1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Malnutriţie, integrare şi terorism

FAO a publicat raportul anual, din care rezultă că, la nivel global, peste un miliard de oameni sunt malnutriţi, în ciuda generoaselor ţeluri ale mileniului adoptate în 2000.

default

Afgani, ameninţaţi de foamete

Dernieres Nouvelles d'Alsace, care apare la Strasbourg, deplânge faptul că foametea în lume a ajuns să fie percepută ca o lovitură a destinului care nu poate fi depăşită şi care este luată la cunoştinţă cu resemnare.

Ţările industrializate fac însă prea puţin pentru a combate acest flagel. Astfel, Franţa alocă doar 0,5 la sută din PIB proiectelor umanitare din ţările subdezvoltate. Cu astfel de sume, agricultura nu poate fi stimulată în ţările sărace. Acum, că prezenta criză este un pericol suplimentar pentru ţările sărace, este timp pentru a face mai mult decât a rosti promisiuni deşarte.

Ziarul catolic La Croix continuă: "Imaginea este de nesuportat. Peste un miliard de oameni, adică a şasea parte din populaţia de pe glob, suferă de malnutriţie. Faptul nu trebuie să surprindă, fiindcă agenţiile ONU şi alte organizaţii umanitare internaţionale tot trag semnale de alarmă pe care numai cei care nu vor să le audă nu le aud. Motivele surzeniei guvernanţilor sunt pe cât de inumane, pe atât de simple: Cine ia cunoştinţă de cifre, trebuie să şi acţioneze. Guvernele fac promisiuni dependente de ţeluri precise pentru a-i linişti pe cei nerăbdători. Apoi însă, nu-şi respectă promisiunile."

Süddeutsche Zeitung se referă la un alt raport, şi anume la studiul OECD privind şansele imigranţilor pe piaţa muncii din Germania.

În paginile ziarului se afirmă: "Conservatorii aveau tendinţa, până acum, să-i demonizeze pe străini, să-i prezinte ca infractori, iar tabăra progresiştilor să-i prezinte ca pe nişte victime ale stării de fapt. Ambele puncte de vedere nu sunt însă de mare ajutor, fiindcă doar aruncă vina de la unul la altul. Mai importantă este analizarea problemelor, fără a culpabiliza partea adversă. În privinţa educaţiei, de pildă, decisiv este dacă Germania va reuşi să pregătească în următorii 20 de ani suficient personal de înaltă calificare. Statul şi piaţa muncii trebuie să emită limpede următorul semnal: oricine doreşte, primeşte şansa de afirmare profesională, fără ajutor din partea oficiilor sociale, indiferent de cetăţenia sa şi de pregătirea academică a părinţilor săi."

Frankfurter Allgemeine Zeitung abordează recentele atentate din Pakistan, apreciind că sămânţa ideologiei islamiste a rodit deja, ducând deschis spre talibanizare.

Mult prea mult timp, părţi ale aparatului de securitate i-au folosit pe extremiştii militanţi, adică i-au stimulat. Atacurile recente concertate asupra secţiilor de poliţie, dar mai ales atacul asupra statului major al armatei, dovedesc profesionalitatea militanţilor şi intenţia lor de a lovi în însuşi miezul său aparatul de stat. Pakistanul nu are voie să se fofileze în faţa acestei provocări. Cine invocă acum ţapii ispăşitori tradiţionali îşi fură singur căciula.

Der Standard din Viena adaugă: "Expansiunea teritorială a atacurilor din Pakistan arată că există o nouă cooperare între talibanii paştuni şi ceilalţi islamişti pakistanezi. Acesta este un "succes" al politicii americane, a încăpăţânării Washingtonului de a plasa insurgenţa paştunilor numai în contextul Al-Qaidei".

Autor: Ioachim Alexandra
Redactor: Alexandra Sora