1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Manevre de amploare ale NATO în estul Europei

Ursula Kissel/Ovidiu Suciu2 noiembrie 2013

6000 de soldați ai Alianței Nord-Atlantice participă timp de o săptămână în Polonia și în țările baltice la exerciții de amploare, menite să verifice capacitatea aliaților de a interveni rapid în cazuri de urgență.

https://p.dw.com/p/1AAge
Imagine: picture-alliance/dpa

Potrivit Alianței, la manevrele denumite Steadfast Jazz, care au început sâmbătă, participă militari din toate cele 28 de țări membre. În jur de 6000 de soldați din aviație, marină și trupele speciale testează în Polonia, Letonia, Lituania și Estonia capacitatea de reacție rapidă a Alianței.

Prin acest mega-exercițiu, NATO vrea să se asigure că forțele de intervenție în caz de necesitate ale grupului - NATO Response Force - sunt oricând pregătite să combată rapid o posibilă amenințare asupra teritoriului unuia din statele membre, după cum a explicat secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.

Manevrele nu vizează Rusia

Generalul american Philip Breedlove, cel mai înalt ofițer din cadrul NATO, a explicat că exercițiul nu ar viza o eventuală invazie rusă. Scopul ar fi ca trupele aliate să-și mențină capacitățile militare și după încheierea, la sfârșitul lui 2014, a misiunilor din Afganistan. În acest sens, ar fi necesare astfel de teste.

Rusia și-ar fi trimis observatori la aceste manevre și ar fi invitat la rândul său NATO la exerciții similare pe teritoriul rus. Aceste măsuri de consolidare a încrederii mutuale ar trebui să distrugă orice fel de prejudecăți legate de acest exercițiu de rutină, a insistat generalul american. Generalul-maior francez Michel Yakovleff, șeful de strategie al NATO, a arătat la rândul său că testul din estul Europei vrea să demonctreze că Alianța are în continuare același țel principal - apărarea teritoriului aliat în fața unui posibil atac extern.

Generalul Philip Breedlove
Generalul Philip BreedloveImagine: picture-alliance/dpa

Urmează și alte manevre

NATO a anunțat pentru anul viitor exerciții militare comune cu Rusia. Este vorba de scenariul salvării unui submarin naufragiat.

În 2015, vor avea loc noi manevre de amploare ale NATO în Italia, Portugalia și Spania, după cum a anunțat secretarul general Rasmussen. Obiectivul ar fi menținerea capacităților de colaborare pe front, deprinse de militarii aliați în Afganistan.

Rămân diferențele de poziție privind scutul anti-rachetă

Între Rusia și NATO nu este totul însă perfect - cele două părți au în continuare poziții total diferite în ceea ce privește scutul anti-rachetă din Europa. La Consiliul NATO-Rusia din 22 octombrie, prima reuniune de acest tip din ultimii doi ani, nu s-a realizat niciun fel de progres pe această temă.

Scutul anti-rachetă ar urma să protejeze Europa de eventuale atacuri cu rachete cu rază medie de acțiune, de maximum 3000 de kilometri, lansate de țări ca Iranul. Este planificat un sistem de radare și baze de rachete de interceptare, care să distrugă în zbor rachetele inamice. Proiectul ar urma să fie finalizat până în 2020 iar România joacă un rol esențial în cadrul acestuia.