1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Mărturii despre infern

Cum trebuie abordată memoria exterminării evreilor europeni de către naziştii germani şi aliaţii lor fascişti din restul Europei? Şi ce impact au relatările supravieţuitorilor asupra tinerilor sosiţi la Auschwitz?

default

Universul morţii şi capitala sa, Auschwitz

Există pericolul comercializării ororilor de la Auschwitz? „La sfârşit vin turiştii”, se intitula, polemic fireşte, un film pe această temă, difuzat recent în cinematografele din Germania.

La fostul lagăr de concentrare de la Auschwitz pătrunzi în subiect încă de la intrare. Deasupra porţii, relevă ghidul Eva Pasternak stă scris: „munca te eliberează”. In realitate, în nici un lagăre de concentrare munca nu te elibera, ci era un instrument al terorii şi exterminării.

Expoziţia permanentă din fostul centru al infernului concentraţionar nazist funcţionează de aproape 50 de ani. Există în continuare 28 de barăci împrejmuite de un gard care în epocă îi electrocuta mortal pe deţinuţii care se atingeau de el.

La Auschwitz se pot viziona fotografii alb-negru înfăţşînd între altele oamenii proaspăt descărcaţi din trenurile de vite care-i transportaseră în capitala morţii.

În plus vizitatorii se regăsesc în faţa munţilor de valize de ochelari, de pantofi şi de păr ale deportaţilor. Se află aici de pildă două tone de păr de femeie, păr care, din pricina luminii şi a scurgerii timpului, şi-a schimbat culoarea, devenind cenuşiu.

Mai sunt aici obiecte ale adulţilor şi altele pentru bebeluşi, precum şi pantofiori de copii.

Timp de 3 ore vizitatorii sunt purtaţi dintr-un loc în altul, fără să li se ofere însă obişnuita tehnică video şi digitală, ori interviurile cu martori oculari de care dispun marile muzee memoriale.

Dar ce impact are oare acest sistem frust de prezentare asupra tinerilor? Nu-i lasă oare indiferenţi?

Conform multor experţi, tocmai abordarea seacă şi directă este uneori cea mai impresionantă. La rândul lor, mărturiile supravieţuitorilor, precum octogenarul Tadeusz Sobolevici, deportat la Auschwitz, la 17 ani îşi ratează rareori efectul.

Sobolevici de pildă îşi aminteşte cum a fost salutat el şi cei veniţi odată cu el de urletele comandantului lagărului: „Dacă vreunul dintre voi e evreu, are o speranţă de viaţă de 14 zile”, i-a informat el pe noii veniţi. „Dacă e preot creştin, o lună, iar ceilalţi, 3 luni. După care n-aveţi de aici decît o singură ieşire: cea a coşului crematoriului. M-aţi înţeles?”

Martorii îşi amintesc de barbaria cotidiană, de boli, de foamea cronică.

Întâlnirea cu aceşti oameni reprezintă pentru mulţi apogeul unei vizite la Auschwitz.

Problema e că martorii sunt cu toţii foarte vârstnici şi se împuţinează pe zi ce trece. Multe din mărturiile lor au fost filmate şi arhivate.

Dar nici o peliculă şi nici o tehnică muzeală modernă nu vor putea în veci înlocui depoziţia vie şi întâlnirea personală cu supravieţuitorii infernului.