1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Lucrătorii calificaţi din Europa de Est, bineveniţi în landul Brandenburg

Lavinia Piţu25 septembrie 2008

Senatul berlinez doreste liberalizarea pietei muncii pentru persoanele calificate din Europa Centrala si de Sud-Est. Măsura va duce la diminuarea muncii la negru, crede premierul landului Brandenburg, Matthias Platzeck.

https://p.dw.com/p/FOli
Premierul landului Brandenburg, Matthias PlatzeckImagine: AP

In anul 2007 au fost descoperite in Berlin 19.000 persoane care lucrau la negru. In special in domeniul constructiilor, aproximativ 50% din muncitori lucreaza ilegal in capitala germana, declara Presedintele Comunitatii Constructorilor din Berlin si Brandenburg, Wolf Burkhard Wenkel.

Matthias Platzeck, Primul Ministru al landului Brandenburg a propus liberalizarea pietei muncii pentru cetatenii statelor care au devenit membre UE in anul 2004. Teama unui nou val imigrational este nefondata, considera Platzeck, avand in vedere ca cei doritori de munca in strainatate au avut deja ocazia sa de angajeze in alte tari. Pe de alta parte, asa cum arata statisticile, imposibilitatea obtinerii unui drept de munca nu ii impiedica pe unii intreprinzatori germani sa angajeze personal din noile state membre ale Uniunii Europene.

Uniunea Industriei Germane (BDI) a realizat recent un studiu in randul intreprinzatorilor mici si mijlocii din Republica Federala, al carui rezultat arata nemultumirea acestora fata de activitatea si conditiile oferite de guvernul german.

Studiul BDI arata ca industria germana duce lipsa de personal. Una dintre cauze, a declarat directorul Arndt G. Kirchhoff, este politica de limitrare a afluxului de forta de munca straina si emigrarea specialistilor germani in acelasi timp.

"Incercam sa aducem cat mai multe persoane pe piata muncii. Din cauza politicii educationale din ultimii ani, ducem lipsa de forta de munca, iar in plus, ne confruntam cu o emigrare accentuata, si asta nu numai in randul medicilor si al profesorilor. Putem sa-i motivam sa ramana, numai prin competitie. Pentru aceasta, trebuie sa liberalizam piata muncii. Ne dorim foarte mult sa recrutam specialisti din alte tari. Din pacate insa, guvernul federal nu are urechi pentru asa ceva."

Senatorul din Berlin, Harald Wolf, considera ca prin sansa oferita specialistilor est- europeni de a lucra legal in Republica Federala politicienii ar oferi in acelasi timp "o sansa Germaniei de a avea o pozitie competitiva in economia mondiala."

In Bundestag va avea loc astazi o dezbatere pe aceasta tema, dupa ce guvernul federal hotarase initial sa liberalizeze piata muncii pentru 8 state nou aderate- Slovenia, Polonia, Estonia, Lituania, Letonia, Slovacia, Republica Ceha si Ungaria, abia in anul 2011.