1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Lumea în schimbare

6 aprilie 2011

Nu doar politicienii sunt supuşi schimbării, ci şi politicile lor au nevoie de o faţă nouă.

https://p.dw.com/p/RFop
Philipp Rösler priveşte cu încredere în viitor
Philipp Rösler priveşte cu încredere în viitorImagine: dapd

În Germania, formaţiunea liberal-democraţilor, FDP, se confruntă cu o schimbare la vârf: după ce fostul lider şi vice-cancelar, Guido Westerwelle, s-a retras, actualul ministru al sănătăţii, tânărul şi mai puţin experimentatul Philipp Rösler, accede de la Hanovra direct la Berlin, pentru a juca, în ceea ce FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG numeşte "Liga Campionilor".

"Înnoirea FDP pare a fi o variantă a cunoscutului . Pentru că Philipp Rösler rămâne pe fotoliul incomod de ministru al sănătăţii şi pentru că ar trebui să preia şi rolul de şef al partidului, el va fi înscăunat ca vice-cancelar - comentează jurnaliştii de la Main. Care sunt însă alegătorii pe care vor să îi convingă liberalii că acesta este un nou început?"

Iată o întrebare valabilă şi pentru delegaţii de la congresul partidului, care trebuie să confirme noua configuraţie a partidului. "În contextul evidentelor slăbiciuni de care dau dovadă liberal-democraţii, cancelara trebuie să se gândescă intens la alternative de alianţe pentru anul 2013. Nu prea există indicii că situaţia de la Berlin se va calma şi nici că succesele vor marca viaţa politică în următorii doi ani," constată publicaţia conservatoare de la Frankfurt.

Mircea Lucescu, romii şi banii

Vorbind de succese, merită amintit articolul elogios din paginile de sport al aceluiaşi cotidian, dedicat antrenorului român Mircea Lucescu, a cărui echipă, Şahtior Doneţ, de cinci ori campioană a Ucrainei, ar putea să învingă în întâlnirea cu FC Barcelona.

Revenind însă la temele care schimbă mersul lumii, la Viena, DIE PRESSE, dedică un articol de fond, "Bombei cu ceas - situaţiei romilor".

Mult timp, "politicienii europeni au ignorat situaţia dezastroasă a romilor. Acum problema ameninţă unul din principiile de bază ale Uniunii Europene. Consiliul European va dezbate situaţia romilor la întrunirea din iunie. Mizeria socială în care trăiesc cei 10 până la 12 milioane de europeni de origine romă a fost ignorată decenii la rând".

Acum "ea ameninţă principiul libertăţii de mişcare a cetăţenilor comunitari, după cum a avertizat unul din ambasadorii de la Bruxelles", în discuţia cu jurnaliştii austrieci. "Disputa de anul trecut dintre guvernul francez şi Comisia Europeană pe marginea expluzării ilegale a mii de romii cu cetăţenie europeană a fost un mic semnal pentru problemele care ameninţă structurile comunitare, în cazul în care politicienii nu reacţionează rapid."

Despre planurile Comisiei Europene de a-i ajuta pe membrii minorităţii rome scriu şi jurnaliştii de la SÜDDEUTSCHE ZEITUNG. "Bruxellesul pretinde de la statele membre,, care să respecte legislaţia comunitară. Pentru aceste planuri există şi fonduri europene."

Germania la terapie intensivă

Intensivstation
Imagine: Christoph & Friends

Bani nu există însă îndeajuns atunci când este vorba despre strategii energetice. "Suntem la terapie intensivă" - declară într-un interviu pentru cotidianul de la München - expertul în energie nucleară, Michael Sailer, referindu-se la necesitatea verificării temeinice a centralelor atomice germane, după catastrofa de la Fukushima.

"Banii vorbesc" şi la Frankfurt, unde, dată fiind inflaţia crescută, Banca Central Europeană va anunţa, foarte probabil joi, majorarea dobânzii de referinţă de la 1 la 1,25 la sută. Un pas căruia, după cum prezic analiştii de la FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG îi vor urma alte două creşteri consecutive, astfel încât la finele anului, indicele bancar să ajungă la 1,75 de puncte procentuale.

La final, merită să menţionăm articolul pe care ediţia online a prestigiosului SÜDDEUTSCHE ZEITUNG îl dedică naistului român Gheorghe Zamfir. La împlinirea a 70 de ani, pe care muzicianul îi aniversează astăzi, 6 aprilie, jurnaliştii au realizat un reportaj la Găeşti, localitatea în care s-a născut Zamfir.

Şi pentru că localitatea pustie nu prea oferă motive de optimism, cariera fulminantă a unei tinere bucureştence pe scenele germane le permite totuşi autorilor articolului să constate că instrumentul nu va fi dat uitării.

Petruţa Küpper, elevă a lui Gheorghe Zamfir la conservatorul din Bucureşti, a fermecat publicul cu naiul, reuşind chiar să îşi asigure un loc în topurile muzicale germane.

Autor: Alina Kühnel

Redactor: Petre M. Iancu