Mai mulți copii români născuți în Germania | Germania | DW | 22.09.2016
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Mai mulți copii români născuți în Germania

Statisticile arată: procentul mamelor cu pașaport străin a crescut în Germania cu 20%. Multe dintre ele sunt românce.

Fiecare al 5-lea nou-născut în Germania are mamă cu pașaport străin, arată un raport publicat de Institutul Federal pentru Statistică (Statistisches Bundesamt). Pentru prima dată, procentul mamelor fără cetățenie germană a ajuns la 20 la sută.

În continuare, cele mai multe mame imigrante din Germania au pașaport turcesc, pe locul al doilea fiind polonezele. S-au născut anul trecut 21.555 bebeluși ale căror mame sunt originare din Turcia și 10.831 cu mame poloneze.

Dar creșterea semnificativă față de anul 2014 s-a înregistrat în rândul mamelor din Siria, România și Bulgaria.

Anul trecut, numărul copiilor cu mame sirience s-a dublat față de 2014, ajungând la 4.800 de nou-născuți. Procentul bebelușilor cu mame românce a crescut cu 47%. În 2015 s-au născut în Germania 8.150 de copii ale căror mame au pașaport românesc. Au fost înregistrați 4.200 de bebeluși bulgari, cu 34 la sută mai mult decât în anul precedent.

Din 1994 până în 2014, procentul mamelor cu cetățenie străină din Germania ajungea la 17-18 procente.