1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Mahmud Ahmadinejad în Irak

Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, a început duminică o vizită istorică de două zile în Irak, prima a unui şef de stat iranian la Bagdad de la revoluţia islamică din Iran, în 1979.

default

Mahmoud Ahmadinejad, la sosirea la Bagdad

Ahmadinejad a afirmat la sosirea pe aeroportul din Bagdad că vizita sa reprezintă "o nouă pagină" în relaţiile dintre cele două ţări şi vizează îmbunătăţirea acestora.

"Avem opinii comune despre anumite lucruri şi avem toate motivele să întărim cooperarea politică, economică şi culturală", a completat liderul de la Teheran.

El a respins din nou acuzaţiile americanilor, potrivit cărora Iranul ar susţine insurgenţa şiită din Irak. Ahmadinejad va avea întâlniri cu omologul său irakian, Jalal Talabani şi cu premierul Nuri Al-Maliki.

Vizita în Irak a lui Ahmadinejad, duşmanul preferat al preşedintelui George Bush, nu este văzută cu ochi buni de administraţia americană, care realizează că preşedintele de la Teheran îşi consolidează astfel poziţia de lider regional.

Primit oficial de conducerea irakiană, Ahmadinejad vrea să demonstreze că ţara sa reprezintă un factor de decizie important în zonă. Fără Iran, rezolvarea problemelor Irakului nu este posibilă, iar preşedintele american a fost nevoit să accepte această realitate. El şi-a dat astfel acordul în legătură cu întâlnirile ambasadorului său la Bagdad, Ryan Crocker, cu omologul său iranian, Hassan Kazemi Qomi. Cei doi s-au întâlnit deja de două ori, fără a obţine mari progrese în relaţiile dintre cele două ţări. O a treia convorbire a fost amânată de partea iraniană.

Cei doi lideri irakieni care l-au primit pe Ahmadinejad, kurdul Talabani şi şiitul Maliki, sunt pentru relaţii bune cu statul vecin. Ei au petrecut mult timp în Iran în exil, în perioada regimului Saddam Hussein. Ca o ironie a sorţii, ei sunt în relaţii strânse şi cu autorităţile de la Washington.

Liderii irakieni îşi doresc o părăsire a Irakului de către trupele americane, dar ştiu că acest lucru nu se poate face de azi pe mâine. Şi Teheranul este conştient de această realitate şi, prin urmare, se fereşte să provoace Statele Unite pe tema Irakului. Iranul nu are niciun interes să sprijine violenţele din Irak. Regimul de la Teheran poate să fie chiar recunoscător americanilor că au eliminat unul din duşmanii săi cei mai aprigi, pe Saddam Hussein.

După ani întregi de război cu acesta, Teheranul este mulţumit să vadă la conducerea Irakului politicieni pro-Teheran. Relaţiile bune dintre cele două ţări se reflectă şi în proiectele de colaborare economică: construirea de străzi, de legături de cale ferată, sprijinirea exporturilor irakiene de ţiţei. Mai mult, Iranul a descoperit în sudul Irakului o piaţă importantă pentru exporturile sale, inclusiv de armament.

Aici situaţia devine neplăcută pentru americani, care nu vor ca armele iraniene să ajungă în mâini nepotrivite - la luptătorii clericului şiit Moqtada al-Sadr sau la alte miliţii şiite, protejate şi instruite de Iran.

Vizita în Irak a lui Mahmoud Ahmadinejad este o declaraţie de forţă a Iranului la adresa Statelor Unite. Preşedintele iranian va merge inclusiv în oraşele şiite considerate sfinte, Najaf şi Kerbala, pentru a arăta că este un lider recunoscut şi acceptat în întreaga comunitate şiită, majoritară şi în Irak.