1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Luptă strânsă în campania electorală din SUA

Cu şase săptămâni înaintea alegerilor prezidenţiale din Statele Unite, nici unul din cei doi candidaţi, democratul Barack Obama şi republicanul John McCain, nu a reuşit să se distanţeze în sondajele de opinie

Candidatul republican John McCain conduce în prezent în sondajele de opinie în faţa contracandidatului său Barack Obama

Candidatul republican John McCain conduce în prezent în sondajele de opinie în faţa contracandidatului său Barack Obama

Atmosfera negativă care domină în aceste zile în Statele Unite a dus la nesiguranţă în rândul alegătorilor, astfel încât cei doi candidaţi la preşedinţie continuă să se afle în sondaje aproape la egalitate. Două treimi din americani sunt de părere că Statele Unite se îndreaptă în direcţia greşită şi îşi doresc o schimbare la guvernare. Însă nici unul din candidaţi nu a putut să convingă electoratul că va reuşi să inducă schimbarea, este de părere Neil Newhouse, fondatorul institutului de sondarea opiniei publice Public Opinion Strategies.

„Punctele forte ale unui candidat sunt punctele slabe ale celuilalt. Experienţa este punctul forte al lui McCain şi punctul slab al lui Obama. Pe de altă parte, Obama punctează prin schimbare, slăbiciunea lui McCain”, a declarat Newhouse.

În ultimele luni, John McCain a reuşit să adune un număr substanţial de voturi şi să câştige teren faţă de contracandidatul său. Potrivit sondajelor efectuate de institutul Greenberg Quinlan Rosner, înaintea desemnării candidaţilor la preşedinţie de către Partidul Democrat şi Partidul Republican, Barack Obama conducea în sondaje cu 6% faţă de John McCain. Între timp, candidatul republican atinge un număr total de voturi de 48%, în timp ce candidatul democrat însumează doar 46% din voturi.

„Cred că această evoluţie se datorează mai ales câtorva probleme pe care Barack Obama nu a reuşit să le rezolve. Ceea ce s-a văzut şi în timpul campaniei dinaintea desemnării candidaţilor, când Hilary Clinton a reuşit în repetate rânduri să reducă diferenţa dintre ea şi Obama”, a declarat Stanley Greenberg, directorul institutului.

Ţinând cont de noua criză de pe pieţele financiare, Greenberg consideră că reacţia celor doi candidaţi va fi semnificativă pentru evoluţia campaniei electorale, Barack Obama fiind într-o poziţie uşor favorabilă, deoarece democratul poate critica deschis politia executivului de la Washington.

„Ceea ce am văzut în ultimele zile este ultimul verdict asupra politicii economice a guvernului care a eşuat în totalitate”, a precizat Obama.

Iar John McCain, care până în prezent a vorbit de stabilitatea economiei americane, se distanţează de declaraţiile sale din trecut: „Muncitorul american este puternic, dar periclitat de lăcomia şi incapacitatea de pe Wall Street şi din Washington.”

Astfel, se pare că lupta pentru Casa Albă dintre Barack Obama şi John McCain rămâne în continuare indecisă.