1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Maia Sandu, candidat la funcţia de prim-ministru al Moldovei

După demisia, pe 12 iunie, a unui premier cu diplome dubioase de studii, în funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova ar putea accede un masterand al Harvard Kennedy School of Government din SUA.

default

Maia Sandu

Acordul de constituire a Alianţei pentru Integrare Europeană – 3 (AIE-3), parafat zilele trecute, a fost semnat joi, în prezenţa presei, de către liderii PLDM, PDM şi PL. „Acordul urmează să asigure majoritate parlamentară şi suport politic pentru viitorul cabinet de miniștri care să facă față tuturor problemelor”, a menţionat liderul PLDM, Vlad Filat.

Cei trei lideri politici au semnat şi o sesizare adresată Curţii Constituţionale în vederea organizării referendumului privind schimbarea modului de alegere a şefului statului (tot în Parlament, dar nu cu 61 de voturi ca în prezent, dar în trei paşi - cu 51 de voturi din a treia încercare).

Filat, respins de PL şi PDM

Având în vedere nivelul de reprezentativitate parlamentară a celor trei partide din alianţa proaspăt creată, funcţia de prim-ministru îi revine PLDM. Miercuri, activul formaţiunii a decis să-l înainteze la funcţia de premier pe liderul PLDM, Vlad Filat (demis anterior din această funcţie, prin moţiune de cenzură, pentru suspiciuni de corupţie), dar PDM şi PL i-au refuzat candidatura. „Colegii de coaliție au spus că liderii nu trebuie să iasă în prim-plan. Am discutat la partid și am luat o decizie responsabilă de a înainta un candidat la funcția de premier cu integritate și care are calitățile necesare să conducă guvernul în această perioadă complicată pentru Moldova. Va fi un prim-ministru foarte bun”, a declarat Vlad Filat. Iar liderul PL, Mihai Ghimpu, a adăugat: „noul prim-ministru ar putea fi o femeie”.

Analiştii politici şi internauţii au dedus că ar fi vorba de ministrul în exerciţiu al Educaţiei, Maia Sandu, care a criticat în repetate rânduri, din funcţia de ministru în guvernul Gaburici, corupţia de la vârful piramidei puterii. O sursă din Partidul Democrat a confirmat pentru „Radio Chişinău” că Maia Sandu urma să aibă astăzi o discuţie la Partidul Democrat înainte să fie propusă de PLDM pentru funcţia de premier. Potrivit aceloraşi surse, în calitate de președinte al Parlamentului va rămâne Andrian Candu (exponent PDM).

Întâlnirea cu PDM s-a amânat

Liderul PDM, Marian Lupu, a confirmat că Maia Sandu este candidatul PLDM la funcţia de prim-ministru. El a spus că la ora 16.00, candidatul urma să se întâlnească cu fracţiunea PDM pentru a fi abordate mai multe subiecte, dar acesta nu s-a prezentat însă: „Aproape de ora 16.00 am fost rugaţi de colegii din PLDM ca să amânăm întrevederea pentru ziua de mâine”, a menţionat Lupu, confirmând că este vorba de Maia Sandu: „Da, Maia Sandu este candidatul, pe ea am aşteptat-o astăzi la întrevedere!”, a spus Lupu.

Condiţiile Maiei Sandu: Libertate, procuror din UE şi guvernator al BNM din SUA

Anterior Maia Sandu a declarat că ar accepta funcţia de prim-ministru, dar cu „foarte multe codiţii” între care aducerea unui procuror general din UE şi a unui guvernator al Băncii Naţionale din SUA (înainte să devină ministru al Educaţiei în guvernul de la Chişinău, Maia Sandu a lucrat în calitate de consilier al directorului executiv al Băncii Mondiale în oficiul de la Washington).

„Aş cere ca echipa să fie aleasă de mine. (…) Toată lumea aşteptă să vină un salvator. Nu cred că asta e corect! Credibilitatea instituţiilor statului este foarte scăzută. Situaţia financiară este destul de proastă. Să vină un guvern foarte bun, oricum peste câteva luni va ajunge în situaţia în care lumea o să fie decepţionată. Asta nu înseamnă că nu are rost efortul”, spunea, cu aproximativ o lună în urmă, Maia Sandu.

Potrivit ei, „un prim-ministru bun ar trebui să fie un bun manager, un vizionar, un om liber, în sensul în care să nu se ţină de fotoliu şi să nu aibă angajamente faţă de anumite persoane sau grupuri de persoane – să fie un membru al echipei, care ştie să asculte, un bun diplomat, şi, bineînţeles, să fie onest şi integru”. (...) „Nu aş accepta o funcţie în situaţia în care e clar din start că nu există condiţii pentru a reuşi”, a declarat Maia Sandu într-un interviu oferit în luna iunie 2015 pentru „Ziarul de Gardă”.

Iar mai recent, în cadrul unei emisiuni la „Unimedia”, Maia Sandu a spus că ar accepta funcţia de prim-ministru numai dacă ar avea o echipă pe care să poată miza – „o echipă care să lupte cu corupţia şi care să urmărească ce se face cu banul public”.

Maia Sandu a venit în fruntea Ministerului Educației în iulie 2012. Pe parcursul activităţii sale ea s-a remarcat printr-o serie de reforme ce au vizat domeniul învățământului. Între acestea se numără optimizarea şcolilor, introducerea camerelor video de supraveghere la examenele de Bacalaureat şi adoptarea unui nou Cod al Educaţiei.