1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Mâna dreaptă a lui Obama ia în mâini Chicago

Chicago are un nou primar, în persoana lui Rahm Emanuel, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai preşedintelui Barack Obama.

default

Rahm Emanuel, noul primar al metropolei Chicago

E, poate, prima veste bună pe care preşedintele Barack Obama a primit-o în ultimele luni: fostul şef al staff-ului prezidenţial, Rahm Emanuel, a fost ales primar al metropolei Chicago. Cu cele 55 de procente strânse, Emanuel obţine nu numai o majoritate convingătoare din sufragii, dar şi mai mult decât dublul contra-candidatului cel mai relevant, Gery Chico, fost inspector şcolar şef la Chicago, pentru care au votat 24% dintre alegători.

Este posibil ca scorul să fi fost influenţat şi de furtuna de zăpadă, din cauza căreia o parte mare a electoratului nu s-a prezentat la urne. Victoria lui Emanuel, în sine, a fost, în schimb, previzibilă, singurele sincope survenind atunci când adversarii săi politici i-au atacat în instanţă dreptul de a candida, pe motiv că nu îndeplineşte condiţiile de rezidenţă în Chicago.

Tehnic vorbind, votul de marţi a fost unul de desemnare a candidatului Partidului Democrat pentru primăria oraşului în care a locuit, înainte de a deveni preşedinte, însuşi actualul şef al Casei Albe, Barack Obama. Dar cum republicanii nu s-au înscris în cursă, Rahm Emanuel devine, implicit, succesorul lui Richard M Daley, primarul care a condus Chicago din 1989 şi fiu al celui aflat în fruntea primăriei între 1955 şi 1967.

Emanuel a intrat în cursă abia în noiembrie, fiind relativ puţin cunoscut în oraşul său natal, în ciuda a trei mandate în Congresul american şi a unor poziţii cheie deţinute atât în administraţia Bill Clinton cât şi în cea actuală. De fapt, acestea au fost motivele pentru care era să piardă dreptul de a candida: ultimii ani din viaţă i-a petrecut mai mult la Washington decât în oraşul al cărui primar şi-a dorit - şi a reuşit - să devină; şi, în acest răstimp, a scos la închiriat reşedinţa din Chicago, fără a o vinde, însă.

În paralel cu disputele în justiţie, Emanuel a dus, în cele doar trei luni avute la dispoziţie, o campanie extrem de bine orchestrată, pornind de la calitatea discursurilor electorale susţinute până la nu mai puţin de 357 de întâlniri informale cu cetăţenii în cele mai neaşteptate locuri, cum ar fi magazine alimentare şi biserici sau - de 110 ori - în staţii de metrou. Un plus evident pentru campania lui Emanuel a fost susţinerea personală primită, chiar la Chicago, din partea ex-preşedintelui Bill Clinton.

"Ca om din Chicago şi prieten, nu aş putea fi mai mândru decât sunt acum, când îl felicit pe Rahm Emanuel pentru binemeritata sa victorie", a declarat preşedintele Obama.

Perioada următoare nu îi va fi deloc simplă noului primar - Chicago nu a mai avut de la Marea Depresie un deficit bugetar aşa de adânc precum în prezent: cifrele roşi ale administraţiei locale ar putea atinge un miliard de dolari, în acest an.

Autor: Cristian Ştefănescu / ag
Redactor: Ovidiu Suciu