1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Maratonul din Londra pune la încercare securitatea britanică

Atentatul cu bombă de la Boston a răspândit groaza în rândurile participanţilor şi ale fanilor maratonului de la Londra.

După funeraliile intens securizate ale fostului prim ministru britanic Margaret Thatcher, poliţia şi serviciile secrete rămân în alertă pentru un eveniment mult mai amplu: maratonul londonez.

Pentru a diminua îngrijorarea oamenilor, autorităţile au subliniat "experienţa vastă a poliţiei şi a serviciilor secrete în păstrarea ordinii publice, la o serie de evenimente majore petrecute în Londra", după cum a declarat şi Julia Pendry, inspectorul şef al Poliţiei Metropolitane.

Dincolo de funeraliile lui Thatcher, forţele britanice de securitate au depus recent un efort masiv în asigurarea ordinii, la Olimpiada din 2012. Au mai avut experienţa aşa-numitelor atacuri 7/7 din centrul Londrei, în care şi-au pierdut viaţa 52 de oameni în anul 2005, dar şi a atacurilor teroriste din timpul tensiunilor cu Irlanda de Nord. În ultimele zile şi săptămâni au existat suspiciuni legate de convorbiri telefonice şi contacte pe mediile de socializare între fundamentalişti islamişti.

"Avem forţe de securitate foarte bine antrenate", a declarat comandantul Scotland Yard, Christine Jones, la începutul săptămânii. "Colaborăm cu organizatorii maratonului londonez, ca să asigurăm toate măsurile necesare. Nu s-a schimbat nimic, în ceea ce priveşte riscul unor atacuri teroriste împotriva Marii Britanii."

Cu toate acestea, guvernul britanic a ridicat nivelul de alertă teroristă la gradul de "semnificativ", ceea ce înseamnă de fapt că probabilitatea unui atac e foarte mare.

Poliţie, dar nu pe 42 de kilometri

Participanţii la maraton vor traversa Tower Bridge, vor trece pe la Big Ben, prin Piaţa Parlamentului şi într-un final pe lângă reşedinţa reginei, la Palatul Buckingham.

London Marathon 2013 Sicherheitsmaßnahmen

Londra se pregăteşte intens pentru maratonul de duminică

Alexia Ash, de la firma de consultanţă pentru probleme de securitate Exclusive Analysis, a declarat că este imposibil să asiguri securitate totală la un maraton, fără să-i distrugi esenţa. "Nu ai cum să pui câte un om în fiecare punct al unei rute de 42 de kilometri", a declarat Ash pentru DW.

În atari condiţii, prioritate absolută vor avea liniile de start şi de sosire. Ash e de părere că pentru oamenii care folosesc violenţa spre a ieşi în evidenţă, zonele slab populate cu spectatori sunt mai puţin interesante. "Credem că strategia de securitate pentru maratonul din Londra de duminică se va baza pe aceste considerente", a adăugat Ash. "Veţi vedea mai multă poliţie, mai multe zone evacuate, percheziţii de genţi, filtre".

Mai mulţi ochi, mai multă siguranţă

Will Geddes, şeful companiei International Corporate Protection, e de acord cu evaluarea riscurilor, expusă de Ash. "În ziua de astăzi, terorişii au în principiu două obiective", a declarat acesta pentru DW: "pe de o parte, să aibă cât mai multă expunere şi, pe de alta, ca bombele, pe care le detonează, să afecteze un număr cât mai mare de oameni."

Se preconizează că jumătate de milion de oameni vor privi şi susţine participanţii la maraton, de pe străzile, podurile şi în parcările din Londra, mulţi dintre ei temându-se totuşi de violenţă şi atacuri teroriste. Ochii şi urechile publicului speriat sunt exact ceea ce trebuie, într-un efort atât de mare de a menţine securitatea, spune Geddes. "Ochiul publicului e foarte critic şi astfel completează eforturile agenţiilor guvernamentale. Raportează fiecare activitate suspectă, sau individ, care li se pare ciudat."

Semn de respect

London Marathon 2013 Sicherheitsmaßnahmen

Măsurile de securitate au fost intensificate în tot oraşul, mai ales în puncte cheie, cum ar fi Palatul Buckingham

Tocmai vigilenţa publicului îl face pe Gordon Jelleyman, un alergător originar din orăşelul Walton-on-Thames, de lângă Londra, să nu renunţe la maratonul de duminică. Jelleyman lucrează şi la Poliţia Metropolitană din Londra. "Am încredere în colegii mei şi în serviciile secrete", spune el. "Trebuie doar să continuăm ce am făcut la Olimpiadă".

În ciuda îngrijorărilor legate de securitate, se pare că majoritatea celor peste 36.000 de oameni care s-au înscris la maraton e gata să alerge. "Să nu poţi să alergi după atâta antrenament ar fi groaznic", spune Clare Fraser, din Weybridge, un oraş la 40 de kilometri de linia de pornire a maratonului. "Aş avea impresia că aceşti oameni (teroriştii din Boston) ar câştiga lupta, dacă noi am contramanda un eveniment."

Fraser a spus pentru DW că va purta o banderolă neagră, ca "semn de respect" pentru victimele atentatului de la Boston. Dar să nu alerge, nu poate concepe. "Nu te gândeşti decât la antrenament, la cum dormi, la ce mănânci, la stilul de viaţă", spune Fraser. "Am muncit atât de mult, toţi acei kilometri pe care i-am alergat singură. Abia aştept ziua de duminică".

Geddes crede că motive să aibă încredere există destule. "Autorităţile britanice au probabil cea mai vastă experienţă în lupta cu terorismul. Nu-i întrece nimeni".