1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Made in Greece - luxul se vinde bine

În timp ce Grecia se zbate în criză, o firmă elenă care produce paturi de lux înfloreşte pe zi ce trece. Chiar dacă e recesiune, patronul firmei "coco mat" susţine că în ţară mai există potenţial.

Îmbrăcăminte lejeră şi un corp bine lucrat. Pavlos Efmorfidis preferă să se deplaseze cu bicicleta sau pe jos şi se tutuieşte cu toată lumea. Nimeni n-ar bănui că el este unul dintre cei mai prosperi antreprenori din Grecia. Efmorfidis spune că el este responsabil pentru filozofia firmei "coco mat"; cu cifrele e mereu pe picior de război.

Pentru conceptul şi produsele sale, "coco mat" a primit peste 70 de distincţii internaţionale. Efmorfidis s-a obişnuit cu premiile, dar nu şi cu ritmul rapid în care creşte afacerea. "Uneori simt că o iau razna", mărturiseşte el. "Eu cred în lucrurile simple. Dacă faci lucrurile mărunte, cele mari vor veni de la sine", adaugă antreprenorul.

O idee de milioane

Povestea "coco-mat" a început acum 25 de ani. Se spune că tânărul Pavlos, pe atunci un jurnalist sportiv în vârstă de 30 de ani, stătea într-o zi pe malul mării şi se gândea ce ar mai putea face în viaţă. Iarba de mare uscată, pe care se aşezase, l-a relaxat atât de mult încât i-a venit ideea să le transmită şi altora această senzaţie plăcută. S-a gândit că ar putea produce saltele cu materie primă din natură.

Insel Naxos in Griechenland

Insula Naxos

A împrumutat bani de pe unde a putut şi i-a depus la bancă. Cu extrasul de cont în mână, adică dovada că deţine ceva capital, s-a dus la altă bancă şi a cerut un credit. A primit 300.000 de euro. Experienţa cu împrumutul de la bancă trebuie să fi fost traumatizantă. Pavlos Efmorfidis n-a mai luat un ban de la bănci! "Când aud cuvântul bancă fug cât mă ţin picioarele", mărturiseşte el.

Filialele noi sunt inaugurate prin mijloace financiare proprii sau prin intermediul partenerilor de afaceri, în sistem franciză. Dar noii parteneri trebuie să aibă carismă şi să investească pasiune în munca lor, spune Pavlos Efmorfidis.

"coco-mat" are aproximativ 40 de filiale în Grecia şi aproape 30 în străinătate (China, Olanda, Spania, Germania). Jumătate din cifra de afaceri a companiei (75 milioane de euro) este realizată peste hotare. Printre clienţii firmei nu se numără numai consumatori de rând, ci şi mari lanţuri hoteliere.

Produse de lux la preţuri rezonabile

În sălile de prezentare ale firmei sunt expuse saltele, accesorii pentru paturi, canapele şi fotolii. Designul e pe măsură, însă preţurile - cum ar fi 16.000 de euro pentru un pat model "Triton" - demonstrează că firma se adresează unei clientele cu bani. Pavlos Efmorfidis susţine, totuşi, că preţurile nu sunt deloc mari, ci corecte - având în vedere costurile de producţie.

Iarba de mare provine de la trei familii care se ocupă de colectarea acesteia. Cauciucul natural şi fibrele de nucă de cocos sunt importate din Sri Lanka, prin intermediul unui partener exclusiv. La producerea saltelelor mai este folosit păr de cal. Ramele paturilor sunt din lemn dur netratat. Bumbacul este recoltat de pe plantaţii proprii şi prelucrat prin mijloace proprii. Lâna de oaie este procurată de pe piaţă.

Pavlos Efmorfidis, Eigentümer von coco-mat

Pavlos Efmorfidis

În apropierea oraşului Drama, din nordul Greciei, compania "coco-mat" are propria spălătorie de lână, însă utilajele au capacitate redusă. Pavlos Efmorfidis speră că actuala criză va îndemna un tânăr om de afaceri să ia iniţiativa de a construi o spălătorie mare. Afacerea ar renta, cu siguranţă! "Preţul unui kilogram de lână spălată este de 5 euro. În Grecia sunt aruncate anual cca. 11 milioane de kilograme. Sunt 55 de milioane de euro care ar putea rămâne în ţară", spune omul de afaceri.

Cumperi şi te relaxezi

Deviza "coco mat" este vizibilă în toate filialele. Pretutindeni sunt de găsit şi alte produse greceşti de înaltă calitate. Şi-ar mai fi ceva: în loc de cafenele special amenajate, clienţii se pot întreţine direct în spaţiile comerciale "coco mat", unde ospitalitatea elenă se doreşte a fi la ea acasă. La intrarea în magazin, fiecare client este servit cu câte un baton cu susan, smochine uscate cu oregano şi suc. Din acest motiv, mesele destinate clienţilor care vor să se destină puţin sunt întotdeauna mari.

Nimeni nu este obligat să cumpere ceva, ne asigură Pavlos Efmorfidis. "Dar dacă totuşi te decizi să faci cumpărături, atunci sigur o să cumperi de la noi pentru că avem cele mai bune saltele, cele mai bune paturi şi cele mai bune preţuri." Cu toată ospitalitatea sa, Efmorfidis rămâne totuşi un om de afaceri...