1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Mai multă disciplină fiscală în Europa

27 în chestiunea pieţei interne; 25 sau 26 în pactul fiscal şi 17 în uniunea monetară. Aproape toate statele europene au adoptat pactul de consolidare a disciplinei bugetare. Marea Britanie şi Cehia nu au semnat.

default

Angela Merkel si Martin Schulz

Cu toate că, oficial, nu Grecia a fost motivul reuniunii la nivel înalt, criza elenă a ajuns din nou în centrul atenţiei. Valuri a făcut o propunere germano-franceză prin care Atenei i se sugera să-şi lase politica bugetară pe mâna unui comisar european însărcinat, de către Eurogrup, cu asanarea finanţelor publice.

Confruntat cu destule critici, cancelarul Angela Merkel a părut să se distanţeze de această idee la sosirea în Bruxelles. "Este vorba despre modalităţile prin care Europa poate să sprijine Grecia, astfel încât această ţară să îndeplinească toate cerinteţe. Nu doresc să avem controverse, ci vreau un dialog benefic. Benefic pentru populaţia Greciei", a spus Merkel înaintea summitului.

Premierul elen a informat că Grecia a avansat în negocierile cu sectorul privat pentru anularea a 50% din datorii.

Toţi sau niciunul

În principiu, preşedintele Eurogrup, Jean-Claude Juncker, nu a refuzat propunerea privind un comisar pentru buget "dacă o ţară scapă situaţia de sub control pe timp îndelungat. Dar nu-i prea grozav dacă ideea e pusă în practică numai în ceea ce priveşte Grecia". În opinia sa, măsura ar trebui să fie valabilă în toate statele comunitare.

Fiindcă, până acum, Grecia nu şi-a îndeplinit obligaţiile, "Propunerea este justificată" - a afirmat premierul suedez Fredrik Reinfeldt. În termeni asemanatori s-a exprimat şi finlandezul Jyrki Katainen: "Este firesc ca statele care ajută Grecia să aiba nevoie de mai multe informaţii privind situaţia din aceasta ţară".

De fapt, la această reuniune informală, liderii europeni intenţionau să analizeze, cu precădere, factorii care ar putea contribui la impulsionarea creşterii economice şi la revigorarea pieţei muncii. Multe state comunitare sunt în recesiune sau riscă să se confrunte, începand de anul acesta, cu o diminuare a activităţii economice. În multe cazuri, tocmai planurile de austeritate duc la declin economic.

O dilemă pe care cancelarul austriac Werner Faymann a încercat s-o lămurească astfel: "Trebuie să economisim. Dar întrebarea este: cum s-o facem aşa încât să asiguram o dezvoltare durabilă, dar să şi menţinem locurile de muncă?".

Marea Britanie şi Cehia nu s-au alăturat

EU-Gipfel Brüssel Januar 2012 David Cameron

David Cameron

"Stabilizarea pieţei interne presupune încheierea de acorduri comerciale cu economiile în plină creştere, din celelalte părţi ale lumii, dar şi eforturi serioase privind eliminarea barierelor birocratice, mai ales pentru micii antreprenori", a fost de părere premierul britanic David Cameron.

La reuniunea din decembrie, Cameron a fost singurul premier european care s-a opus noului pact bugetar. Celelate state membre, cu excepţia Cehiei care, deocamdata, refuză să semneze, şi-au manifestat dorinţa de a adera la tratatul menit să consolideze disciplina bugetară comună.

Cehia a invocat "motive constituţionale" şi dificultăţi în ratificarea documentului, conform preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, care s-a arătat surprins de această schimbare de atitudine. În luna decembrie, Cehia a susţinut proiectul.

Pactul prevede ca statele semnatare să menţină bugete echilibrate şi un deficit structural care să nu depăşească 0,5 la sută din PIB. Fiecare ţară va trebui să instituie un mecanism de corecţie. În caz de depăşire a limitei de 3% din PIB a deficitelor publice anuale, statele vor fi automat sancţionate.

Tratatul urmează a fi ratificat în luna martie şi va trebui inclus, pe cât posibil, în constituţiile celor 25 de state semnatare. Totuşi, anumite ţări ar putea adopta acordul ca simplu text de lege. Mecanismul european de stabilitate (ESM) va intra în vigoare în iulie 2012, cu un an mai devreme decât se preconiza. 

Autori: Christoph Hasselbach, Claudia Ştefan
Redactor: Alina Kühnel

Vă mai recomandăm