1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Liniştea olimpică în fortăreaţa Soci

Cu o lună înaintea Jocurilor Olimpice de Iarnă, în staţiunea Soci sporesc măsurile de securitate. În urma recentelor atentate de la Volvograd, criticile la adresa autorităţilor ruse au încetat.

Kremlinul se teme de un nou atac mai ales în timpul Jocurilor Olimpice de Iarnă care vor începe pe 7 februarie la Soci. "Pericolul e real", afirmă Ekaterina Sokirianskaia de la organizaţia International Crisis Group (ICG). "Poate că reacţionăm puţin cam dur, dar suntem îndreptăţiţi. Securitatea e pe primul loc, iar confortul pe locul al doilea" - spune, la rândul său, Alexei Filatov, fost ofiţer al trupelor speciale "Alfa".

Soci devine cea mai amplă misiune a trupelor de menţinere a securităţii din Rusia după Jocurile Olimpice de Vară din 1980. Conform datelor oficiale, la Soci vor fi prezenţi 37.000 de poliţişti. Mulţi dintre aceştia au luat lecţii de engleză şi de alpinism, pe de o parte pentru a le putea fi de folos turiştilor străini, pe de alta pentru a se descurca în munţi - la nevoie.

În plus, în staţiunea din sudul Rusiei vor fi mai prezenţi 23.000 de angajaţi ai unităţilor de apărare civilă şi intervenţie în caz de catastrofe cărora li se adaugă soldaţi, grăniceri şi agenţi ai serviciilor secrete. Mai multe nave militare şi submarine vor întări paza de coastă, iar spaţiul aerian va fi străbătut de avioane de luptă şi drone.

În regiune patrulează deja zeci de maşini, iar poliţiştii din localităţile învecinate staţiunii Soci se antrenează de săptămâni întregi pentru o eventuală intervenţie. Aproximativ 1400 de camere video au fost instalate în oraş.

Controale stricte şi ruşi vigilenţi

Începând din 7 ianuarie, cu exact o lună înaintea festivităţii de începere a JO, în oraşul de la Marea Neagră au intrat în vigoare reguli stricte. Fiecare turist care doreşte să petreacă mai mult de trei zile la Soci este obligată să-şi declare şederea. Persoanele care vor asista la întrecerile sportive vor primi un permis special. Datele personale ale acestora vor fi direct comunicate serviciilor secrete. Maşinile din alte zone ale Rusiei nu vor mai avea acces în staţiune, cu excepţia camioanelor de marfă acreditate.

În Soci au fost trasate şi multe "zone interzise" ca graniţa către republica autonomă Abhazia sau părtile destinate sportivilor. Zonele interzise au fost înfiinţate cu scopul de a-i opri pe teroriştii din nordul Caucazului.

Între timp, autorităţile de la Moscova fac curăţenie: străinii fără acte în regulă sunt trimişi acasă. Poliţiştii au pornit la vânătoare de imigranţi ilegali şi de maşini abandonate. Locuitorii oraşului Soci au fost îndemnaţi la vigilenţă. Orice persoană suspectă sau obiect dubios ar trebui raportate.

Fără secrete

Pe perioada JO, Rusia renunţă şi la secretul corespondenţei. Poşta rusă a anunţat că, între 1 ianuarie şi 31 martie, toate scrisorile şi pachetele expediate în regiunea Krasnodar vor fi deschise. Nici poşta electronică nu va fi ferită de priviri indiscrete: FSB va fi cu ochii pe sistemul de telecomunicaţii.

Dacă până recent, măsurile ruşilor erau considerate a fi exagerate, în urma atentatelor de la Volvograd criticile au încetat. Nici măcar banii nu mai par a fi o problemă. Cheltuielile sunt, însă, uriaşe. La începutul anului 2013, publicaţia "Vedomosti" estima că acestea vor fi de aproximativ 2 miliarde de dolari americani. Între timp se pare că vor ajunge la 3 miliarde.

Experţii nu exclud noi atentate pe perioada întrecerilor de la Soci sau în alte localităţi din Rusia. "Securitatea sporită nu reprezintă garanţia unor Jocuri lipsite de evenimente triste", conchide reprezentanta ICG, Ekaterina Sokirianskaia.