Magicianul sunetelor - Un compozitor explorează măruntaiele sonore ale oraşului Bonn

Austriacul Sam Auinger este compozitor, are o catedră la Universitatea Artelor din Berlin şi, pe lângă aceasta, iniţiază în toată lumea proiecte destinate explorării universurilor acustice urbane. După studierea fonică a metropolelor Los Angeles, New York, Roma, Rotterdam, Dresda şi Düsseldorf, îşi dedică acum atenţia fostei capitale federale de pe malul Rinului.

Sediul Deutsche Welle se află chiar pe malul Rinului, la marginea unui parc imens "croit" în lunca fluviului.

„Uite aici, dacă stăm pe podeţul acesta şi dacă strig acum, apare un ecou incredibil. Uhu! În principiu poţi simţi cât durează sunetul. Încă o dată: Uhu!"

Aud, deci gândesc

A auzi înseamnă pentru Auinger a reflecta pe marginea mediului înconjurător. Explorarea spaţiilor acustice urbane reprezintă o mare aventură pentru artistul care şi-a educat propriul auz încă din adolescenţă, în mod sistematic. Auinger a crescut în provincie: "Eram un copil gălăgios", îşi aminteşte artistul, povestind mai departe că a cântat în diferite formaţii, a studiat mai apoi la Conservatorul din Salzburg, pentru a întoarce spatele, în cele din urmă, sistemului tradiţional în care se practică muzica. De atunci încoace, străbate lumea în lung şi în lat pentru a descoperi sunetele, a le transforma, a compune, pentru a reaminti publicului larg, ce plăceri rezervă "educaţia auzului".

„Aşa cum un tâmplar trebuie să înţeleagă lemnul, aşa ar trebui şi un compozitor să înţeleagă sunetele. Ce mă interesează extraordinar, este cum se manifestă acustic spaţiile în care trăim.“

Gena de comoditate

Majoritatea oamenilor au pierdut contactul cu mediul acustic înconjurător explică Auinger şi, de aceea, îşi construiesc spaţii fonice proprii cu ajutorul Ipod-urilor şi al căştilor. În realitate, mediul nostru acustic este foarte interesant. Trebuie doar să-l percepem, şi aceasta nu se poate decât dacă renunţăm la obiceiurile noastre auditive. Trebuie să ne păcălim gena de comoditate, adaugă artistul.

„Punctul critic cu adevărat este că simţurile noastre fie sunt educate de circumstanţele în care trăim, sau educate voit prin prisma performanţei noastre culturale, fie degenerează. Dacă, de pildă, mânânc un an întreg numai chiftele şi cartofi prăjiţi, n-am voie să mă mir că nu mai pot savura celelalte gusturi. Asta se întâmplă de fiecare dată când renunţăm la cultivarea simţurilor noastre".

Sam Auinger începe să vorbească despre unde sonore şi frecvenţe şi discursul său seamănă tot mai mult cu cel al unui fizician. Când ajunge să măsoare spaţiile acustice, vorbeşte cu pasiunea unui arhitect, iar când povesteşte despre climă sau starea vremii, se transpune în persoana unui meteorolog. Şi totuşi, chintesenţa explicaţiilor sale rămâne sunetul. Dorinţa sa este ca oamenii să redevină ascultători atenţi.

Buna conduită acustică

Între timp, în culisele acustice ale Luncii Rinului, străbat zgomotele vapoarelor, ale celor bătrâne, şi ale celor moderne, cu motor cu turbină, toate laolaltă compunând o structură ritmată, care ne trece, molcom, pe la ureche.

"Avem aici una din calităţile sonore esenţiale ale oraşului Bonn: Oricare ar fi solicitarea acustică pe care ne-o provoacă mediul înconjurător, se estompează la un moment dat. Cu alte cuvinte, nu eşti nicio clipă expus unei compresii sonore totale".

Dar, dacă tot veni vorba de stresul auditiv, Auinger nu se poate opri să comenteze scuterele de apă:

„Scutere - pentru aceşti indivizi e vorba de pură distracţie, ceea ce înţeleg. Mă întreb însă, dacă s-au gândit vreo clipă ce efecte are sportul lor asupra mediului. Oamenii devin tot mai mulţi, vom trăi în aglomeraţii urbane tot mai mari şi la un moment dat va trebui să ne gândim dacă nu ar fi bine să dezvoltăm ceva de genul unui manual de 'bună purtare acustică'".

Poezie pură

Concepţiile artistice au voie să fie incomode. Arta însăşi are voie să şi eşueze, e de părere muzicianul călător, care culege, filtrează, compune, învaţă... Îi plac şi zgomotele extreme, cele cu risc de vătămare corporală, cum le numeşte în glumă. Dar care sunt, dintre toate, sunetele sale preferate?

„Sigur că există sunete pe care le iubesc în cel mai adevărat sens al cuvântului. Pentru mine nu există un sunet mai frumos decât o ploaie măruntă într-o pădure de conifere. Pentru mine, asta este poezie pură".

Autor: Cornelia Rabitz /Ana-Maria Fischer-Diskau

Redactor: Rodica Binder