1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Măsuri de securitate - zboruri mai sigure

Parlamentul European a adoptat o nouă directivă privind siguranţa zborurilor, menită să uşureze controalele pe aeropoturile din spaţiul comunitar.

default

În Uniunea Europeană există politicieni care, în ultimele luni, au discutat atât de mult pe marginea noilor reglementări privind siguranţa traficului aerian încât numai când ajung pe aeroport au dureri de cap.

"Dacă zburaţi către America nu vă este permis să aveţi brichetă asupra dumneavoastră. În Germania fiecare persoană are dreptul la o singură brichetă, dar nu în bagaj."

Georg Jarzembowski, purtător de cuvânt al fracţiunii conservatoare din Parlamentul European, este de părere că la efectuarea controalelor pe aeroporturi nu este vorba numai despre măsuri de securitate.

"Oamenii politici au tendinţa să ia imediat măsuri atunci când undeva s-a petrecut ceva sau există o ameninţare. Nimeni nu se gândeşte dacă aceste măsuri vor da rezultate sau nu. Nu vor decât să arate opiniei publice că au făcut ceva."

Ce au întreprins de această dată?

Parlamentul European a stabilit că, pe aeroporturi, controalele vor trebui să fie mai eficiente, mai simple şi mai puţin solicitante pentru pasageri.

În viitor, la zborurile cu escală efectuate între ţări membre nu va exista decât un singur control, la îmbarcare. De exemplu, băuturile cumpărate de la Duty Free, ambalate obligatoriu în pungă de plastic transparentă, vor fi inspectate doar o singură dată, înainte de decolare. Majoritatea parlamentarilor europeni este de părere că tevatura din jurul băuturilor riscă să devină şi mai ameţitoare decât consumul acestora.

Pasagerii sunt însă mai puţin iritaţi şi nu au nicio problemă cu reglementările europene. Iată părerea câtorva persoane aflate pe aeroportul din Stuttgart:

"E foarte bine pentru că sunt în interesul nostru, al siguranţei noastre, aşa că sunt dispusă să fac orice pentru asta"

"Părerea mea este că sunt foarte bune. În fond este vorba de securitatea întregului aeroport ceea ce, cred eu, este bine."

Curse aeriene supravegheate de agenţi civili

Până la implementarea noilor reglementări în toate statele Uniunii ar putea dura şi doi ani de zile. În orice caz, ele există şi se referă şi la personalul de securitate civil care este prezent oricum, de multă vreme, atât pe cursele intracontinentale cât şi pe cele către destinaţii terţe.

Însă, acestora li se interzice, printre altele, să poarte armă, iar guvernele sunt constrânse să angajeze pe aceste posturi numai persoane care activează deja în aparatul de stat.