1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Lupul, părul chinezesc şi diplomaţia română

China crede că-şi poate permite să joace rolul elefantului în magazinul de porţelanuri. Dacă s-ar gândi, ar înţelege că nu-i poate şedea bine unei ţări să-şi împiedice propriul cetăţean să-şi ia în primire Nobelul.

default

Liu Xiaobo

Cât valorează o societate deschisă? Atât cât o duce propriul curaj.

China comunistă nu mai e, economic, ce-a fost. Îi merge bine, a ajuns o putere globală, a doua economie din lume după SUA, ba chiar mai mult, s-a dat de trei ori peste cap şi a devenit bancherul deficitarei Americi.

Şi lupul îşi mai schimbă părul. În cazul chinez, acest păr face mulţi bani. Dar năravul totalitar a rămas identic sieşi, în imperiul de mijloc, ca şi aiurea.

Mai nou, China a ameninţat cu sancţiuni diplomatico-economice nu doar Norvegia, ţara care a avut admirabilul curaj de a-i decerna premiul Nobel disidentului chinez Liu Xiaobo, ci şi ţările care vor îndrăzni să participe la cermonia decernării acestei pe drept cuvânt înalte distincţii.

China crede că-şi poate permite să joace rolul elefantului în magazinul de porţelanuri.

Regimurile totalitare sunt, prin definiţie, inepte, şi pricep adesea prea târziu ce imens poate fi dezastrul de imagine pe care-l produc chiar ele, când stăruie cu orice preţ să nu se lase criticate.

Dacă liderii chinezi s-ar gândi ceva mai bine, ar înţelege că nu-i poate şedea bine unei ţări să-şi împiedice propriul cetăţean să-şi ia în primire premiul Nobel. Nu poate sta bine nici unui stat să fie pus alături de Germania nazistă, ţara al cărei regim hitlerist i-a interzis, în 1936, lui Carl von Ossietzky să plece la Oslo.

Obiceiul succesorilor lui Mao de a-şi scoate ghearele diplomatice nu e nou defel. Cancelarul Merkel s-a văzut pedepsită cu luni bune de ostracizare fiindcă a avut temeritatea de a-l primi pe Dalai Lama.

Franţei nu i-a mers mai bine. Şi chiar raporturile cu americanii au avut de suferit când administraţia de la Washington nu s-a dovedit disciplinată şi cuminte şi n-a ascultat de ordinul chinez de a nu contraveni comandamentelor Beijingului în materie de raporturi cu adversarii statului totalitar chinez.

Pentru ca întemniţatul luptător chinez pentru drepturi civice, Liu Xiaobo, să intre în posesia unui binemeritat Nobel pentru Pace au militat foşti laureaţi celebri, între care şi eroul confruntării cu regimul comunist cehoslovac, Vaclav Havel.

Din unghiul intelectualilor cu repere morale clare din întreaga lume, "premiul Nobel reprezintă valorile esenţiale ale societăţii civilizate", după cum nota, nu demult, profesorul chinez Xu Youyu, susţinând, cu remarcabilă vitejie proprie, candidatura lui Liu Xiaobo la importanta distincţie decernată de norvegieni.

Că Rusia şi Cuba comunistă s-au pliat revendicărilor chineze şi nu-şi trimit reprezentanţii la Oslo nu e de mirare. Chiar dacă NATO, o comunitate de valori democratic-liberale, crede, nu se ştie prea exact de ce anume, că, în raporturile cu Moscova, ar fi venit timpul îngropării definitive a securii războiului rece.

Dar cât de civilizate, democratice şi curajoase sunt fostele state comuniste din estul Europei? Cât de consistentă e voinţa lor de a nu se supune ordinelor comuniştilor chinezi, care le-au cerut să nu care cumva să participe, la Oslo, la ceremonia decernării premiului Nobel, dacă nu vor să-şi atragă vindicta regimului de la Beijing?

Săptămâna trecută a expirat termenul pentru răspunsurile statelor naţionale la invitaţia norvegiană. Or, spre marea lor ruşine, 16 ţări, - altele decât cele 6 care au declinat invitaţia - au optat pentru jocul de-a v-aţi ascunselea şi au preferat să nu se expună.

Ezitările româneşti în această chestiune sunt mai mult decât jenante. Sunt de-a dreptul scandaloase.

E-adevărat că o ţară cu mari probleme economice, precum România, are toate motivele să încerce să evite coliziunea cu o putere comercială de felul Chinei.

Dar refuzul de a participa la ceremonia onorării unui luptător pentru libertate, ca Liu Xiaobo, ba chiar şi ezitările diplomaţiei româneşti în această chestiune aruncă o lumină neagră asupra unui stat care pretinde că ar fi condamnat comunismul.

Dacă această osândire n-a constat decât din vorbe goale, din vorbele unui preşedinte, sub care aceiaşi ţară dă bir cu fugiţii când se confruntă cu o datorie morală elementară, atunci vai şi amar de această aşa-zise condamnare.

Traian Băsescu şi ministrul său de externe Baconschi ar trebui să ştie că neparticiparea României, la un nivel adecvat, la această ceremonie norvegiană echivalează cu o gravă lezare a demnităţii naţionale româneşti.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Cristian Ştefănescu

Vă mai recomandăm