Luna, cerul înstelat deasupra noastră şi legea morală în noi

Tot ce i-a fost dat lui Galileo Galilei să vadă prin telescopul îndreptat spre suprafaţa Lunii a desenat apoi cu peniţa în cartea intitulată Sidereus Nuncius, un adevărat best seller al vremii. Imaginile au risipit bună parte din vălurile cu care mitologia şi religiile învăluiseră dintotdeauna Luna şi au reaprins străvechea dorinţă a oamenilor de a ajunge pe suprafaţa ei.

De altfel, eroul unei scrieri a lui Lucian din Samosata, datînd din anul 165, pe nume Menippus îşi fabrică aripi pentru a zbura pe Lună. Spre deosebire de Ikarus, cel care vrînd să se apropie de Soare se prăbuşeşte în mare, lui Menippus îi reuşeşte aventura. Astrul nopţii este o zeitate feminină care se simte copleşită şi deranjată de prea marea atenţie ce i-o acordă pămîntenii, regretînd greşitele lor impresii şi credinţe, îndeosebi, bănuiala că lumina pe care ea o revarsă ar fi doar una de împrumut.

Astronomie, filozofie şi ficţiuni

Nici astronomul şi matematicianul german Johannes Kepler nu s-a sfiit să recurgă la serviciile ficţiunii. În nuvela „ Somnium” el imaginează, devansîndu-l pe Jules Verne, scenariul unei călătorii pe astrul nopţii, locuit de fiinţe perfect adaptate temperaturilor extreme, ce domnesc pe suprafaţa lui.

Interferenţele cunoaşterii ştiinţifice, într-o anumită perioadă a istoriei, cu imaginarul umplu rafturi de biblioteci şi volume de enciclopedii. Faptul că misiunile astronauţilor americani pe Lună se intitulează Apollo, se datorează şi unei reminiscenţe mitologice: Diana sau Artemis, zeiţa vînătorii, purtînd pe creştet Luna, era nimeni alta decît sora lui Apollo, zeul Soarelui şi al luminii…

Cîteva din aceste interfenţe ale cunoaşterii ştiinţifice şi progresului tehnologic cu arta şi mitologia se regăsesc şi în expoziţia de la Muzeul Wallraf-Richartz din Köln, intitulată pur şi simplu: Luna.

150 de exponate, tablouri, gravuri de la maeştrii medievali şi pînă la suprarealistul Max Ernst, planşele pomenitei cărţi a lui Galileo Galilei, prima fotografie a Lunii datată 1858, imagini ale misiunii Apollo 11, ilustrează într-un moment jubiliar o neîncheiată poveste, deşi deocamdată cel puţin, Luna pare să fi devenit mai puţin atrăgătoare. După ultima expediţie Apollo din 1972, nimeni nu a mai pus piciorul pe Lună. La sfîrşitul verii, expoziţia din Köln va fi găzduită de Statele Unite, la Huston, unde s-a pus la cale împlinirea unui vis, dar cu patru decenii în urmă s-a produs şi negarea unei utopii.

Morala unei expediţii

Din topos romantic şi mitologic, din stimul al reveriei şi meditaţiilor nocturne, după cucerirea ei în 1969, Luna preia şi atribuţiile unui avertisment: nefiind locuibilă prea curînd sau poate niciodată, ea îi obligă pe pămînteni să se îngrijească mai mult de soarta planetei albastre ce le-a fost dintru început hărăzită. Revelaţia splendorii Pămîntului, au avut-o nimeni alţii decît primii cosmonauţi şi toţi cei care le-au urmat.

Între entuziasm şi spirit prozaic

Cum au trăit însă unii scriitori scriitori ziua de 21 iulie 1969? Nu toţi au fost cuprinşi de un neţărmurit entuziasm. Sau poate nu au putut să-i dea ad-hoc, expresia potrivită. Max Frisch de pildă nota dezamăgitor de prozaic în jurnalul său sub data de 21 iulie 1969 următoarele: „Aselenizarea (Armstrong şi Aldrin).” Urma comentarea unei ştiri despre un cîine, care din Calabria, unde se pierduse, ajunge în nouă săptămîni la Torino, regăsindu-şi fericit stăpînul, despre o fetiţă de 15 ani care merge pe jos la Basel la o mătuşă, al cărei soţ o violează, şi despre pisica proprie, Nina, care „are un pui.”

Revista LIFE îi cere lui Norman Mailer să imortalizeze momentul aselenizării. Rezultatul va fi departe de cel aşteptat. Autorul care în acelaşi an 1969 obţinuse două premii literare - Pullitzer şi National Book Award - era angajat într-o campanie electorală pentur primăria New-Yorkului. Absolvent al Facultăţii de inginerie aeronautică la Harvard, Mailer promitea totuşi să fie cronicarul ideal al evenimentului!

Or, noul jurnalism îşi făcuse intrarea pe scenă, Mailer adoptă moda, cedează tentaţiei de a scrie ceea ce simte şi nu neapărat şi ceea ce vede. Înainte de a aborda subiectul, de a se ocupa de eroii aventurii cosmice, face cele mai neaşteptate digresiuni, trecînd în revistă chiar şi evenimentele care au zguduit America din 1961, cînd Kennedy dăduse startul deceniului care-i va duce pe americani spre Lună, pînă în istorica zi de 21 iulie 1969, cînd visul s-a împlinit.

Textul integral, produsul „comenzii” date lui Norman Mailer de revista LIFE, este reeditat acum într-un volum de lux, intitulat „Bivuac pe Lună”, incluzînd şi imagini de la NASA.

Setea de evaziune dăinuie

Nu este exclus ca printr-un efect paradoxal, reactualizarea celei dintîi descinderi a omului pe Lună, pe toate mediile şi canalele, să retrezească dorinţa unei evaziuni în spaţiul literaturii, al filozofiei şi mitologiei acolo unde, egală sieşi, forţa de seducţie a Selenei se păstrează nealterată: ”Lună tu, stăpîn-a mării, pe a lumii boltă luneci/ Şi gîndirilor dînd viaţă, suferinţele întuneci…”

Autor: Rodica Binder