1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Manual de salvare a demnităţii

Adesea reticentă faţă de mass media, Herta Müller îşi absolvă cu dăruire turneele de lecturi publice. Pe 26 ianuarie, la Köln, peste 600 de persoane au venit s-o asculte pe laureata Nobelului pentru Literatură.

default

Herta Müller

„Frigul este mai rău decît foamea”, „vîntul este mai rece decît zăpada”, „un cartof fierbinte este un pat cald” - sunt propoziţiile „criptice” pe care de mai bine de 50 de ani, Hertei Müller i-a fost dat să le audă rostite, invariabil, de mama sa.

În toamna anului trecut, la emisiunea intitulată Sofaua Albastră, realizată de postul public de televiziune ZDF, în chiar incinta Salonului de Carte de la Frankfurt pe Main, invitată pe podium, Herta Müller a făcut unele precizări despre tulburătorul ei roman. Între altele referindu-se la etnicii germani deportaţi în lagărele de muncă din fosta Uniune Sovietică, scriitoarea a menţionat:

Erau 80 de mii de persoane, una dintre ele a fost mama mea, ea a fost deportată timp de cinci ani, o altă persoană era Oskar Pastior, cu care ar fi trebuit ca în 2006 să stau împreună pe această „Sofa albastră”.

Poetul Oskar Pastior a murit însă în toamna anului 2006, în una din zilele Salonului de Carte, înainte de a fi luat în primire premiul literar Büchner care-i fusese decernat.

Literatur Nobelpreis für Herta Müller

Cartea Hertei Müller este povestea tînărului Leo Auberg, un fel de alter-ego al poetului Oskar Pastior, care la vîrsta de17 ani este deportat, în ianuarie 1945, într-un lagăr sovietic de muncă din Ucraina. Întîmpină cu o seninătate curioasă călătoria ce-l aşteaptă, nu ştie cum şi cînd se va sfîrşi aventura, dar îi poartă noroc convingerea încurajator mărturisită a bunicii pe care o ia cu sine: Ştiu că te vei întoarce.

Tot ce ia la drum poartă cu sine şi în sine, stă scris la începutul romanului. Restul lucrurilor îşi află locul în cutia de piele a unui gramofon, cu funcţie de valiză. Avuţia sa interioară, ascunsă, este cea care îl va ajuta să înfrunte frigul, foamea, murdăria, răutăţile mărunte şi ticăloşiile unor semeni, complicităţilor ruşinoase.Sunt situaţiile extreme, în care omul nu mai este sigur pe propria sa viaţă, în care propria supravieţuire devine cea mai importantă pentru fiecare. Şi în astfel de situaţii important este ce faci, unul face orice, fără menajamente, altul face mai puţin sau încearcă măcar să procedeze altfel, iar sentimentul vieţii nu se stinge cînd corpul cade în suferinţă, ci poate că foamea de sentimente se amplifică şi mai mult … trebuie să poţi să te mai defineşti uman, iar relaţiile devin relaţii de supravieţuire la fel ca şi în alte situaţii, există oameni cu care poţi fi împreună şi care se cruţă reciproc şi există alţii care fac rău şi şicanează, aşa cum se întîmplă şi în viaţă, dar în lagăr, totul devine extrem…

Fiindcă, mărturisea mai departe Herta Müller în amintita emisiune a postului public de televiziune ZDF:

Ştim astăzi ce înseamnă un lagăr, un lagăr de muncă, ştim ce înseamnă Gulagul, ştim ce înseamnă un lagăr de concentrare şi exterminare, dar pe atunci, cei deportaţi nu aveau noţiunea exactă a ce înseamnă un lagăr, fiindcă nu au putut afla de la nimeni ce îi aştepta acolo…

Foamea, promiscuitatea, umilinţele, frigul… cărora, spre a le rezista, eroul romanului recurge la forţa imaginaţiei şi a limbajului, la eufemismele menite să exorcizeze răul.

Expresia Îngerul foamei îi aparţine lui Oskar Pastior şi de la bun început nu cred că această sintagmă a fost una pe care el şi-a imaginat-o ci că a purtat-o acolo, cu sine, în minte, suferea de acea foame omniprezentă, cronică, pe care a personificat-o, spre a se o putea percepe ca pe un adversar, spre a-i putea ţine piept, spre a o înfrunta.

Atitudinea reflexivă în faţa celor mai umile elemente ale realului, îi protejează eroului cărţii puritatea şi atunci cînd traversează bolgiile infernului concentraţionar.

Romanul „Atemschaukel” pare a fi şi un manual poetic de salvare a demnităţii umane, în cele mai cumplite împrejurări, o carte comparabilă, doar ca idee, cu „Jurnalul Fericirii” a lui Nicolae Steinhardt.

Dokumente aus der Securitate-Akte

Document din dosarul Hertei Müller, întocmit de Securitate. Fotografie: William Totok

Tot la Frankfurt pe Main, în faţa publicului, de pe podium, Herta Müller a relevat importanţa timpuriei recunoaşteri aici în Germania, a talentului ei literar, încă de pe cînd ea trăia şi scria în România comunistă, urmărită de Securitate:

Premiul oferit de Aspekte a fost pentru mine pe-atunci foarte important, fiindcă m-a apărat. Mi s-a îngăduit pentru prima oară să pot călători din România în străinătate. Securitatea a găsit de cuviinţă că era preferabil să mă lase să plec, pentru a putea astfel răspîndi zvonul că sunt o agentă. S-au gîndit că procedînd astfel şi mass media occidentală era satisfăcută şi că eu aş fi putut apare în postura de profitoare.

Prezenţa publică a Hertei Müller, cărţile şi eseurile ei, romanul Atemschaukel, şi Premiul Nobel pentru Literatură au ridicat, în parte şi laolaltă, mai multe văluri de pe ochii mass media, scoţînd din uitare şi cîteva tragice episoade ale istoriei est-europene. Este şi aceasta o dovadă a forţei literaturii, a talentului şi verticalităţii morale, de a schimba dacă nu lumea, măcar perceperea imaginilor ei, prin adecvarea la realităţile şi adevărurile istoriei.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Robert Schwartz