericol pentru capacitate de acţiune a executivului. Partidele germane au format, cu timpul, un fel de "stabilitate a coaliţiilor", consideră politologul. Nici Oskar Niedermayer nu crede că Germania s-ar putea trezi cu un sistem similar celui din Italia. Cât despre importarea sistemului britanic, Niedermayer crede că scopul suprem al acestuia este "formarea unui guvern funcţional". În cel mai rău caz, spune politologul berlinez, "o minoritate care a pierdut alegerile la mustaţă, se poate trezi complet nereprezentată". O minoritate rămâne, totuşi, o minoritate, este de părere Niedermayer, care pledează pentru păstrarea sistemului german actual.