1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Maladii italiene

Chemaţi la urne, italienii au de ales între imbatabilul dar ineficientul model Berlusconi şi între formula neverificată încă la nivel naţional, a liderului de centru-stînga, fostul primar al Romei, Walter Veltroni.

default

Eu cu cine votez? Un local de vot la Roma duminică 13 aprilie 2008

Democraţia italiană este grav bolnavă - admit observatorii politici străini şi autohtoni ascultîndu-l pe adversarul ex –premierului Berlusconi.

Veltroni , ca şi restul analiştilor care fac anamneza maladiei de care suferă ţara care a avut tot atîtea guverne cîţi ani au trecut de la finele celui de-al doilea război mondial, identifică aceeaşi agenţi patologici: mafia, activă şi dincolo de frontierele peninsulei, corupţia, criminalitatea organizată.

Populistul Berlusconi, lider al opoziţiei, mogulul presei şi televiziunii, multimiliardarul care s-a aflat deja de două ori la conducerea guvernului (între mai şi decembrie 1994 şi apoi din 11 iunie 2001 pînă pe 17 mai 2006) nu a reuşit nici el să amelioreze durabil starea pacientului blonav, ceea ce nu-l împiedică cîtuşi de puţin să se prezinte din nou în ipostaza de salvator al naţiunii.

În pofida imnurilor de glorie ce-i sunt înălţate de adepţii mai mult sau mai puţin convinşi, executate la comandă, bine plătite, bombastic înscenate într-o patetică revărsare de optimism de circumstanţă, cu Berlusconi italienii au sentimentul unui „deja vu. Aceasta ar fi doar una din cauzele slabei lor participări la vot.

Duminică, doar 62% dintre alegători s-au prezentat la urne, cu patru procente mai puţin decît la legislativele din 2006. Sondajele de opinie atestau totuşi un uşor avans al lui Berlusconi faţă de rivalul său Walter Veltroni.

Fostul primar al Romei reprezintă încă o mare necunoscută care alimentează absenteismul electoral.

Dar boala de care suferă Italia este însoţită şi de un sindrom pe care editorialistul Curzio Maltese îl denumea foarte inspirat Dorian Gray :”suntem o naţiune veche care pe scena politică se dă drept foarte tînără.”

Şi într-adevăr, teama ascunsă faţă de nou şi de schimbare blochează ascensiunea tinerilor la pîrghiile puterii.

Berlusconi are 71 de ani şi, graţie progreselor geriatriei, cosmeticii şi chirurgiei plastice, dublate de un incontestabil talent histrionic, mimează o inepuizabilă forţă juvenilă.

Cu o impetuozitate demnă de cauze mai bune, el a făcut ferfeniţă în faţa camerelor de luat vederi programul electoral al adversarului său Veltroni. Acesta, cu 20 de ani mai tînăr, abordează la nivel discursiv serios şi frontal metehnele de care suferă Italia: ţara are nevoie de reforme în toate domeniile, inclusiv în cel constituţional,ea bate pasul pe loc în timp ce vecinii i-au luat-o deja înainte.

Dacă Berlusconi reuşeşte pentru a treia oară să iasă învingător, este puţin probabil că Italia va putea scăpa de încă o imagine: ea pare o ţară de comedianţi, scamatori şi gogomani, un pic de Roberto Benini, de Gianna Nanini şi de Armani , nota nu fără sarcasm un amplu documentar politic consacrat Italiei, publicat de hebdomadarul politic german „Der Spiegel”.