1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Maladiile dreptei politice

Divizarea a ceea ce ar fi putut să devină un partid modern de centru dreapta este opera politicienilor care au refuzat cu obstinaţie să predea ştafeta, dominaţi de interese şi grupuri de interese.

Mihai Răzvan Ungureanu vrea sa unească forţele de dreapta din România

Mihai Răzvan Ungureanu vrea sa unească forţele de dreapta din România

Dintre liderii partidelor de centru-dreapta, preşedintele Partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, pare a fi cel mai decis să se aşeze la masa dialogului cu celelalte partide pentru unificarea dreptei: "Am trimis o scrisoare preşedinţilor PDL, PMP, PNŢCD, IRL şi PER şi i-am invitat la o discuţie dacă mai este sau nu posibilă unitatea de acţiune a forţelor politice de centru-dreapta începînd cu luna ianuarie 2014", a declarat marţi, 27 noiembrie liderul Forţei Civice. Ungureanu propune constituirea unui Bloc al Unităţii Naţionale, care să fie "un nucleu al acţiunilor noastre parlamentare şi extra-parlamentare."

Prima reacţie la propunerea lui Mihai Răzvan Ungureanu a venit din partea preşedintelui PDL Vasile Blaga, care a declarat presei că "discuţiile sunt întotdeauna binevenite" şi că partidul său nu s-a opus niciodată unificării dreptei, dar această unificare să se facă în jurul PDL. Decizia PDL de a candida în afara vreunei coaliţii la alegerile europarlamentare este deja luată de conducerea partidului. Blaga nu exclude însă încheierea unui protocol între partidele de centru-dreapta prin care acestea să prezinte un candidat unic la alegerile prezidenţiale.

Înclin să cred că acest lucru nu se va întîmpla şi că vom avea mai mulţi prezidenţiabili din partea opoziţiei de dreapta. La încheierea competiţiei interne din cadrul partidului, Cătălin Predoiu va ieşi cel mai probabil cîştigător şi va fi desemnat candidatul PDL la prezidenţiale. Mihai Răzvan Ungureanu şi-a anunţat de mai mult timp intenţia de a se înscrie în cursa prezidenţială dacă va avea susţinerea tuturor formaţiunilor politice de centru-dreapta. Partidul Mişcarea Populară va avea şi el candidat propriu la prezidenţiale, iar la europarlamentare îşi propune să obţină "un scor din două cifre", după cum a declarat preşedintele interimar Eugen Tomac.

Încercarea fostului prim ministru Ungureanu de a aduce toate formaţiunile de dreapta din opoziţe la un ideal comun, acela al “reunificării" dreptei, pare sortită eşecului. Cu atît mai mult cu cît ar trebui să răspundem şi la întrebarea: cînd a fost dreapta politică unită, pentru ca ea să fie acum "reunificată"?

Convenţia Democrată a fost o construcţie salvatoare a lui Corneliu Coposu, fundamentată nu atît doctrinar, cît mai ales pe promovarea valorilor morale şi pe recuperarea democraţiei ce fusese călcată în picioare de regimul comunist iar apoi de cel fesenist. Această construcţie politică nu avea cum să reziste, fiind şubrezită de nenumăratele tensiuni din timpul guvernării împreună cu PD. Partidul Naţional Liberal nu s-a comportat nici în cadrul CDR fundamental diferit faţă de cum joacă azi în USL. Pe de o parte era partener la guvernare, dar pe de altă parte de multe ori nu şi-a asumat susţinerea PNŢCD în situaţiile de criză politică provocate de PD. A jucat altfel spus la două capete, astfel că aproape toate costurile guvernării au fost în final decontate de PNŢCD, care a fost spulberat de pe scena politică odată cu alegerile din 2000, cînd nu a mai intrat în parlament.

Alianţa Dreptate şi Adevăr, care a cîştigat alegerile în 2004, a fost o construcţie electorală şi nimic mai mult. După doi ani, conflictul dintre palate a rupt alianţa, ruptură care a însemnat şi actul de naştere al PDL, un partid de centru-dreapta care după doi ani avea să cîştige alegerile parlamentare şi să formeze guvernul. Creşterea PDL a fost tot atît de spectaculoasă pe cît i-a fost ulterior căderea. A guvernat în ani foarte dificili, anii de vîrf ai crizei, a promovat oameni tineri, dinamici, cu o viziune nouă asupra politicii. Unii dintre ei au decepţionat, alţii însă au performat şi au cerut cu insistenţă reformarea partidului, atît de necesară. PDL a rămas însă încremenit în proiect, iar vocile tinere şi incomode au fost înlăturate.

Divizarea a ceea ce ar fi putut să devină un partid modern de centru dreapta este opera politicienilor care au refuzat cu obstinaţie să predea ştafeta, dominaţi de interese şi grupuri de interese care nu au nimic de-a face cu convingerile doctrinare.

"Reunificarea" dreptei nu poate însemna altceva decît construcţia unui partid puternic de dreapta, care să fie capabil să lupte cu şanse pentru cîştigarea alegerilor parlamentare din 2016. Altfel, pe scena divizată de acum, "discuţiile sînt întotdeauna binevenite", cum a declarat Vasile Blaga, fără să creadă o iotă.