1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Mai sunt lucruri de reparat în Justiție

Deciziile recente ale Curții Constituționale, laolaltă cu o Directivă europeană ar putea fi prilejul pentru ca cele mai fierbinți subiecte legate de funcționarea Justiției să fie rediscutate în Parlament.

După abrogarea Odonanței 13 continuă să se pună problema modificării codurilor judiciare. Mai multe articole din Codul de procedură penală și din Codul penal au fost invalidate de Curtea Constituțională, dar Parlamentul nu a operat încă modificările solicitate. Unele dintre ele sunt de-a dreptul explozive, așa cum a fost celebrul articol 297 din Codul penal (abuzul în serviciu) sau art.142 din Codul de procedură penală referitor la interceptări și implicarea SRI. Lumea politică din România este pur și simplu paralizată și pare că nu mai îndrăznește să abordeze aceste subiecte. Și ca și cum nu ar fi destul, s-a ivit în peisaj și o Directivă Europeană care pune și ea anumite probleme sistemului judiciar din România.

Rezumând, Curtea Constituțională a invalidat acele articole care oferă anchetatorilor o putere excesivă și care ar putea duce la nesocotirea drepturilor celor anchetați, iar Directiva europeană solicită la rândul ei garanții mai puternice privind respectarea prezumției de nevinovăție.

Despre intercepări am mai vorbit. Astăzi, singurul organism care se ocupă de aceste operațiuni este SRI, cu toate că Decizia Curții Constituționale a indicat că numai parchetele și poliția judiciară ar trebui implicate în anchete. În esență, Curtea a argumentat că atâta vreme cât operațiunile SRI sunt secrete, abuzul procedural, teoretic posibil, nu poate fi prevenit și nici combătut. Dar, potrivit declarațiilor oficiale, problema practică ar fi că numai SRI dispune de aparatura necesară. În consecință, guvernul Cioloș a emis o Ordonanță de urgență prin care autoriza pe mai departe SRI să se ocupe de interceptări.

Nu putem totuși ignora absența oricărei preocupări de a dota pe viitor parchetele cu tehnica necesară. Se pare că SRI nu pare deloc dispus să cedeze monopolul pe care îl deține. E cel puțin o problemă de resurse și de alocări bugetare, dar este, inevitabil, și una de putere. În consecință, problema interceptărilor este mereu ocolită cu tot soiul de subterfugii.

Directiva europeană pe care am invocat-o este, în schimb, mai generală și nu se referă la România în mod special și nici la DNA sau SRI, dar întâmplarea face că ea țintește tot în punctele dureroase pe care le-am indicat mai sus. Documentul adoptat în martie 2016 se referă la prezumția de nevinovăție, arătând care ar fi situațiile de evitat: ”Prezumția de nevinovăție ar fi încălcată în cazul în care declarații publice ale autorităților publice sau decizii judiciare, altele decât cele privind stabilirea vinovăției, se referă la o persoană suspectată sau acuzată ca fiind vinovată, atât timp cât vinovăția persoanei respective nu a fost dovedită conform legii.” După care arată că ”prin autorități publice” înțelege autoritățile judiciare, dar și înalți demnitari ai statului, ca de exemplu miniștrii (Directiva 343 din 9 martie 2016).

Să luăm un exemplu marcant: conform definiției de mai sus, președintele Klaus Iohannis a încălcat regula prezumției de nevinovăție atunci când s-a referit la președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, ca la un om vinovat. (”Eu cred că acest individ nu vrea numai pe el să se scape, vrea să-și scape și câțiva prieteni” – Hotnews, 18 oct. 2016)

E adevărat că și despre președintele României s-au scris mai multe lucruri acuzatoare referitoare la modul cum și-a dobândit proprietățile, dar Directiva europeană nu se referă la presă. Este un detaliu esențial: presa nu poate fi constrânsă să tacă și, implicit, să mușamalizeze fraudele, chiar dacă ele nu au fost încă dovedite într-o instanță de judecată, dar exponenții statului sunt ținuți să-și supravegheze modul de exprimare.

Este asta o formă de ipocrizie? Poate că da, dar numai în plan psihologic. Și avocatul apărării poate fi uneori un ipocrit, poate cel mai mare ipocrit din lume, dar rolul său nu este să fie sincer, ci să asigure clientului său un proces echitabil. În plus, știm prea bine că o societate care, de dragul sincerității, renunță total la conveniențe devine irespirabilă.

În fine, problema mai precisă pe care UE caută să o rezolve este să împiedice utilizarea anchetelor penale ca instrument de luptă politică.

Nu ignorăm deloc faptul că Directiva aceasta pare în anumite privințe prea prevenitoare și că ea tinde să slăbească tacticile disuasive ale procurorilor DNA. Dar ea nu este o lege, ci doar un cadru general în interiorul căruia există destul spațiu de manevră.

În orice caz abordarea deschisă și serioasă a tuturor acestor subiecte reclamate de Curtea Constituțională și de Comisia Europeană ar rezolva multe lucruri.