1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Mafia italiană nu iartă pe nimeni

În provinciile Napoli şi Caserta doar o minoritate privilegiată are posibilitatea de a trăi "normal". În zonă, Camorra - adică Mafia - face legea. Ameninţat cu moartea, un tânăr scriitor a decis să părăsească Italia.

default

Scriitorul italian Roberto Saviano, premiat la Târgul de Carte de la Frankfurt 2008

În cartea sa intitulată "Gomorrha", Roberto Saviano, un tânăr autor italian, face dezvăluiri senzaţionale despre Mafia care controlează cele două provincii. Cartea a devenit scenariul unui film, peliculă ce va fi propusă la premiile Oscar. Cartea şi filmul nu i-au adus lui Roberto Saviano numai celebritatea, ci şi numeroase ameninţări cu moartea. Prin urmare, autorul a decis să părăsească Italia.

"Am devenit prizonierul propriului meu succes" - afirmă Saviano care, de la apariţia cărţii, nu şi-a mai putut părăsi locuinţa neînsoţit. Autorul îşi vrea viaţa înapoi, vrea să se îndrăgostească şi să poată bea o bere liniştit. În fond, nu are decât 28 de ani... În ultimii doi ani, Saviano a fost păzit permanent de doi Carabinieri. Săptămâna trecută poliţia a aflat despre planurile concrete ale Mafiei napolitane de a-l ucide pe tânărul autor. În consecinţă, Roberto Saviano a anunţat că va părăsi Italia.

"Primul lucru pe care îl sacrifici sunt relaţiile cu semenii. Din acest punct de vedere, Italia este o ţară deosebită. Dar, pentru mine, succesul cărţii este o dovadă a faptului că cititorii nu vor să aibă numai un roman de succes, ci şi să înţeleagă cu adevărat ce se întâmplă în jurul lor." - spune autorul.

Saviano are succes, Mafia fierbe

Corleone, Mafia-Hochburg auf Sizilien

Corleone, Fieful mafiei italiene

Roberto Saviano nu este singurul scriitor sau jurnalist din Italia care trăieşte sub protecţia poliţiei, dar recentul lui succes a pus Mafia pe jar. Pentru "Camorra" nimic nu este mai dezonorant decât încercarea de a-i scoate afacerile la lumină. Odată îndreptată atenţia opiniei publice către Mafia, creşte şi presiunea asupra legiuitorilor ori asupra Poliţiei, susţine Roberto Saviano:

"Mafia urmăreşte presa cu mare atenţie, mult mai mult decât ar crede intelectualii care subestimează această preocupare a mafioţilor. Criminalitatea organizată cunoaşte extrem de bine mecanismele revoluţiei informaţionale pentru că se confruntă cu acestea în mod continuu."

Faptul că armata italiană a fost dizlocată în apropiere de Napoli într-un orăşel pe care Camorra l-ar fi pus la dispoziţiei mafiei nigeriene, nu are legătură numai cu asasinarea a şase africani, ci şi cu faptul că întreaga Italie ciuleşte urechile la auzul numelui Camorra. Reacţia populaţiei se datorează în mare măsură şi lui Saviano a cărui poveste a vieţii este practic legendara alegere între bine şi rău, oricât de banal ar suna.

El ar fi putut să ajungă avocatul unuia dintre şefii Mafiei din oraşul său natal. Tatăl lui Saviano fusese medic la serviciul de urgenţă. Înainte să moară, l-a învăţat pe tânărul scriitor că regulile sunt făcute pentru a fi încălcate. Între medici există o convenţie nescrisă de a lăsa pe stradă persoane rănite în urma unei tentative de asasinat pentru ca mafioţii să nu ia cu asalt ambulanţa ca să-şi termine misiunea. Dar bătrânul Saviano a încălcat convenţia de nenumărate ori, iar fiul său, declarat între timp persona non-grata în zonă, a urmat modelul tatălui. Culmea face că, în oraşul său natal, Saviano a trebuit chiar să audă din gura unui cap mafiot că, vezi-Doamne, Camorra nici nu există!