1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Manipulatorii de Soros şi Iohannis

Ce vrea Traian Băsescu? Are dreptate să-l atace pe ambasadorul american? Dar inşii care l-au huiduit ieri pe preşedinte? Ei cine sunt şi ce hram poartă?

Proteste la Bucureşti, la 6 noiembrie

Proteste la Bucureşti, la 6 noiembrie

România e la răscruce de drumuri. Înlăturarea cu ajutorul străzii a unui guvern n-avea cum să nu se lase cu oarecare instabilitate. Ajutate de politicieni iresponsabili, forţele loiale sistemului ticăloşit încearcă s-o amplifice şi să profite de haos spre a compromite drumul spre acel stat de drept autentic cerut ţării de agenda anticorupţie a Revoluţiei Colectiv.

Iată sensul profund al scandărilor din piaţă, al stropşelilor ce ne mânjesc ecranele televizoarelor, al ororilor toxice răspândite pe net de conspiraţionişti, dacopaţi, antiamericani şi antidemocraţi. Căci încă nu s-au răcit trupurile celor căzuţi victimă politicianismului dâmboviţean dezlănţuit şi s-au iţit în forţă, în stradă, în piaţă manipulatorii extremişti, sirenele, naşii, finii, corbii şi hienele diverselor Românii totalitare, nepotiste, postcomuniste.

Profitorii psd-ismului dezlănţuit şi ai coruptei partocraţii fsn-iste, ai opoziţiei blatiste, ex-legionari, foşti securişti, putinofilii nu mai puţin respingători prin ipocrizia lor decât preoţii pedofili de care Biserica Catolică se sforţează să scape, cu toţii şi-au dat mâna. De pe poziţii afişat naţionaliste participă voioşi la un balet de acuze obscene, pe muzica unor sugestii mieroase, menite a mima sfinţenia şi dragostea de ţară şi a-i împinge totodată pe români la sinucidere politică.

În vizor, sunt, ca întotdeauna, credulii, naivii, oamenii de bine. Ei, neştiutorii, impresionabilii, bine intenţionaţii trebuie înduşi în eroare şi convinşi să consimtă să continue să trăiască în oroare, retrăgându-le susţinerea revoluţionarilor adevăraţi, spre a-i susţine pe cei falşi. Lozincile sunt vechi. Alcătuiesc de regulă variante, reformulări, reeditări şi adaptări ale mult încercatului şi uşor digerabilului „nu ne vindem ţara”. Le scandează indigest codriniştii, dughino-dogariştii, puricii şi alţi patrihoţi kremlinofili de care nu de azi de ieri e plină România postcomunistă.

Urmaşii dezinformatorilor cu ochi albaştri s-au înhămat la misiunea istorică de a distruge şansele de a se impune idealurile celor care, ieşind în stradă, le-au înlăturat guvernul. Primul numitor comun al manipulatorilor de serviciu e obsesia demonizării, din raţiuni de naţionalism şi imagine proprie, a unui străin. E vorba de George Soros.

Bogăţia, originea sa iudeo-maghiară, imaginea sa de guru al capitalismului şi de speculant financiar îl fac antipatic chiar şi în ochii anti-antisemiţilor, deşi, orice s-ar spune, omul a acumulat merite mari întru democratizarea Europei răsăritene după ce regiunea a scăpat de sub cizma comunismului sovietic.

De vituperări aproape la fel de vehemente are parte mai nou şi şeful statului. Nu întâmplător e prezentat şi el în tuşe groase, ca străin, deşi nu e. Dacă Iohannis nu coboară în stradă e înjurat rău, că-i laş, că n-a ieşit. Dacă iese, curajos, înfruntând, calm, huiduielile unei străzi acaparate de intriganţii structurilor ticăloşite care se sforţează să compromită orice efort de primenire a sistemului, iar nu e bine.

