1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Maghiarii în alegerile prezidenţiale din România

Participarea tot mai redusă la vot a electoratului românesc oferă maghiarilor posibilitatea de a juca un rol important în viitoarele alegeri prezidenţiale.

Un lucru care nu e luat în calcul când se vorbeşte despre alegerile prezidenţiale este opţiunea UDMR. Ungurii au avut mereu un cuvânt greu de spus graţie solidarităţii proprii şi a absenteismului ridicat al electoratului românesc. Dacă ”dreapta” doreşte să câştige alegerile prezidenţiale va trebui să-i câştige de partea sa şi pe maghiari. S-ar putea şi fără ei, dar numai în cazul unei neobişnuit de mari mobilizări la vot a electoratului românesc. Alegerile prezidenţiale au adus mereu la vot cel mai mare număr de persoane, dar absenteismul a fost totuşi foarte mare şi a crescut constant din anul 2000 încoace. Or, dacă prezenţa la urne va fi sub 60%, la fel ca în 2004 şi 2009, atunci o participare relativ bună a maghiarilor, în condiţiile unor opţiuni omogene, ar decide soarta alegerilor.

Este posibil însă ca alegerile prezidenţiale din acest an să se desfăşoare ”fără maghiari” sau cu alte cuvinte s-ar putea ca toţi candidaţii să pară ungurilor neconvingători şi marea majoritate să prefere să stea acasă. Atunci vom avea alegeri exclusiv ”româneşti”.

Totuşi pentru „dreapta” ar fi extrem de riscant să meargă pe varianta indiferenţei faţă de votul maghiar, căci ar spori şansele PSD să câştige alegerile. Am văzut deja că persoanele mai exersate în chestiuni politice au sesizat nevoia ca ”dreapta” să-i atragă pe unguri de partea ei. Cristian Preda arăta (deocamdată în legătură cu alegerile europene) că formaţiunile anti-PSD nu vor reuşi să adune mai multe voturi decât împreună cu UDMR, formaţiune pe care o enumera alături de alte 6 formaţiuni ale ”dreptei”. Dacă în ce priveşte apartenenţa PMP la dreapta există o controversă în plină desfăşurare, (vezi opiniile critice ale lui Mihail Neamţu, inliniedreapta.net), maghiarii s-au împăcat demult cu situaţia UDMR, care evoluează în PPE, dar care are în sânul ei tot felul de alte curente, acceptate ca legitime. Asta înseamnă ceva foarte precis: maghiarii nu vor putea fi mobilizaţi la urne cu argumente de dreapta sau de stânga, ci mai ales cu argumente naţionale, care îi unesc dincolo de opţiunile politice generale.

Această observaţie simplifică mult situaţia teroretică, dar nu şi pe cea practică. Pentru că formaţiunile de dreapta au evoluat în ultimul an – şi mai ales de când UDMR a fost cooptat la guvernare – pe poziţii pe care nu le-am putea numi anti-maghiare, dar care sunt cu siguranţă tot mai circumspecte. Faptul că militanţi de seamă ai ”dreptei”, figuri de ”proră” cum se spune, declară că România respectă cu asupra de măsură ”standardele europene” în materie de minorităţi, faptul că un partid care se vrea european la superlativ dansează în piaţa publică după ”Noi suntem români”, atunci cu siguranţă că străduinţa unui Cristian Preda de a enumera UDMR printre alte 6 grupări ale dreptei pare să nu aibă urmări în viaţa politică reală.

Am mai discutat problema ”standardelor europene”. Problema nu ar fi că ungurii ar avea parte de un tratament rău şi că situaţia lor ar fi dramatică, la limita asimilării, ci aceea că nu există pur şi simplu ”standarde europene”. Acestea sunt o invenţie a politicienilor care nu vor să fie receptivi la sensibilităţile populaţiei maghiare. A invoca standarde fictive echivalează cu a închide discuţia şi a trânti uşa. Am auzit de multe ori o comparaţie cu totul incultă: ”De ce ungurii pretind mai multe drepturi decât turcii din Germania?” Întrebarea aceasta pusă frecvent ne arată ce efecte dramatice asupra politicii poate avea o şcoală proastă care i-a învăţat mereu pe elevii români că ungurii sunt o populaţie migratoare sosită cândva din Asia. Problema este că acest adevăr istoric indiscutabil pune între paranteze o altă istorie indiscutabilă de o mie de ani de viaţă europeană şi creştină. Şi de fapt e aici ceva mai profund decât tema însăşi a relaţiei dintre majoritate şi minoritate: e vorba de ataşamentul şi reverenţa faţă de o tradiţie istorică pe care oamenii cu adevărat de dreapta ar trebui s-o înţeleagă altfel decât în termenii standardizaţi ai „drepturilor omului”.

Dar indiferent de felul în care înţeleg unii sau alţii dintre noi problematica maghiară, este cert că ungurii înşişi nu vor putea fi convinşi să voteze cu acel candidat care pretinde că ungurii se bucură de cele mai înalte standarde în ce priveşte drepturile minorităţilor.