1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Limitele puterii

Dacă nu mergem noi la război, vine războiul la noi – este sloganul adresat partenerilor europeni, de către Statele Unite ale Americii, în războiul din Afganistan.

default

Continuarea angajamentului este "dictată" de evoluţia nefavorabilă a conflicutlui, care dă serios de gîndit şi publiciştilor la acest început de săptămînă.

Cu totul remarcabil este editorialul semnat de istoricul şi publicistul Michael Stürmer în paginile cotidianului DIE WELT. Autorul emite ipoteza potrivit căreia atingerea obiectivelor războiului din Afganistan ar fi utopică. După 11 septembrie 2001, războiul din ţara de la poalele masivului Hindukuş promitea să fie un război fulger. El s-a transformat într-un război de uzură. Mai grav este că la originea lui stau de fapt alte patru conflicte cărora noua administraţie americană, sub sigla AfPak , trebuie să le vină de hac. În Afganistan, trupele ISAF se bucură de simpatia unei populaţii destul de scindată etnic şi politic, care şi-a pierdut încrederea în guvernul de la Kabul, dar care populaţie, pentru a supravieţui, este dispusă să coopereze şi cu partea adversă.

Al doilea conflict este cel de la frontierele afgane cu Pakistanul de vest, regiunea fiind un fief al Al Qaidei, în care americanii nu au voie să lupte cu talibanii iar pakistanezii sunt incapabili să o facă.

In Pakistan lupta se dă între jihad-işti şi un guvern slab, care nu se mai bucură de încrederea armatei şi serviciilor secrete.

Al patrulea conflict este cel purtat de SUA cu ajutorul tehnologiei de vârf împotriva Al Qaidei şi a aliaţilor acesteia, întrebarea fundamentală fiind cui îi aparţine Afganistanul, ştiut fiind şi că, aşa cum coloniştii britanici de odinioară ai ţării au afirmat, Afganistanul s-a dovedit a fi un cimitir al imperiilor. Apocalipsa s-ar putea însă declanşa dacă Talibanii şi Al Qaida ar reuşi să intre în posesia armelor nucleare ale Pakistanului. La acest pericol se mai adaugă şi programul nuclear al Iranului.

Concluzia ar fi următoarea: occidentul ar trebui să elaboreze un concept politic general dincolo de limitele aşa-numitului AfPak cu atît mai mult cu cît America, confruntată şi cu criza economică şi financiară, ar fi ajuns la capătul puterilor.

Faptul că atât criza din Pakistan cît şi războiul din Afganistan au devenit o probă de foc pentru Barack Obama îl determină pe ziarul olandez DE VOLKSKRANT să pledeze pentru solidaritatea occidentului cu America în combaterea pericolului terorist, agravat şi de potenţialul militar nuclear al Pakistanului, a cărui „securizare” i se pare cotidianului spaniol EL PERIODICO prioritatea absolută.

Pe calea credinţei a încercat Papa Benedict al XVI-lea să apeleze la conştiinţa gazdelor sale musulmane în Iordania, avertizînd asupra pericolului pe care-l reprezintă pervertirea religiei, scrie AUGSBURGER ALLGEMEINE.

Asupra dimensiunii politice a apariţiilor publice ale Papei Benedict al XVI-lea se opreşte cotidianul DRESDNER NEUESTE NACHRICHTEN, semnalînd că pe calea spinoasă a reconcilierii, Suveranul Pontif are de trecut cel mai dificil examen la Ierusalim. Într-o regiune în care se întîlnesc cele trei religii monoteiste, Papa nu are voie să se rezume doar la componenta strict religioasă a misiunii sale, conchide ziarul citat.

Coeziunea Uniunii Europene va avea de trecut o probă grea la 7 iunie crede LA PRESSE DE LA MANCHE, în cazul în care absenteiştii de la scrutinul euro-parlamentar vor fi mult prea numeroşi.

Între timp, reconcilierea cuplului franco-german, marcată şi de vizita preşedintelui Sarkozy la Berlin , pare a fi de bun augur, fiind susceptibilă de a avea un efect încurajator asupra alegătorilor la 7 iunie, speră LA VOIX DU NORD.

Pentru merite deosebite în apărarea idealurilor europene, fostul premier al landului Bavaria, Günther Beckstein, şi ambasadorul desemnat al României în Germania, Lazăr Comănescu, au fost distinşi de către Societatea de Promovare a Comunicării Europene din Neudrossenfeld/Bavaria cu medalia Carol al IV-lea. Evenimentul este consemnat într-un articol publicat în cotidianul FRANKENPOST.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Ioachim Alexandru