1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Măcar un pic, pic, pic

În genere, electoratele acordă scrutinelor europene un interes minor, ca şi cum nu le-ar prea privi. Nu doar românii ar face bine ca, de această dată, să se raporteze altfel la alegerile pentru forul legislativ european.

Aud că, potrivit sondajelor, premierul României se bucură de un pic mai multă popularitate decât rivalii săi potenţiali la alegerile prezidenţiale din acest an. Pentru a merge la sigur, repetând performanţa plebiscitului din 2012, Victor Viorel Ponta încearcă din răsputeri să capteze filonul electoral alcătuit din resentimente antiprezidenţiale, transformând alegerile acestui an în ceea ce nu sunt. În speţă, în referendumuri anti-băsiste.

Deturnarea obiectivului veritabil al unor alegeri nu e o noutate. Nici manipularea opiniei publice şi eforturile de a-i spori confuzia prin generarea de halucinaţii şi difuzarea unor mituri astfel încât să nu se mai dumirească nimeni cu privire la adevărata miză a unui scrutin nu pot aspira la statutul de breaking news.

Două categorii de electorate sunt deosebit de vulnerabile la asemenea tentative. Cele sărace, ori îngenuncheate prea multă vreme de regimuri totalitare a căror mentalitate nu s-a dezbărat complet de tentaţia supunerii şi a confortului robiei, eliberatoare de riscuri şi responsabilităţi. Şi cele metafizice, pentru a recurge la un termen utilizat la începtul secolului 19 de madame de Stael cu privire la germanii din care celebra franţuzoaică se trăgea. Astfel de popoare trăiesc, zicea ea, într-o lume a ideilor, prin prisma cărora judecă realităţile, în loc s-o facă invers. Lesne de înţeles că, în aceste condiţii, proliferează în Europa cele mai stranii şi pernicioase teorii ale conspiraţiei.

Or, spre a nu se cădea în capcana himerelor abil întreţinute de forţe antidemocratice, precum cea a unei Americi "nu mai puţin rele", chipurile, decât Rusia lui Putin, ori precum basmul cu „Băsescu=dictator” şi gogoaşa cu "justiţia aservită" e nevoie din când în când de un pic de reality check. De revenirea cu picioarele pe pământ.

Marea noutate constă în faptul că, în lipsa ei, în România regimului Ponta, a luat o amploare fără precedent riscul ca, datorită televiziunilor înregimentate, manevrele malefice să reuşească într-un moment critic, iar românii, precum cetăţeanul turmentat, să nu ştie prea bine nici de ce, nici pe cine şi nici pentru ce anume să voteze.

Înaintea alegerilor europene, care vor prefaţa scrutinul prezidenţial şi-l vor predetermina, în măsura în care de rezultatul lor ar putea depinde varii candidaturi, între care cea a lui Crin Antonescu, e bine, ca atare, ca alegătorii să închidă televizoarele. Doar aşa îşi vor da şansa de a lua o binemeritată pauză, sustrăgându-se preţ de o clipă, cel puţin, psihozei colective antibăsiste. Doar aşa ar fi în măsură să reviziteze realităţile. Doar astfel şi-ar putea revizui, măcar un pic, priorităţile interne şi externe.

Util ar fi ca oamenii să treacă în revistă nenumăratele promisiuni neonorate ale celor trei guverne Ponta. Să ia act de catastrofa generată în educaţie de guvernarea USL-istă şi post-USL-istă. Recomandabil ar fi ca alegătorii să recapituleze efectele dezastrului din sfera sănătăţii, bunăoară în materie de mortalitate infantilă şi de mortalitate a mamelor, domeniu în care România, ce oroare, a rămas pe ultimul loc din UE, iar global pe un infamant loc 66, fiind depăşită de ţări ca Belarus şi Cuba. A nu le cere socoteală responsabililor pentru aceste nenorociri înseamnă, fireşte, a autoriza perpetuarea lor.

În fine, cetăţenii României ar avea toate motivele să refuze politica struţului. Ar avea toate motivele să nu-şi bage capul în nisip, preluând atitudinea şi contraperformanţele externe ale unei puteri care, sub Victor Ponta, şi-a permis luxul unui ministru de externe pro-moscovit. Care şi-a petrecut primii ani de după guvernarea Ungureanu, negând, edulcorând ori ignorând vinovat pericolul pe care-l reprezintă regimul Putin, vârful de lance al dezlănţuitului neoimperialism rusesc.

În acest context o chibzuinţă elementară ar trebui să-i determine pe votanţii români să reconsidere cu maximă atenţie situaţia internaţională şi ofertele în materie de politică externă şi de securitate ale partidelor româneşti precum şi ale principalilor candidaţi la preşedinţie. Cele mai credibile declaraţii ori angajamente în acest domeniu aparţin unor personalităţi care nu ocupă în prezent poziţii centrale în viaţa politică românească, precum Mihai Răzvan Ungureanu. Cele mai puţin credibile sunt ale lui Ponta şi ale PSD. Aproape la fel de puţin credibile sunt toate afirmaţiile calmante şi anesteziante, din care unele emană de la preşedinţie, potrivit cărora românii n-ar fi, chipurile, în pericol.

Realitatea e că sunt ameninţaţi. Şi nu odată. Sunt în nesiguranţă mare pentru că litigiul ruso-ucrainean e şi un conflict global ameninţând în primul rând democraţia şi democraţiile, alianţa nordatlantică şi nu în ultimul rând Uniunea Europeană. Sunt în primejdie, pentru că Transnistria şi Moldova sunt pe linia întâi a frontului noului război, inclusiv a celui, crunt şi el, propagandistic, declanşat de Rusia lui Putin. Sunt în pericol pentru că destabilizarea progresivă a Ucrainei şi a Moldovei n-are cum să nu se repercuteze negativ asupra întregii vieţi politice şi economice regionale şi globale.

În plus, sunt masiv expuşi noii utopii promovate de ideologii Moscovei, cantonate doctrinar într-un soi de fascism clerical. În fine, sunt ameninţaţi de reţeaua de agenţi secreţi şi de influenţă cu care Kremlinul a împânzit Europa, fără s-o ţină, desigur, la distanţă de frontierele româneşti.

Fie şi numai din acest motiv, departe de a prezenta un interes minor, alegerile europene, iar apoi cele prezidenţiale, care se vor derula în România în acest an sunt de o importanţă indiscutabilă. Pentru români şi pentru lumea întreagă.