1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Mărturie a celei mai vechi civilizaţii din Europa

În inima Europei, săpături arheologice efectuate în ultimii ani au dezvăluit aşezări preistorice aparţinând unei civilizaţii mai vechi decât cea a Egiptului şi cea a Mesopotamiei.

Săpături arheologice în Saxonia-Anhalt

Săpături arheologice în Saxonia-Anhalt

Construcţiile circulare au fost descoperite cu ajutorul imaginilor luate din avion. Într-o zonă ce se întinde pe 1000 km² şi cuprinde Germania de Est, Bavaria, Austria, Cehia şi Slovacia, au fost scoase la iveală în ultimii 3 ani aproximativ 150 de aşezări, lăcaşuri de cult, construite între 4800 şi 4600 î. Chr. Ele sunt aşadar cu aproximativ 300 de ani mai vechi decât construcţiile culturii Ubaid din Mesopotamia şi decât piramidele egiptene. Oamenii neoliticului care au construit aceste aşezări uriaşe cu un plan de construcţie perfect trăiau în comun în case lungi de până la 50 m, densitatea populaţiei fiind de 40 de oameni pe km pătrat.

Pe teritoriul Germaniei au fost descoperite două mari aşezări preistorice, la Dresda şi la Eythra în apropiere de Leipzig. Situl scos la lumină de săpăturile arheologice pe raza oraşului Dresda este cel mai complex; el constă dintr-un sanctuar înconjurat de două palisade, trei valuri de pământ şi patru şanţuri. Aşezarea din Eythra se întinde pe 25 ha. Au fost descoperite aici 200 de case lungi, în care locuiau aproximativ 300 de oameni într-o comunitate bine organizată.

Descoperirea monumentelor din Europa Centrală vine să modifice tot ce s-a crezut până acum despre perioada neoliticului în cea mai mare parte a continentului. Aşezările par să fi fost construite doar într-o anumită perioadă, şi anume de consolidare economică datorată cultivării pământului şi creşterii animalelor, unei vieţi sedentare de agricultori. Oamenii care le-au construit erau urmaşii nomazilor veniţi cu sute de ani înainte din câmpia Dunării, din nordul Serbiei şi din Ungaria de astăzi. Aceştia erau păstori, care păzeau cirezi mari de vite, turme de oi şi capre, dar creşteau şi porci. Ei ciopleau unelte din piatră, oase şi lemn, mici figuri de ceramică reprezentând oameni şi animale şi făceau vase de lut ornamentate cu modele geometrice. Specialiştii mai presupun că înălţarea aşezărilor a fost o consecinţă a răspândirii şi a rivalităţilor dintre grupuri de populaţii, mini-forme statale incipiente pe teritoriul Europei.

Surprinzător este faptul că, după o scurtă perioadă de 100 până la 200 de ani, această motivare nu a mai existat, aşa încât nu au mai fost construite aşezări de asemenea dimensiuni timp de cca 3000 de ani, până la jumătatea epocii de bronz. De ce s-a prăbuşit această cultură monumentală rămâne mai departe un mister.

Studiul arheologic al aşezărilor din epoca de piatră efectuat în ultimii 3 ani mai dă naştere şi altor întrebări. Prima: cum se explică faptul că fiecare din aceste habitate au adăpostit doar câteva generaţii, poate timp de o sută de ani. O a doua nedumerire: sanctuarul central are întotdeauna aceeaşi dimensiune, aproximativ o treime de ha. În sfârşit, în al treilea rând: pentru săparea fiecărui şanţ circular periferic a fost scoasă aceeaşi cantitate de pământ. Constructorii au săpat aşadar adâncimea şi lăţimea şanţului în proporţie indirectă una faţă de alta, pentru ca volumul pământului scos şi, implicit, timpul de lucru să rămână constante. Arheologii cred că în felul acesta se putea asigura ca un număr determinat de lucrători să presteza munca de săpare a şanţului într-un timp determinat, poate pentru a răspunde cerinţelor unui calendar religios. Amenajarea formată din şanţuri, valuri de pământ şi palisade nu pare să fi avut drept scop apărarea. Mai curând era astfel împiedicat accesul membrilor de rând ai comunităţii la secretul practicii sacrale care se desfăşura în centrul construcţiei circulare.

Arheologii presupun că la sfârşitul locuirii, fiecare aşezare a fost părăsită cu un ritual special: umplerea la loc cu pământ a şanţurilor. Nu se ştie încă de ce au fost părăsite aşezările. Tot aşa cum nu se ştie cărei divinităţi i se închinau acei oameni primitivi. Deocamdată nu există nici măcar un nume pentru cultura atestată de noile descoperiri arheologice. Până când aceasta va primi o denumire, este înglobată în cultura definită printr-un anumit tip de ceramică răspândită pe teritoriul Bavariei, Saxoniei, Boemiei, Moraviei şi Austriei. Specialiştii vor să facă publice în anul 2007 rezultatele săpăturilor arheologice din cele două mari situri de pe teritoriul Germaniei.

  • Data 16.08.2005
  • Autoare/Autor Ag./Elisabeta Strudza
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2sU
  • Data 16.08.2005
  • Autoare/Autor Ag./Elisabeta Strudza
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2sU