1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Managerul de criză Barack Obama vs. pata de petrol

Dezastrul ecologic din Golful Mexicului a pus multe persoane la grea încercare. Printre ele se numără şi Barack Obama, care a dorit să puncteze din punct de vedere al managementului de criză.

default

Pancartă plasată în Boothville, La

Lupta împotriva petei de ţiţei deversat în mare în urma exploziei de pe platforma petrolieră "Deepwater Horizon" pare a fi, în sfârşit, susţinută şi de condiţiile meteo. Ieri, eforturile de curăţare a zonei şi de salvare a animalelor aflate în pericol s-au lovit de mai puţine piedici.

Cu toate acestea, specialiştii de la BP, compania care administra platforma petrolieră din Golful Mexicului, rămân în continuare sceptici în privinţa aducerii la locul accidentului a unei cupole imense care ar urma să fie suprapusă peste sursa petei de petrol deversat în apă.

"Dezastru ecologic"

Obama / USA / Ölpest

Conferinţă de presă în ploaie, duminica trecută

Administraţia americană nu s-a grăbit să admită că accidentul este o "catastrofă ecologică". Cu toate acestea, preşedintele american a încercat să îşi etaleze calităţile de manager de criză. A făcut-o duminica trecută, care n-a fost câtuşi de puţin o zi uşoară pentru el. După zborul la New Orleans, au urmat o călătorie de două ore pe autostradă şi, în final, o conferinţă de presă ţinută pe o ploaie torenţială.

Semnalul pe care Obama a vrut să-l transmită naţiunii americane este că preşedintele ar fi stăpân pe situaţie, că e implicat şi ştie ce trebuie făcut. Şi, mai mult decât atât, s-a temut ca accidentul de pe "Deepwater Horizon" să nu se transforme în ceea ce uraganul Katrina a devenit pentru predecesorul său, anume o catastrofă din punct de vedere al PR-ului.

Obama's Katrina

Conservatorul moderator radio Rush Limbaugh a folosit dinadins formula "Obama's Katrina" (Katrina lui Obama), ştiind foarte bine ce imagini se vor perinda pe retina ascultătorului la auzul vorbelor sale: imaginile cu George W. Bush, care, în 2005, ar fi eşuat ca manager de criză în ochii celor mai mulţi americani. La acea vreme, fostul preşedinte a fost acuzat că administraţia pe care o conducea ar fi reacţionat tardiv şi defectuos la problemele pe care le-a cauzat devastatorul uragan.

De critici n-a scăpat însă nici Obama. Guvernul său ar fi putut reacţiona mai prompt dacă nu pleca urechea la spusele companiei BP, care a asigurat autorităţile că totul este sub control în Golful Mexicului şi că problema va fi rezolvată, consideră o parte a presei de peste ocean.

Intervenţie tardivă?

Flash-Galerie Ölpest USA

Congresmanul republican Mike Pence a rezumat această idee sec, cu date şi cifre. "Accidentul s-a întâmplat pe 20 aprilie. A durat însă 8 zile, deci până pe 28 aprilie, până când guvernul american a catadicsit să se implice cu adevărat", a spus Pence.

Preşedintele american afirmă însă că guvernul ar fi fost gata să intervină încă din ziua în care s-a produs accidentul. Mulţi observatori sunt de părere că promptitudinea reacţiei guvernamentale a rămas invizibilă în spaţiul public din cauza faptului că declararea accidentului drept o "catastrofă ecologică" a avut loc prea târziu.

Autor: Sabine Müller/Vlad Drăghicescu

Redactor: Petre M. Iancu