1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Lupta împotriva corupţiei pusă în pericol

Horaţiu Pepine10 februarie 2006

Votul de ieri din Senat, prin care Departamentului Naţional Anticorupţie ar urma să fie desfiinţat a provocat cele mai vii reacţii din partea societăţii civile, dar şi a ambasadelor occidentale acreditate la Bucureşti. Delegaţia Comisiei Europene şi ambasada SUA şi-au exprimat speranţa că totuşi lupta împotriva corupţiei nu va fi stopată.

https://p.dw.com/p/B30s

Prima reacţie politica semnificativă, după votul de joi din Senat, a fost aceea a primului minstru Călin Popescu Tăriceanu care a cerut astăzi Preşedintelui Traian Băsecu să analizeze posibilitatea de a cere Parlamentului reexaminarea Legii privind respingerea Ordonanţei referitoare la DNA. Preşedintele nu a răspuns încă solicitării, dar a invitat în schimb la consultări toate partidele parlamentare. Traian Băsescu dă astfel de înţeles că nu asistăm la un accident, ci la o problemă politică mai amplă.

Într-adevăr, votul din Senat arată că lupta împotriva corupţiei se loveşte de obstacole mari şi că rezistenţele se află chiar în sînul grupurilor politice din Parlament. Faptul că DNA şi-a luat în serios rolul de a-i investiga pe membrii Parlamentului a avut ca rezultat votul dat împotriva acestei instituţii. Ministrul de Justiţie, Monica Macovei, a apreciat că era lucrul cel mai rău care se putea întîmpla:

„Sîntem în luna februarie şi în luna martie va fi un raport al Comisiei Europene pe toate misiunile de monitorizare, plus raportul din mai. Prin urmare acum o stopare a activităţii DNA, un transfer al dosarelor ar fi practic o catastrofă în lupta împotriva corupţiei. Ar fi un blocaj al acestei lupte. Ştim cu toţii ce înseamnă desfiiţarea unei instituţii şi atribuirea competenţelor unei alte instituţii”

Dar reacţiile îngrijorate au sosit ieri din toate direcţiile. Membrii Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti au declarat:

"Suntem preocupati de aparentul regres înregistrat în lupta impotriva corupţiei după respingerea de catre Senat a ordonantei de modificare a competenţelor PNA, dar sîntem convinşi ca autorităţile române vor face tot ce le stă în putinţă pentru a continua lupta împotriva corupţiei, inclusiv la cel mai înalt nivel".

O reacţia similară a avut Ambasada SUA care a cerut „Guvernului şi Parlamentului României să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că lupta împotriva corupţiei continuă, inclusiv la cel mai înalt nivel".

Reacţiile societăţii civile au fost extrem de energice la rîndul lor, mai multe ONG cerînd preşedintelui să nu promulge legea.

Din punct de vedere politic votul de ieri din Senatul României a însemnat însă o developare a poziţiilor faţă de recent iniţiata campanie judiciară împotriva marilor corupţi, care ne pune în faţa unei imagini cel puţin îngrijorătoare: Principalul partid de opoziţie, PSD, se arată în bloc şi fără nuanţări ostil acestei campanii în timp ce majoritatea nu dovedeşte suficientă mobilizare şi solidaritate.