1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Lustraţia şi reforma în România

Mai e oare nevoie de o lege a lustraţiei în România? Şi ce se va întâmpla cu reforma justiţiei? Cum poate fi promovată transpunerea ei chiar şi în condiţiile politice date?

default

Legătura dintre corupţie, oligarhi, foşti activişti şi turnători ai poliţiei politice constituie una din marile probleme ale societăţilor postcomuniste rămase fără reforma justiţiei

Iată câteva întrebări care se pun cu acuitate la 19 ani de la revoluţia din decembrie.

„Alianţa dintre PDL şi PSD pe care am crezut-o imposibilă până în ceasul al 12-lea, este de natură să năruiască definitiv speranţa în reforma morală a clasei politice româneşti”, afirmă un comunicat de presă al Societăţii Timişoara, lansat la aniversarea a 19 ani de la revoluţie. La rândul său, primarul oraşului de pe Bega, Ciuhandu, liderul PNŢCD Timiş, a deplâns „refacerea FSN” cerând o lege a lustraţiei, care să-i îndepărteze pe foştii securişti şi lideri comunişti din viaţa publică, din cea politică şi din justiţie.

E greu de contestat că un bilanţ realist al ultimelor două decenii probează legitimitatea acestor revendicări. Fiindcă dacă, în tot acest interval postcomunist relativ îndelungat, singurul actor imposibil de îndepărtat din prim-planul scenei româneşti a rămas atotputernica şi omniprezenta corupţie, acest fapt devastator pentru viitorul ţării se datorează absenţei lustraţiei şi a unei eficiente reforme a justiţiei.

Perpetuarea în poziţii influente, în parlament, ori în executiv, în justiţie, servicii secrete şi la conducerea unor concerne inclusiv de presă a unor foşti securişti şi comunişti a jucat un rol considerabil în agravarea corupţiei la nivel înalt şi în torpilarea sistematică a eforturilor reformiste ale ţării. O falsă toleranţă faţă de mai marii dictaturii a produs un cerc vicios. Fiindcă neîndepărtarea acestor indivizi din viaţa publică, politică şi din justiţie a sfârşit prin a sugruma strădaniile de natură să ducă la primenirea morală, politică şi judiciară a societăţii româneşti. La rândul ei, lipsa reformei, în special a celei din justiţie a permis perpetuarea la pârghii a reprezentanţilor regimului comunist.

Simptomele indubitabile ale cangrenei provocate de blocarea legii lustraţiei n-au întârziat să devină vizibile. Verdictele în procesele intentate unor demnitari corupţi s-au amânat la calendele greceşti. Multe din dosarele lor doldora de probe s-au trezit îngropate sub decizia "neînceperii urmării penale" din varii motive procedurale, care mai de care mai neserioase.

Semnalul cel mai alarmant s-a dat la ministerul justiţiei. Monica Macovei, iniţiatoarea reformei justiţiei româneşti s-a văzut ea însăşi expusă unor presiuni imense şi îndepărtată de la acest minister. Unora din cei mai curajoşi procurori li s-a rezervat o soartă identică. Iar o instituţie fundamentală pentru societatea post-totalitară cum e CNSAS a ajuns să fie castrată şi paralizată de Curtea Supremă în urma unei petiţii avansate de un fost securist.

În răstimp, liderii partidelor care promiseseră să îndrepte lucrurile în acest domeniu s-au certat la cuţite. Că, în aceste condiţii, segmente importante ale electoratului şi-au abandonat toate speranţele şi au preferat să nu se mai prezinte la urne nu e de mirare.

Dar alianţa contra naturii dintre democrat-liberali şi un PSD nereformat, colcăind de nomenclaturişti influenţi nu e doar rezultatul scrutinului. Şi nu e doar consecinţa deziluziei, indiferenţei şi imaturităţii politice, sau a fisurării dreptei democratice din pricina unui PNL excesiv de lacom de putere şi de imoral spre a coopera ani de zile cu postcomuniştii.

În fond, coaliţia PDL-PSD, care, spre bucuria foştilor activişti şi turnători, riscă să îngroape în continuare reforma şi lustraţia şi să prelungească haosul moral românesc e şi fructul otrăvit al unei societăţi civile incapabile să se mobilizeze îndeajuns în ultimii 20 de ani.

Ar fi fost necesar ca societatea civilă să găsească suficiente resurse pentru a exercita o presiune atât de intensă, încât revendicările ei să nu mai poată fi ignorate de clasa politică. La comemorarea celor ce-au ieşit în stradă spre a se confrunta cu tancurile dictaturii, strigând „vom muri şi vom fi liberi”, e cazul să fie cum nu se poate mai clar: lustraţia şi reforma reală a justiţiei continuă să fie stringente. Iar întru impunerea lor nu poate fi de-ajuns să se mizeze doar pe bunele intenţii ale unui preşedinte Băsescu.