1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Mai multă muncă, mai mulţi bani, mai puţin vin

1 martie 2005
https://p.dw.com/p/B2S8
S-ar putea ca muncind mai mult, feroviarii germani să reducă semnificativ întârzierile
S-ar putea ca muncind mai mult, feroviarii germani să reducă semnificativ întârzierileImagine: dpa

Cei 140.000 de angajaţi ai Căilor Ferate Germane vor trebui să munecească mai mult, începând cu luna iunie, fiind, însă, şi recompensaţi suplimentar. Până acum, feroviarii germani aveau săptămâna de lucru de 38 de ore, urmând ca pe viitor să muncească două ore în plus, din care, în cifre reale, numai una va fi plătită. Angajaţii căilor ferate câştigă în medie între 1700 de euro, în landurile răsăritene, şi 1900 de euro, în vechea Republică Federală. Poşta Germană se poate, de asemenea, lăuda cu veşti bune. Gigantul galben a înregistrat un bilanţ pozitiv pe parcursul anului trecut, creşterea fiind de 21 de procente. Deutsche Post şi-a propus să cucerească, anul acesta, un segment semnificativ al pieţei americane, la concurenţă cu autohtonele UPS şi FedEx. Nu la fel de îmbucurătoare sunt informaţiile din lumea lui Bahus: recolta de struguri în anul secetei secolului, 2003, a fost mică, motiv pentru care în pivniţele germane se găseşte, acum, cu 11,6% mai puţin vin decât anul trecut în aceeaşi perioadă. Această înseamnă, în volum real, 12,6 milioane de hectolitri, a anunţat Biroul federal de Statistică, în zilele premergtoare salonului de profil de la Düsseldorf, care îşi deschide pe şase martie porţile.