1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Lunga istorie a crizei politice

PSD pare să fie un jucător tot mai vizibil, senatorul Adrian Păunescu citeşte în plenul Senatului o poezie-pamflet la adresa lui Franco Frattini, criza politică de la Bucureşti bate pas de defilare între PNL şi PD, între Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni.

default

Întrebarea elementară este ce a declanşat şi ce alimentează în continuare această criză? E o stare de fapt care nu poate fi justificată nici de răvaşele făcute publice din corespondenţa preşedintelui şi a primului ministru, nici de orgoliile celor doi, şi nici de „nepotrivirea de caracter” dintre PNL şi PD. O parte de răspuns se află desigur în războiul de gherilă dintre grupurile de interese sub protecţie liberală şi cele sub protecţie democrată.

Se vede însă, cu fiecare nouă mutare politică dintr-o parte sau din cealaltă, că avem de-a face cu o construcţie a acestei crize, după scenarii minuţios lucrate în laboratoarele partidelor aflate în conflict. O situaţie asemănătoare am trăit în timpul guvernării CDR, cînd primul ministru de atunci Victor Ciorbea a fost îndepărtat de la conducerea guvernului. Şi atunci am avut tot o alianţă politică la guvernare, din care au făcut parte şi actorii de acum, PNL şi PD. Şi atunci am avut de-a face cu o criză artificială, construită de Partidul Democrat, în principal pentru a primi Ministerul Economiei – unul din ministerele purtătoare de bunăstare pentru partid.

Ceea ce mi se pare de subliniat este că liberalii şi democraţii nu se află în conflict în primul rînd din pricina unor chestiuni care ţin de programul de guvernare – situaţie în care am fi avut într-adevăr de-a face cu o criză de fond. Războiul în Alianţă este unul care ţine de interesele de partid. Altfel spus, fiecare din cele două partide pare a avea unicul scop de a-l elimina pe celălalt de la putere. Sau, oricum, de a-l face cît mai mic, de a avea cît mai puţine pîrghii ale puterii.

Este, în esenţă, un război electoral, pentru viitoarele campanii electorale. Pentru că aşa au procedat partidele româneşti de 17 ani încoace: au lăsat guvernarea pe planul doi, preocupîndu-se în primul rînd de lărgirea bazei electorale prin clientela politică, prin oameni cu influenţă şi cu posibilităţi de a mitui şi a şantaja electoratul.

Criza politică de acum are o istorie mai veche şi rădăcini adînci. Ea ţine în esenţă de faptul că politica românească nu are mînă de lucru calificată. Iar noi cauţionăm, conştient sau dintr-un dezinteres funciar, anonimi care îşi cumpără un loc în parlament, tineri arivişti care au eşuat în meseriile lor şi au fost primiţi şi promovaţi în partide, oameni cu dosare penale şi proiecte legislative, demagogi învecinaţi cu prostia, etc.

Clasa politică nu e reprezentativă pentru societatea românească, oricît de înapoiaţi am fi unii dintre noi în citirea democraţiei şi a valorilor ei. Partidele nu au nici identitate doctrinară, şi nici oameni care să le-o cultive. Crizele politice vin şi trec, dar adevărata problemă rămîne reforma clasei politice.

Cred că referendumul pentru alegeri uninominale ar trebui să aibă loc nu pentru că ar putea schimba radical lucrurile, ci pentru că ar fi pentru prima oară cînd electoratul ar putea lua el o decizie pentru o participare mai în cunoştinţă de cauză la alegerea puterii politice.
  • Data 21.03.2007
  • Autoare/Autor George Arun
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2w8
  • Data 21.03.2007
  • Autoare/Autor George Arun
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2w8