Mai multe investiţii | Economie | DW | 14.09.2014
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Mai multe investiţii

Miniştrii de Finanţe ai UE pledează pentru relansarea investiţiilor în statele membre. Neconcordanţe există în priviţa căii pe care ar putea fi atins acest obiectiv: prin bani publici sau prin reforme.

Wolfgang Schäuble

Wolfgang Schäuble la reuniunea de la Milano

Investiţii - acesta este noul cuvânt magic aflat pe buzele miniştrilor de Finanţe europeni. Cu toţii sunt de acord că e nevoie de investiţii în vederea relansării economiei în spaţiul comunitar. Nu însă şi în ce priveşte modul în care aceste investiţii ar putea fi impulsionate, mai precis în care ar putea ele fi finanţate.

Aceste neclarităţi persistă şi după consultările avute la Milano de şefii de resort europeni. Unele state, precum Polonia sau Franţa, pledează pentru fonduri publice de investiţii sau programe conjuncturale. Aceeaşi poziţie a susţinut-o iniţial şi Italia, aflată în recesiune. Între timp, însă, ministrul italian de Finanţe, Pier Carlo Padoan, gazda reuniunii de la Milano, a adoptat o poziţie mai reţinută. "Investiţiile trebuie susţinute, în principal, de economia privată. Cu bani publici putem suplimenta şi sprijini investiţiile" a spus el.

Cu doar câteva zile în urmă, guvernul italian solicitase Bruxelles-ului fonduri suplimentare, însă acum Padoan vorbeşte de unele reforme aflate în discuţie la Roma. "Nu e vorba în primul rând de bani, care rămân desigur importanţi, cât de felul în care putem crea un climat favorabil investiţiilor private" a declarat şeful ministerului de resort.

Există căi de finanţare

Susţine omologul său german, Wolfgang Schäuble, descris adesea de presa italiană drept "marele econom". Banii există, spune Schäuble. Nu căile de finanţare lipsesc, ci încrederea. Încrederea că investiţia va da roade. Aceasta ar fi problema. "De aceea e nevoie de inovaţii, de reforme structurale, de implementare" a explicat ministrul german.

Mario Draghi

Mario Draghi

Statele UE vor să îmbunătăţească condiţiile cadru pentru investiţii, să reducă birocraţia să dea dovadă de mai multă transparenţă. Recomandările privind politica economică a fiecărui stat membru, emise anual de Comisia Europeană, ar tebuie luate mai în serios, avertizează Schäuble. "Nu de decizii s-a dus lipsă în ultmii ani, a mai criticat ministrul de Finanţe de la Berlin. Transpunerea în viaţă a acestora lasă de dorit".

Wolfgang Schäuble a criticat şi politica promovată de Mario Draghi. Preşedintele Băncii Centrale Europene a anunţat că intenţionează, începând cu luna octombrie, prin programul "ABS", să despovăreze băncile pentru ca acestea să poată acorda mai lesne credite. Concret, BCE ar urma să achiziţioneze un număr însemnat de obligaţiuni garantate cu active.

Şi preşedintele Bundesbak, Jens Weidmann e sceptic, apreciind că demersul e problematic atunci când preluarea acestor obligaţiuni presupune pentru unele ţări în parte riscuri considerabile. "Căci în final, riscul îl suportă contribuabilii" avertizează Weidmann.