1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Lobbiştii cei răi

La Bruxelles lucrează aproximativ 15.000 de lobbişti, despre care opinia publică are, de regulă, o părere nu tocmai bună. Sunt acuzaţi că i-ar cumpăra pe politicieni.

Andreas Ogrinz

Andreas Ogrinz

Andreas Ogrinz are puţin peste 30 de ani, părul dat cu gel, un costum elegant şi un zâmbet tineresc. Este lobbist al industriei chimice germane pe lângă instituţiile europene şi îşi are biroul în proxima vecinătate a principalelor organisme comunitare – parlamentul, comisia şi consiliul ministerial. Acolo lucrează principalii săi parteneri de dialog.

Dar cum devii lobbist? Şi cum treci peste bariera impresiei nu tocmai fericite pe care o are publicul larg despre lobbişti?

În cazul concret al lui Ogrinz, temerile acestea nu au avut loc în decizia de a se apuca de o asemenea profesie. Înainte lucrase ca asistent de parlamentar şi a avut parte de numeroase contacte şi experienţe în general foarte bune cu lobbiştii. La un moment dat, în acea vreme, a realizat că s-ar putea imagina pe sine însuşi lobbist.

Cu bicicleta la serviciu

Cine îşi imaginează că un  lobbist conduce o maşină sport nu este decât victima clişeelor. Andreas Ogrinz este unul dintre exemplele cele mai la îndemână: drumul zilnic la birou îl parcurge pe bicicletă. De altfel, multe dintre stereotipiile încetăţenite sunt de-a dreptul amuzante. Supărător este, însă, faptul că un reprezentant Greenpeace este altfel tratat decât unul al industriei chimice. În fond, comentează Ogrinz, „lobbiştii protecţiei mediului şi activiştii pentru drepturile omului sunt tot lobbişti”.

"Invitaţiile în călătorie sunt, din punctul meu de vedere, acte de corupţie"

Multă lume nu este informată cu privire la munca lobbiştilor, ceea ce, desigur, dă naştere multor specualţii, în general negative. De fapt, ce face, în realitate, un lobbist? „Pe de o parte, observăm atent ce se petrece în lumea politică. Încercăm să ascultăm cum creşte firul de iarbă, altfel spus, să aflăm din vreme cum arată proiectele de legi. Din acest punct intervine partea a doua a muncii noastre, anume, să încercăm să influenţăm procesul legislativ“, explică Ogrinz.

Acest al doilea segment profesional este, de regulă, şi cel mai criticat. Criticii lobbismului acuză că politicenii „se lasă cumpăraţi“. Andreas Ogrinz acceptă existenţa unor „oi negre“ care chiar încearcă astfel de practici. În ce îl priveşte, cunoaşte graniţele moralităţii. „Dacă, de exemplu, îl inviţi pe un parlamentar într-o excursie, da, încerci în mod ilegal să îl influenţezi; aceasta nu mai înseamnă lobby, aceasta este corupţie“.

Succesul este un proces de durată şi se atinge indirect

Nu doar asociaţii profesionale, organizaţii sau companii îşi trimit lobbiştii la Bruxelles. Şi reprezentanţele landurilor Germaniei sunt, în fapt, tot un fel de grupuri de lobby. Merită? Andreas Ogrinz este convins că da, chiar dacă rezultatele nu se văd imediat şi nici direct: „Ar fi greşit să îţi arogi un rezultat politic ca fiind rezultatul unei singure operaţiuni de lobby“.

Dar unele argumente pe care le aude rostite în dezbateri îl trimit cu gândul la discuţii pe care le-a avut cu diverşi factori decizionali sau la o scrisoare de argumentare pe care a scris-o la un moment dat. “Acesta este un mic succes“.

Translator între politică şi economie

Esenţa muncii lobbistului constă în contactul permanent cu partenerii de dialog. Andreas Ogrinz este avantajat de faptul că vorbeşte, alături de germană, alte şapte limbi europene. Iar pentru a exploata la maxim acest atu nu există un loc mai potrivit decât Bruxelles-ul.

Şi mai există un domeniu în care Ogrinz se simte bun translator: „Limba oamenilor de afaceri trebuie să le fie uşor digerabilă politicienilor; şi invers: limbajul uneori greoi – al Comisiei Europene, de exemplu – trebuie descifrat oamenilor de lumea economică. Această abilitate îmi pare a fi una deosebită“.