Mai sunt legitime referendumurile?

Peste o lună, în Ungaria se va desfășura un referendum privitor la cotele obligatorii de refugiați. Întrebarea la care vor trebui să răspundă cetățenii Ungariei sună așa: ”Suntenți de acord ca Uniunea Europeană să decreteze o relocalizare obligatorie a unor persoane de altă origine în Ungaria fără aprobarea parlamentului ungar?”

Poziția guvernului de la Budapesta și a celorlalte țări G4 a devenit un reper în politica europeană, constituindu-se ca opoziție față de politica migraționistă inițiată de Angela Merkel și susținută de cercurile liberale din Europa. Dar pentru o țară mică ca Ungaria e dificil să-și apere poziția și de aceea premierul de la Budapesta speră să obțină o puternică confirmare populară a politicii sale. Am văzut desigur că un referendum într-o țară europeană nu este neapărat respectat în celelalte, cazul Greciei fiind cel mai recent și mai spectaculos, dar totuși invocarea voinței populare mai poate trece încă drept argument. În politica europeană de astăzi nu are încă nimeni cutezanța să minimalizeze fățiș legitimitatea unei consultări populare, deși este vădit că politicienii de orientare liberală în sens larg, fie ei ”populari” sau ”socialiști”, privesc aceste exerciții cu o ostilitate greu disimulată.

În practică, discreditarea consultărilor populare a început odată cu referendumurile asupra Europei, atunci când irlandezii au fost bombardați cu critici și reproșuri din toate direcțiile. Iată ce spunea chiar președintele Parlamentului European, Hans-Gert Pöttering, în vara lui 2008: ”Majoritatea irlandezilor nu a fost convinsă de necesitatea unei reforme a Uniunii Europene, ceea ce este, firește, o mare decepție pentru aceia care doresc un plus de democrație, de claritate și transparență”. Un cunoscut federalist ca Daniel Cohn-Bendit declarase și el că ”irlandezii au primit totul de la UE și că nu își dau seama de asta”, în timp ce, la polul politic opus, Nicolas Sarkozy spusese într-o discuție particulară dezvăluită de publicația Le Canard enchaîné că ”irlandezii sunt niște tâmpiți care s-au îmbuibat ani la rândul pe socoteala Europei și acum ne răstoarnă taraba”.

În Germania luările de poziție fuseseră mai sobre și totodată mai severe, atât la stânga, cât și la dreapta. Wolfgang Schäuble, pe atunci ministru de Interne, spunea: ”Câteva milioane de irlandezi nu pot decide pentru 495 de milioane de europeni”. Iar liderul SPD din Bundestag, Axel Schäfer, fusese ceva mai expresiv: ”Nu putem lăsa o mare majoritate a Europei să fie înșelată de o minoritate a minorității minorității”.

De atunci unele lucruri s-au mai schimbat. Fostul președinte Nicolas Sarkozy nu ar mai spune astăzi același lucru, acum când, dimpotrivă, denunță orbirea elitelor care, combătând ”populismul”, ignoră răul pe care l-ar fi făcut Franței gândirea ”unică”, desprinsă de realități. ”Cu Franța profundă îmi doresc să mă conectez, pe ea vreau să o ascult, pe ea vreau să o mobilizez”, scrie el într-o carte programatică apărută recent (”La France pour la vie”, 2015). Iar în Germania se găsesc militanți ai dreptei creștin-sociale - și nu doar de la AfD - care să privească cu mai multă simpatie la referendumul din Ungaria.

Totuși nu putem ignora o mutație în gândirea politică europeană. Chiar dacă nazismul și fascismul prilejuiseră o neîncredere în discernământul maselor, deceniile postbelice au readus un mare entuziasm față de democrație ca largă participare populară, fapt care se reflectase în participările masive la vot în toată Europa occidentală postbelică.

Dar din momentul lansării proiectului european, consultările populare au fost atât de mult criticate și puse sub semnul întrebării, încât ele cu greu ar mai putea fi acceptate ca argumente politice irefutabile. Abia Brexit-ul a mai dat puțină strălucire și credibilitate acestui procedeu, deși vedem, în fiecare zi, cum presa liberală insinuează că evoluțiile politice îl vor dezminți în cele din urmă.

Referendumul a devenit suspect în ochii eurocraților, căci el este singurul instrument politic care mai poate oferi opozanților conservatori o oarecare putere. Iar consecința este că asistăm pe nesimțite la o redefinire a limbajului democrației înseși. Ce înseamnă de fapt astăzi democrație? Iată întrebarea momentului!

În orice caz, Ungaria navighează acum cu mult curaj în siajul Brexit-ului, căutând să redea referendumului deplina sa legitimitate, deși cu siguranță că va întâmpina o mulțime de reacții negative.