1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Londra alimentează speranţele celor care-i cer să dea bir cu fugiţii

Londra pare să fi şi început să-şi ajusteze politica externă. Premerierul britanic Tony Blair, principalul aliat al preşedintelui Bush şi-a formulat ideile într-un discurs de politică externă care solicită „regîndirea” întregii strategii în Orientul Apropiat

Premierul britanic Tony Blair, muncit de griji îndreptăţite

Premierul britanic Tony Blair, muncit de griji îndreptăţite

La o săptămînă de la victoria opoziţiei de stînga în alegerile pentru Congresul american preşedintele Bush s-a întîlnit cu membri Comisiei Baker-Hamilton, alcătuită din experţi însărcinaţi să avanseze propuneri vizînd strategia aplicată în Irak. In timp ce la Washington se înmulţesc indiciile unei proxime schimbări de curs, Tony Blair a şi început, aparent, să-şi reorienteze politica externă.

Blair cere între altele formarea unei alianţe cu Iranul şi cu Siria, pentru a se pune capăt violenţelor din Irak. Regimul islamist de la Teheran a reacţionat încîntat, afişîndu-şi disponibilitatea pentru discuţii.

Era de aşteptat ca succesul electoral al democraţilor de peste ocean, să nu rămînă fără efect asupra politicii externe a Londrei. Deşi a fost trimis în corzi de victoria opoziţiei de stînga, în scrutinul pentru Congres, preşedintele Bush nu se arată dispus să arunce prosopul şi să cedeze în faţa revendicărilor celor care-i solicită o retragere precipitată din Irak sau o modificare din temelii a politicii sale în Orientul Mijlociu.

In schimb, guvernul britanic mizează pe o nouă strategie de ansamblu, care, întru pacificarea Irakului, ar urma să includă în calcule regimurile de la Damasc şi Teheran. Potrivit lui Blair, „răspunsul fundamental al chestiunii irakiene” nu s-ar găsi în Irak, ci în afara lui, în speţă „....în întreaga regiune, în care se găsesc rădăcinile terorismului global, şi înfloreşte extremismul”.

Situaţia din Irak îi crează lui Blair mari dureri de cap, devreme ce la finele săptămînii au fost ucişi între Eufrat şi Tigru alţi 4 militari britanici. Numărul total al victimelor Regatului Unit a ajuns la 125. Ceea ce li se pare multora un număr excesiv de victime. La toate acestea se adaugă şi alte presiuni politice interne. In faţa pericolului terorist, mulţi britanici insistă să creadă că anjagarea Londrei în Irak ar fi generat fanatismul musulman, punînd în pericol localităţile situate dincolo de Canalul Mînecii. Blair a respins în repetate rînduri această iluzie, stăruind la rîndul său să militeze pentru aplanarea conflictului dintre Israel şi palestinieni, astfel încît „să li se sustragă extremiştilor şi ultimul pretext”, cel antisionist, pentru justificarea terorismului şi violenţelor.

Premierul a încercat ca atare, de mai multe ori, să convingă SUA să se angajeze mai profund în Orientul Apropiat şi Mijlociu şi crede acum că şansele de succes ale unei implicări americane în soluţionarea conflictului arabo-israelian ar fi sporit. Dar schimbarea cea mai notabilă vizează atitudinea Foreign Office-ului – prin tradiţie proarab şi promusulman - cu privire la Iran şi Siria. In discursul său, Blair s-a pronunţat în favoarea exercitării de presiuni asupra regimului iranian, spre a-l determina să accepte cooperarea: „Noi îi oferim Iranului o opţiune strategică: Iranul va înceta să pună beţe în roate procesului de pace, va renunţa la susţinerea terorismului şi-şi va respecta obligaţiile internaţionale. In acest caz, va fi posibil un parteneriat”, a mai promis Blair.

Intre timp s-a demonstrat că Iranul pune paie pe focul diverselor conflicte din Irak, livrînd de pildă arme grupărilor extremiste şiite. Colac peste pupăză, Iranul alimentează conflictul privind programul său nuclear, respingînd cererile Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atiomică de a stopa îmbogăţirea uraniului. Toate acestea constituie obstacole redutabile în calea încheierii unei înţelegeri între occident şi Teheran.

In această privinţă, guvernul britanic a precizat, în mod salutar, după alocuţiunea lui Blair, că nu intenţionează defel să renunţe la fermitatea sa faţă de regimul iranian. Aceiaşi poziţie e valabilă şi faţă de Siria. Cu toate acestea, se pare că Blair speră într-o „flexibilizare” a atitudinii americane în chestiunea Orientului Apropiat şi Mijlociu, calificată de mulţi europeni de stînga şi americani din şcoala „realismului” politic drept „dogmatică”.

  • Data 14.11.2006
  • Autoare/Autor Karl Teofilovic/Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1IJ
  • Data 14.11.2006
  • Autoare/Autor Karl Teofilovic/Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1IJ