Atunci este „tardiv”, e „lovitură de imagine, e calcul politicianist”, o „neghiobie” şi câte şi mai câte. L-am criticat eu însumi, nu odată, viguros, pentru greşelile sale iniţiale, pentru lentoare, pentru muţenie, pentru o inadecvare monumentală în materie de alegere de consilieri şi consecutiva defazare cronică a reacţiilor sale, mai mereu târzii. Dar modul în care e desfiinţat chiar şi când, în fine, acţionează corect şi curajos nu e pur şi simplu doar inadmisibil moral, ci profund pernicios politic. Motiv pentru care unii, cu reflexe anteniste, dar nu numai, practică această desfiinţare sistematic.

De ce trebuie distrus singurul pol de stabilitate cu legitimitate democratică incontestabilă din România? Simplu. Fără el pare compromis resetul cerut. Ba chiar mai grav. Fără el se întrezăreşte nu atât un reset democratic cât o restauraţie totalitară, sinteza putinistă de fascism şi comunism la care jinduiesc manipulatorii de serviciu. Că fostul preşedinte Traian Băsescu bate în aceiaşi tobă e nu doar extrem de jenant pentru el şi foştii lui susţinători, ci păgubitor pentru democraţie.

Accesul la Cotroceni l-a metamorfozat pe improbabilul ex-fesenist. Inundat de sentimente de recunoştinţă faţă de români, Băsescu a devenit un patriot. Ajutat de bună parte din naţiune a ales, după 2004, integrarea occidentală şi reforma, inclusiv şi mai ales a justiţiei, fără de care aderarea la NATO şi UE ar fi fost compromisă.

Revolta iscată de furia pe programul de austeritate pe care Băsescu şi l-a asumat spre binele economic al ţării, milioanele de oameni care i-au votat demiterea din funcţie în referendumul eşuat procedural din timpul puciului pontist, precum şi căderea Elenei Udrea par să-l fi marcat şi afectat profund. A apărut mai nou un alt Băsescu, unul paradoxal. Taxând în mod absurd declaraţiile ambasadorului american la Bucureşti, care a susţinut o implicare civică anticorupţie absolut legitimă şi democratică a României tinere, Băsescu face jocul fanatismului totalitar.

Toate ideologiile totalitare trăiesc din antiamericanism şi speră să se reinstaleze la putere mâncând din pâinea corupţiei pe care revoluţionarii vor s-o vadă eradicată. Are dreptate Cristi Pantazi să bănuiască îndărătul atacurilor băsiste o tentativă de captare a electoratului vadimist şi otv-ist? Nu ştiu. Dar, scăpat de responsabilitatea prezidenţială, Băsescu pare să-şi fi agăţat în cui patriotismul autentic spre a opta pentru naţionalism ieftin. Concomitent, a redevenit un politician de duzină, ros parcă de aceleaşi pizme pe succesorul său, precum invidiile manifestate de alţi foşti demnitari români debarcaţi, lăsaţi la vatră, pensionaţi, parcaţi pe linie moartă.

În ce-i priveşte, revoluţionarii autentici n-ar trebui să se lase derutaţi ori să cotizeze la vreo formă de fatalism. Revoluţia a învins, parţial, încă de săptămâna trecută, prin înlăturarea guvernului Ponta. Nu va fi înfrântă decât dacă o majoritate critică va refuza să priceapă că democraţia funcţionează doar în paşi mici, nu prin definitive şi irevocabile puneri la podea ale duşmanului. Compus din prea mulţi penali, parlamentul trebuie, teoretic, trimis acasă şi organizate anticipate, deşi nici varianta Cioloş nu-mi pare câtuşi de puţin de lepădat.

Nu va fi perfect, desigur, nici parlamentul ce va fi ales. Căci oameni suntem, nu roboţi, nu sfinţi, cât timp Unsul, Mesia, mai întârzie. Va fi însă, în orice caz, mai bun decât cel toxic, care a susţinut guvernul Ponta-Oprea. Va şti că nu-şi mai poate permite sfidarea arogantă a naţiunii. Resetul nu va fi ucis aşa cum au fost sacrificaţi cu zecile nevinovaţii arşi de vii în Colectiv.

Corupţia se va reduce, democraţia va supravieţui, statul de drept se va întări. E prea puţin? Nu cred.