1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Luptă crâncenă pentru reforma sistemului asigurărilor de sănătate din SUA

Unul din cele mai importante proiecte interne al preşedintelui american Barack Obama, reforma sistemului asigurărilor de sănătate, va fi supus votului Camerei Reprezentanţilor la sfârşitul acestei săptămâni.

Majoritatea americanilor se pronunţă împotriva reformei

Majoritatea americanilor se pronunţă împotriva reformei

Preşedintele Barack Obama a dat un interviu pe tema reformei sistemului asigurărilor de sănătate postului de televiziune de orientare conservatorare Fox. Proiectul şefului Casei Albe ar oferi o asigurare de sănătate minimă pentru aproximativ 31 de milioane de americani care sunt în prezent lipsiţi de o astfel de protecţie.

Preşedintele Obama trebuie să convingă până şi membrii propriului partid

Preşedintele Obama trebuie să convingă până şi membrii propriului partid

Obama a evitat însă a răspunde pe larg la întrebări privind mecanismul votului din Camera Reprezentanţilor.

"Cheia problemei este faptul că vom decide prin vot dacă dorim să păstrăm starea de fapt sau dacă dorim să reformăm sistemul de sănătate", a spus preşedintele american.

În săptămâna dinaintea votului din Camera Reprezentanţilor, şeful Casei Albe trebuie să mai convingă 30 de deputaţi din propriul partid, ale căror voturi mai sunt necesare pentru a obţine majoritatea în acest caz. Deputatul democrat Kucinich din statul Ohio este unul din membrii Partidului Democrat, care, în urmă cu câteva luni încă ar fi votat împotriva reformei. Astăzi, el spune că: "După discuţii îndelungate cu preşedintele Obama m-am decis să votez pentru reformă."

Această decizie poate periclita realegerea sa la alegerile locale din toamnă, mai ales din cauză că Partidul Republican, care se opune reformei, are în această problemă susţinerea majorităţii americanilor.

Partidul Republican va vota împotriva proiectului de reformă

Partidul Republican va vota împotriva proiectului de reformă

"Reforma sistemului de sănătate va fi tema principală în campaniile electorale", a anunţat liderul fracţiunii republicane din Senatul de la Washington, Mitch McConnel.

La sfârşitul acestei săptămâni, Camera Reprezentanţilor va vota asupra unui proiect de reformă deja adoptat de Senat. Ţinând cont că republicanii vor vota cu toţii împotriva reformei, Partidul Democrat trebuie să strângă rândurile pentru o victorie, ceea ce se dovedeşte a nu fi foarte uşor. Şi în rândul democraţilor există deputaţi care doresc să voteze împotriva reformei, unii din cauză că nu susţin reforma, alţii de teamă de a nu-şi pierde mandatul.

Totuşi, Sten Hoyer, şeful fracţiunii democrate din Camera Reprezentanţilor se arată a fi optimist: "Cred totuşi că votul de sâmbătă sau duminică va avea succes.

Autori: Rüdiger Paulert/ Maria Pascu
Redactor: Laurenţiu Diaconu