1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Lumea satelor a rămas în uitare

Degradarea situaţiei ţăranului român şi a mediului rural în general este poate cea mai grea notă de plată pentru care ar trebui să răspundă politicienii noştri.

Destrămarea familiei tradiţionale prin migraţia tinerilor la oraş nu o putem pune integral în seama guvernanţilor, dar nici nu putem trece cu vederea absenţa unor politici de dezvoltare rurală pe termen mediu şi lung, care ar fi putut să diminueze considerabil părăsirea satelor de către tineri. Ceea ce a mai rămas nedistrus după colectivizarea comunistă a fost distrus ulterior prin neimplicarea guvernanţilor în problemele cu care se confruntă locuitorii din satele româneşti.

Prima problemă este aceea că agricultura românească este neperformantă, deşi potenţialul agricol al României este unul dintre cele mai mari din Uniunea Europeană. Conform statisticilor oficiale, randamentele agricole ale României se situează la jumătatea mediei europene. Politicienii şi reprezentanţii fermierilor români au acuzat în repetate rînduri că valoarea medie a subvenţiilor pentru agricultură în Uniunea Europeană este de trei ori mai mare decît cea acordată agricultorilor români.

În anul 2011, cel mai bun an agricol după 1989, am importat de pe pieţele externe produse agroalimentare în valoare de 3,7 miliarde de euro, cu o jumătate de miliard de euro mai mult decît media importurilor din anii secetoşi. În schimb, exporturile româneşti au fost în valoare de 2,9 miliarde de euro, rezultînd astfel un deficit comercial de 800 de milioane de euro.

De unde acest aparent paradox? Din faptul că exportăm produse ieftine, neprelucrate, importînd în schimb produse finite sau cu un grad mare de prelucrare. Explicit, exportăm grîu sau porumb şi importăm făină sau mălai.

Nu de puţine ori l-am auzit pe preşedintele Traian Băsescu vorbind despre urgenţa sprijinirii agricultorilor pentru a-şi putea procesa singuri produsele în mici fabrici de produse lactate, produse de carmangerie etc., pentru a nu fi lăsaţi în continuare la mîna speculanţilor care le achiziţionează produsele neprelucrate la preţuri de nimic.

Absorbţia de fonduri europene ar fi fost o soluţie în acest sens. Numai că accesarea acestor fonduri necesită proiecte riguros întocmite, în baza unor informaţii prealabile, pe care mă îndoiesc că ţăranii le au la îndemînă. În orice caz, prin voinţă politică şi începînd cu bunele intenţii ale primarilor de comune, în mediul rural ar putea fi create locuri de muncă şi un mediu atractiv pentru tinerii care au părăsit satele şi trăiesc acum fără siguranţa zilei de mîine în oraşe.

La ceremonia de învestire a noului ministru al Mediului, Attila Korodi, preşedintele Traian Băsescu a afirmat: "În momentul de faţă România nu mai are resurse de a crea locuri de muncă decît dacă privim cu responsabilitate la reluarea activităţilor din minerit." Întrebarea e de ce guvernanţii nu încearcă să sprijine comunităţile rurale pentru crearea de locuri de muncă, de ce nu încurajează revitalizarea meseriilor şi meşteşugurilor tradiţionale (olăritul, prelucrarea lemnului, pomicultura, apicultura) prin programe guvernamentale care să sprijine atît producţia cît şi pieţele de desfacere.

Ţăranul e privit în continuare ca un truditor al pămîntului şi atît. Lumea urbană evoluează sau, oricum, se îndreaptă într-o direcţie. Lumea satelor a rămas în letargie şi în uitare.