1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Luptă grea - duelul fotbalistic germano-argentinian

În Campionatul Modial de Fotbal 2010 Germania şi Argentina se întâlnesc pentru a şasea oară în cadrul unui turneu mondial. Din meciurile de până acum, Argentina a triumfat asupra Germaniei doar o singură dată.

În sferturile de finală, echipa Germaniei va întâlni sâmbătă echipa Argentinei

În sferturile de finală, echipa Germaniei va întâlni sâmbătă echipa Argentinei

Berlin, 30 iunie 2006

Actuala întâlnire din Africa de Sud a echipelor Germaniei şi Argentinei ar putea fi un deja-vu. Ea aminteşte de sferturile de finală de Berlin, de-acum patru ani. Meciul de atunci a oferit spectatorilor tot ce are fotbalul mai bun. Argentina a condus cu 1-0 până în minutul 80. Cu doar zece minute înainte de final echipa Germaniei a reuşit să egaleze.

După prelungirile rămase fără goluri, s-a ajuns la executarea loviturilor de la 11 metri, iar Jens Lehmen - portarul germanilor - a devenit vedeta zilei. A datorat mult unui bileţel pe care antrenorul Andi Köpke însemnase traiectoriile preferate ale penalty-urilor executate de jucătorii argentinieni. Lehman a reuşit de două să apere poarta echipei sale, iar Germania a câştigat partida.

Roma, 8 iulie 1990

Norocul nu a fost de partea argentinienilor nici în 1990 în finala Campionatului Mondial de Fotbal de la Roma. Germanii conduc partida după golul înscris în urma unui penalty în minutul 85 şi câştigă Cupa. Fostul mare fotbalist, Paul Breitner, şi-a amintit cum Lothar Matthäus, jucătorul care ar fi trebuit să execute lovitura de pedeapsă, a transferat responsabilitatea colegului său Andreas Brehme, pe care l-a rugat: "Trage tu. Pe mine nu mă ţin nervii."

Pe Andreas Brehme l-au ţinut nervii, iar germanii au învins cu 1-0.

Mexico-City, 29 iunie 1986

Întâlnirea dintre echipa Germaniei şi Argentinei din finala Campionatului Mondial din Mexic oferă răspunsul la întrebarea: cum ajung unele meciuri de fotbal să devină legende? Pe stadionul din Mexico City s-au întâlnit la acea dată două echipe al căror stil de joc nu putea să difere mai mult. Echipa Argentinei era condusă, pe teren, de marele jucător Diego Maradona.

În minutul 21, Argentinei îi reuşeşte primul gol iar în minutul 55 al doilea. Germanii însă nu se dau bătuţi şi egalează prin golurile înscrise de Karl-Heinz Rummenigge şi Rudi Völler în minutele 73 şi 81. Însă Argentina câştigă în final partida prin golul înscris de Jorge Burruchaga cu 3-2.

Birmingham, 16 iulie 1966

Argentina şi Germania se întâlnesc în grupe. E singurul meci dintre cele două echipe care s-a terminat 0-0. Partida a marcat însă o răscruce de drumuri în fotbalul internaţional. Prin agresivitatea de care au dat dovadă jucătorii, oficialii s-au văzut obligaţi să schimbe regulile jocului pentru a controla atacurile de pe teren. Aşa au apărut în meciurile de fotbal cartonaşele galbene şi roşii, folosite pentru prima oară la Campionatul Mondial din 1970.

Malm ö , 8 iulie 1958

Prima întâlnire dintre echipele Germaniei şi Argentinei în cadrul unui Campionat mondial. Deja de atunci diferenţele din jocul celor două echipe au creat un spectacol deosebit pe teren. Echipa Germaniei, pe atunci Campionana mondială en titre, câştigă şi acest duel cu 3-2.

Autori: Daniel Martinez/ Maria Pascu
Redactor: Petre M. Iancu