1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Mai mult, decât doar o politică de bună vecinătate!...

Ieri s-a desfăşurat la Berlin sub egida Asociaţiei germane pentru Europa răsăriteană şi a ambasadei Republicii Moldova, o conferinţă dedicată Moldovei. Cum se prezintă statul la 15 ani de la dobândirea autonomiei, şi care este perspectiva relaţiilor sale cu UE, au fost întrebările centrale aflate pe agenda conferinţei patronată de Rita Süßmuth, fosta preşedintă a Bundestagului şi preşedinta Asociaţiei germane pentru Europa de Est.

Gernot Erler, ministru secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe (SPD) şi preşedintele Asociaţiei Sud-Est-Europene

Gernot Erler, ministru secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe (SPD) şi preşedintele Asociaţiei Sud-Est-Europene

Conferinţa de la Berlin consacrată Moldovei a demarat într-un cadru relativ tensionat, determinat de poziţiile contrare pe care se află cei doi parteneri, UE şi Moldova.

Moldova îşi doreşte neapărat aderarea la Comunitatea Europeană, după cum a declarat Ministrul moldovean de Externe, Andrei Stratan:

"Nu am numit o dată precisă a aderării Moldovei la UE. Ştim ce s-a întâmplat după ultimul val de extindere: Franţa şi Olanda au respins Tratatul despre Constituţia UE. Cu toate acestea, procesul de negociere cu statele candidate la aderare, ţările balcanice, de pildă, nu a fost stopat, ci ele au fost admise la negocieri. Asta îşi doreşte şi Republica Moldova. Din punct de vedere geografic, ea se află pe continentul european şi este o ţară europeană!"

Poziţia adversă a fost prezentată de social-democratul Gernot Erler, ministru secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe şi preşedintele Asociaţiei Sud-Est-Europene. Guvernul german salută eforturile depuse de Republica Moldova în dorinţa ei de a se integra în structurile comunitare, a declarat el, dar aderarea Moldovei este în afara oricărei discuţii, deoarece orice nouă extindere, după cooptarea României şi Bulgariei, ar fi sortită eşecului, atât din cauza problemelor constituţionale europene, cât şi datorită atmosferei ostile faţă de noi extinderi, care domneşte în prezent în UE. De aceea, Comunitatea Europeană a formulat oferta „politicii europene de bună vecinătate”. Dar, personal, Gernot Erler poate înţelege nemulţumirea Ministrului moldovean de Externe, Andrei Stratan, faţă de această ofertă:

„Nimeni nu se aşteaptă ca vreuna dintre ţările vizate să se declare mulţumită, zicând: „Ne ajunge această perspectivă”. Dar aceasta este în prezent singura perspectivă realistă a procesului de integrare europeană în cazul ţărilor vizate de politica europeană de vecinătate, printre care se numără, de asemenea, Ucraina, republicile caucaziene Georgia, Armenia şi Azerbaidjanul. Misiunea noastră este de a construi această politică de vecinătate într-un mod cât se poate de atrăgător pentru ţările vizate, astfel încât ele să poată profita realmente de pe urma ei. Cred că vom reuşi acest lucru”.

Politica europeană de bună vecinătate este un program cu ajutorul căruia UE şi-a propus să formeze în jurul ei un „cerc stabil de state prietene”. În acest cadru, ţările lipsite de perspectiva aderării pot obţine totuşi, datorită unei strânse cooperări cu UE, ajutoare pentru a-şi moderniza politica, economia şi societatea. Cu alte cuvinte, Comunitatea Europeană le oferă ţărilor vecine un parteneriat privilegiat. Prea puţin însă, în viziunea Ministrului moldovean de externe, Stratan:

"Dorim ca UE să ne prezinte punctul ei de vedere şi să ne dea un semnal, că există perspectiva integrării europene pentru ţara noastră. Ne situăm pe continentul european. De aceea nu vrem să fim doar vecinii UE. Ne considerăm a fi un stat european cu o viziune europeană şi o apartenenţă la Europa. Toată lumea admite acest lucru".

Să existe oare o cale ca Moldova să-şi atingă totuşi scopul aderării? De pildă, prin unirea ei cu România? Cum ar veni, pe uşa din dos? Gernot Erler respinge această opţiune categoric:

„Cred că ar fi o sugestie proastă. Sperăm ca Moldova să profite de pe urma iminentei aderări a României la UE, în ceea ce priveşte transferul de experienţă, mai ales datorită cetăţenilor moldoveni care deţin dubla cetăţenie. Dar Moldova nu-şi va putea accelera aderarea la UE cu ajutorul României. Singura cale posibilă este cea a politicii europene de vecinătate”, a subliniat ministrul secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe şi preşedintele Asociaţiei Sud-Est-Europene, Gernot Erler.
  • Data 07.09.2006
  • Autoare/Autor Ernst Meinhardt/Ana-Maria Tighineanu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1KN
  • Data 07.09.2006
  • Autoare/Autor Ernst Meinhardt/Ana-Maria Tighineanu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1KN