1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Mai e posibilă coabitarea?

Coabitarea nu va posibilă dacă cele două tabere nu renunţă de pe acum la tonul exclusivist şi ultimativ.

default

Traian Băsescu

Traian Băsescu spunea la aflarea primelor rezultate că la reîntoarcerea la palatul Cotroceni va încerca să adopte o politică a reconcilierii. Chiar dacă sună exagerat sau prematur să se vorbească de reconciliere, cu siguranţă ar fi nevoie să se creeze cel puţin condiţiile unei coabitări politice.

O coabitare acceptabilă ar presupune însă ca preşedintele şi partidul său să renunţe la incriminările grave care au fost adresate USL, ceea ce pare acum puţin probabil. PDL şi-a construit din acuzaţia de ”lovitură de stat”, principalul pilon al apărării şi a mers pe calea aceasta atât de departe, încât nu mai poate da înapoi. După ce ţi-ai acuzat adversarii că au scos România din Europa civilizată, că au pregătit o fraudă de proporţii, că i-au provocat un rău care se va întinde pe ani, la fel cum s-a petrecut cu mineriadele, să începi, subit, o conlucrare cu ei este ridicol. Şi totuşi, PDL şi Traian Băsescu vor trebui să-şi asume acest ridicol, căci altfel vor contribui la escaladarea conflictului. În aceste împrejurări nici un preţ nu e prea mare.

Se poate spune pe bună dreptate că USL ar trebui, în aceeaşi măsură, să accepte situaţia şi să renunţe la tonul războinic şi ultimativ. E adevărat, dar cel care poate cu adevărat iniţia o nouă etapă a coabitării este în primul rând preşedintele. Guvernul nu are nicio putere asupra preşedintelui (cu excepţia unor mici situaţii administrative), dar preşedintele poate bloca legi, poate bloca numiri, are, cu alte cuvinte, prerogative extinse în domeniul executivului.

Dar pentru ca preşedintele şi partizanii săi să tragă ei înşişi anumite învăţăminte din referendum, ar fi nevoie ca ei să renunţe la gândirea îngustă de sectă şi să asume o responsabilitate pentru întreaga societate. Atunci când luptătorii de gherilă ai preşedintelui afirmă că cei care au votat la referendum sunt ”mafioţii, fraudacii, interlopii şi proştii” (Madame Blogary), cu siguranţă că nicio coabitare nu mai este posibilă. Preşedintele însuşi spunea anterior că ”Paiaţa de la Cotroceni va da socoteală în faţa legii!” Ne-am putea întreba doar cum se face că”mafioţii, fraudacii, interlopii şi proştii” reprezintă în termeni oficiali, potrivit rezulatelor comunicate de BEC, 46,23% din totalul alegătorilor înscrişi pe listele de alegători, ceea ce, în termeni reali, ar putea reprezenta mult peste 50% din cei care participă de regulă la procesul politic din România.

E imperios necesar să se producă o schimbare de ton, de atitudine, ba, chiar mai mult, o schimbare de gândire. Dacă cei care l-au încadrat pe preşedinte în ultimile zile, Monica Macovei, Mihail Neamţu, Traian Ungureanu, Răzvan Mihai Ungureanu, Adrian Papahagi, nu par deloc dispuşi să abandoneze limbajul ultimativ încărcat de recriminări, am întrezărit, în schimb, un semn de bun augur la fostul ministru de externe Teodor Baconschi.

Într-o postare pe blogul său personal, el a încercat să explice situaţia renunţând la simplificările tipice ale colegilor săi: ”Nu era nevoie de referendum pentru a constata fractura socială a României. Varianta comodă îi separă pe pro-europenii democratici de nostalgicii asistaţi ai comunismului. Nu e, desigur, atât de simplu. Adevărul e oricum relativizat în societăţile postmoderne. Opinia bate judecata. La noi însă, cele două tabere sunt foarte amestecate. Criteriul departajării nu ţine nici de doctrine politice, nici de nivelul educaţiei sau de consistenţa coşului zilnic. O naţiune întreagă participă la concursul numit: cine e mai vinovat, dintr-o clasă politică în care nu avem încredere şi pe care o detestăm, tocmai pentru că nu găsim modalitatea de a o schimba?”

E cu siguranţă un bun început, dar care s-ar putea risipi, în febra partizanatelor reînnoite în prag de campanie electorală.