1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Maidan-ul şi tradiţia anarhistă a Ucrainei

Vorbind în termeni empatici şi elogioşi despre revoluţia din Ucraina ar fi bine să ne ferim a idealiza dezordinea.

Problema apropierii Ucrainei de Uniunea Europeană nu se rezolvă de la sine, o dată cu răsturnarea puterii de la Kiev. Nici evoluţia politică cea mai fericită nu va provoca în viitorul previzibil o invitaţie de aderare. Oferta UE, respinsă de Viktor Ianukovici, conţinea un acord de liber schimb care, prin implicaţiile sale politice, putea fi înţeles şi ca o fază pregătitoare a integrării europene, dar nu garanta nimic pentru viitor. În acest moment, Europa a devenit mai curând retractilă şi îşi propune o repliere pe nucleul său occidental, excluzând orice nou proiect de extindere.

Dar astăzi, nici Ucraina nu pare cu adevărat preocupată de Europa. Revolta de la Kiev n-a avut ca obiectiv central reluarea acordului de asociere la Uniunea Europeană, ci contestarea unei puteri oligarhice şi abuzive. Am asistat mai curând la o revoluţie care a înlăturat întreaga ordine instituită, abolind de facto Constituţia. Mediatorii Uniunii Europene, după câteva ore de glorie mediatică, au ieşit pe jumătate înfrânţi, căci Maidan-ul a respins acordul încheiat de liderii opoziţiei cu Ianukovici, considerându-l insuficient. S-a vădit faptul că cei trei lideri validaţi provizoriu de Occident nu controlau masa oamenilor revoltaţi şi că au fost priviţi cu bunăvoinţă, dar fără să fie recunoscuţi ca lideri cu autoritate.

Am văzut în ultimele zile ce face democraţia directă, care decide în stradă, nu concediindu-şi neapărat reprezentanţii, ci subordonându-i moral. Iniţial, sub forţa evenimentelor, majoritatea politică din Rada a basculat în favoarea opoziţiei, iar ulterior Partidul lui Ianukovici l-a renegat pe liderul ei, considerându-l răspunzător de crimele din zilele precedente.

Adevărata forţă ”constituantă” s-a aflat pe Maidan, reprezentanţii aleşi trecând de partea insurecţiei pe măsură ce aceasta câştiga tot mai multă autoritate. Parlamentul a votat, sub presiunea baricadelor, exproprierea fostului preşedinte Viktor Ianukovici, dezvăluind cu maximă claritate că ne aflăm în faţa unei forţe revoluţionare care a destituit întreaga ordine legală. Preşedintele, alungat şi privat prin vot de proprietăţile sale, a acuzat o lovitură de stat, ceea ce are sens, dar este totuşi inexact din moment ce nu există nicio echipă pregătită să preia puterea. Acordul girat de UE nu mai poate fi pus în practică, semnatarii din opoziţie par să-şi fi diminuat autoritatea, iar Iulia Timoşenko, care s-a adresat duminică Maidanului, a refuzat să preia conducerea guvernului. Este extrem de semnificativ pentru starea de nesiguranţă care domneşte la Kiev că Iulia Timoşenko a cerut ea însăşi insurgenţilor să rămână în Piaţă, de teamă că părăsirea baricadelor ar putea lăsa drum liber restauraţiei.

Evoluţiile recente nu mai au nicio legătură directă cu o tranziţie europeană. La Kiev se petrece ceva ce poate doar ucrainenii înţeleg cu adevărat şi care se trage în mod secret din propriul trecut istoric. Cunoscutul romancier ucrainian, Andrei Kurkov, spunea în cadrul unei conversaţii citate de Philosophie magazine: ”Prin arhitectura sa, Maidan-ul aminteşte de o tabără cazacă, una dintr-acelea care populau malurile Niprului între secolele al XVI-lea şi al XVIII-lea. E vorba de o fortăreaţă de lemn, înconjurată de baricade. În interiorul ei se duce o viaţă normală. Se găteşte şi se îndeplinesc tot felul de sarcini curente. Sunt statornicite posturi de pază care să anunţe ivirea inamicului. E ceva cu totul diferit de Revoluţia portocalie din 2004, regizată de politicieni în stilul unui show american. Aici e vorba mai curând de tradiţia anarhistă a ţării, aceea a lui Mahno, ţinut la mare cinste!”

Imaginea aceasta a anarhismului popular e departe de versiunea lui Bernard-Henri Lévy, care, cu două săptămâni în urmă, ţinea un discurs înflăcărat adresându-se mulţimii de pe Maidan-ul din Kiev: ”Voi conferiţi substanţă proiectului european. Îi redaţi un conţinut şi un program. Voi conferiţi cuvântului şi ideii de Europa un sens nou, nu neapărat mai pur, cum spunea un poet francez, dar mai precis şi mai bogat. De aceea cred că adevărata Europă este aici...” (Le Monde)

Intelectualul francez nu şi-a refuzat niciun exces: ”Astăzi în acest Maidan care reaminteşte Europei vocaţia sa originară şi geniul ei, eu sunt de asemenea ucrainean”. Şi, în fine: ”Voi ne daţi o lecţie despre ce trebuie să fie Europa. Voi ne amintiţi ce minunăţie poate fi Europa, dacă o smulgem din ceea ce filosoful german antinazist Edmund Husserl numea ”cenuşa marii plictiseli”.

Ce-i drept şi unii intelectuali ucraineni nutresc convingerea că insurgenţa din Kiev reprezintă mai mult decât detronarea lui Ianukovici şi că ar fi vorba de însăşi salvgardarea valorilor europene: ”Trăim peste tot în Europa o gravă criză a fundamentelor dreptului şi a drepturilor omului. În Ucraina această criză este explicită, în timp ce în Occident nu se manifestă decât într-o manieră implicită. În realitate, este ameninţată întreaga cultură europeană. Ceea ce s-a petrecut în Italia cu Berlusconi ar putea prea bine să se repete în Germania, în Marea Britanie sau în Franţa. E timpul să ne trezim!” (Constantin Sigov, profesor de filosofie la Universitatea din Kiev, citat de Philosophie magazine).

Totuşi, acelaşi Constantin Sigov, într-un articol publicat în Le Monde, găsea o comparaţie arhaizantă, care nu poate fi întâmplătoare: ”În centrul Kievului, a apărut subit o tabără demnă de o fortăreaţă a galilor, în semn de rezistenţă faţă de uzurparea puterii legitime”. Dar ce teribil acte manqué, căci Europa nu se trage, după cum sugerează Sigov, din micul sat rebel, guvernat de magie, al lui Asterix şi Obelix, şi cu siguranţă că nu se trage nici din taberele cazacilor de pe Nipru evocate de Andrei Kurkov, ci din spiritul juridic riguros al Romei.

Este cert că ucrainenii au luptat cu eroism pentru libertate şi justiţie socială, dar ar fi imprudent să cedăm unor tentaţii idealizante. Riscurile sunt tot mai clare pe zi ce trece.