1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Maşina de vot a Kremlinului nu dă rateuri

Pentru partidul lui Vladimir Putin, alegerile regionale şi comunale s-au derulat conform planului.

default

La vot în Rusia

Sigur, ceva emoţii a stârnit aşteptarea zilei alegerilor locale şi regionale din Rusia. După vara incendiară şi sub efectul recentei crize globale, observatorii scenei politice ruseşti au privit procesul electoral ca pe un test în perspectiva tururilor de scrutin ce vor urma în 2011 şi 2012, menite să dea o nouă configuraţie Dumei de Stat şi, apoi, să desemneze noul Ţar de la Kremlin.

Alegerile de duminică au chemat la urne, de fapt, o treime din electoratul rus. În jurul a 8000 de fotolii din şase parlamente regionale au fost disputate de aproximativ 100.000 de candidaţi - fără, desigur, mari surprize. "Rusia Unită", partidul puterii premierului Putin, savurează o victorie anticipată: victorii pe toată linia.

Prea puţine au fost partidele care au avut ceva de câştigat de pe urma alegerilor de duminică - şi, în orice caz, nu acelea care au făcut vreodată o oarecare opoziţie la adresa lui Vladimir Putin.

Concluzia alegerilor este, mai presus de toate, una: maşina de vot a puterii funcţionează fără rateuri. Pentru a nu exista dubii şi emoţii, s-a folosit întregul arsenal electoral posibil. Într-un limbaj specific, aceasta se numeşte "utilizarea resurselor administrative".

Tot aparatul de stat şi instituţional a contribuit la marele succes. Accesul partidelor la mass-media a fost selectiv. Iar adversarilor icomozi li s-au găsit motive de excludere de pe listele de candidaţi. Cât despre ziua alegerilor, în sine: nimeni nu a lăsat pentru ultimul moment organizarea trupelor de intervenţie electorală, turiştii fiind pregătiţi pentru orice necesitate de urgenţă.

Nimic nou. Poate că nici absenţa protestelor nu mai stârneşte uimire. Anul trecut, lucrurile arătau încă puţin altfel. Opoziţia a părăsit lucrările Dumei de Stat, după o rundă triplă de alegeri regionale conduse spre victorie de "resursele administrative".

Chiar şi preşedintele Dmitri Medvedev a atras atenţia reprezentanţilor "Rusiei Unite" asupra modului de operare în alegeri. În primăvară, în martie, lucrurile păreau a se mai îndrepta. Dar "dansul" nu a durat decât o vară. În fond, în modelul rusesc de democraţie, alegerile trebuie să funcţioneze după două reguli sacre: conform planului şi fără surprize.

Autor: Ingo Mannteufel/ Cristian Ştefănescu
Redactor: Rodica Binder