1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Lumea în mişcare

Chiar şi afectată de criză, economia pare mai rentabilă decât politica.

Roland Koch spune adio politicii

Roland Koch spune adio politicii

Cel puţin în Germania, unde una din figurile marcante ale creştin-democraţilor, premierul landului Hessa, Roland Koch, a decis să renunţe la toate funcţiile de conducere, recunoscând că "politica este o parte fascinantă a vieţii, dar nu viaţa însăşi". Surpinzătorul anunţ este comentat pe larg pe primele pagini ale presei din Germania. "O lovitură neaşteptată pentru Angela Merkel sau o decizie înţeleaptă?" - întreabă la München comentatorii de la SÜDDEUTSCHE ZEITUNG.

Că scena politică federală se află şi ea în plină criză, este evident, mai ales atunci când criticile din propriul partid o vizează pe însăşi şefa Executivului Federal. "Este important să păstrezi oamenii buni şi trebuie să te gândeşti atunci când ei decid să te părăsească, că anunţul poate ajunge pe prima pagină a ziarelor", îl citează publicaţia bavareză, pe un alt premier de land federal, pe creştin-democratul Christian Wulff.

Economii sau exporturi?

Exportul este profitabil

Exportul este profitabil

În mişcare, pe cât posibil ascendentă, ar trebui să se afle şi economia. După cum anunţă analiştii de la NEUE ZÜRCHER ZEITUNG, ţările care se bazează pe export au şanse mai mari de a ieşi din criză. Veşti bune vin din Slovacia, unde indicii de creştere economică sunt notabili. Ceva mai puţin încurajatoare sunt cifrele anunţate de Executivul de la Bucureşti: nu doar negocierile cu FMI afectează bugetul public şi economiile private, ci şi lipsa unei strategii concrete în privinţa exporturilor, domeniu care nu a fost prioritar până acum şi care ar putea scoate din criză multe state din Europa Centrală şi de Sud-Est, după cum notează analiştii elveţieni. Polonia este un exemplu pentru statele din zonă, recesiunea pare a fi depăşită.

Dacă economia se află pe drumul cel bun, vremea însă nu ţine cu polonezii: inundaţiile provocat moartea a 16 persoane până acum iar apele se apropie de graniţa cu Germania. "În aşteptarea inundaţiilor", titrează astăzi DIE WELT, anunţând că valul din Polonia va ajunge la finele săptămânii în Brandenburg.

Turcia - in Europa sau in afara ei?

Turcia - in Europa sau in afara ei?

Europa şi viitorul unional este o temă importantă pentru austriecii de la DER STANDARD. "Uniunea Europeană are, în acest moment, cu totul alte griji, decât aderarea Turciei. Pe termen mediu, Uniunea Europeană nu are nevoie de un nou membru cu 70 de milioane de locuitori, cu o economie dinamică, dar cu structuri socio-politice cu potenţial explosiv". "Turcia reprezintă în continuare un risc", conchid jurnaliştii austrieci, care recomandă răbdare...

Ceva mai optimişti sunt francezii de la LE MONDE, care constată transformări notabile tocmai în Caraibe, mai exact la Havana, sub regimul lui Raul Castro. "Cuba se mişcă - încet dar sigur. Transformările sunt modeste, dar ireversibile. O problemă sensibilă persistă însă: situaţia deţinuţilor politici...situaţia care a ajuns acum pe agenda convorbirilor dintre reprezentanţii guvernului şi Biserica Catolică."

Autor: Alina Kühnel

Redactor: Medana Weident